fbpx
 
Un nou succes al Organizației Județene a Partidului Național Liberal - Filiala Iași. Sub înțeleapta conducere a președintelui Costel Alexe, ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, încă patru cadre de nădejde din preajma sa au fost angajate în instituția de la București, cu scopul propășirii țării. Plus un proaspăt pensionar din Serviciul Român de Informații Iași. Cel mai probabil, pentru a combate dezinformarea rusească imperialistă care l-a acuzat pe Alexe că taie păduri.

Firme patronate de fiul și soția lui Relu Fenechiu sunt pe cale să ridice vile în zona cartierului pe care acesta l-a construit în Bucium. El revine astfel la construirea de vile în Cartierul I.C. Brătianu,  afacerea care l-a lansat puternic în afaceri înainte de ascensiunea la vârful PNL. Fenechiu face bani frumoși din imobiliare în condițiile în care Statul Român nu a reușit să recupereze prejudiciile din dosarele în care a fost condamnat, fostul liberal depunând la instanță, atât personal cât și prin soție, mai multe dosare menite să tergiverseze procedurile de executare.

Președintele PNL pe Municipiu face studii de fezabilitate pentru extindere de gaz la primării liberale. Asociata lui Eduard Boz e soția unui consilier din Secretariatul General al Guvernului, membru AGA la Transgaz când s-au făcut contractele. Vlad Nechita e omul lui Lucian Rusu, secretar de stat în Guvernul Orban, care se ocupă de Energie și care e trezorierul filialei județene PNL Iași. Soția lui este consilier în Cancelaria Președintelui, la Cotroceni. Studiile de fezabilitate n-au nicio valoare dacă primăriile nu obțin finanțări pentru investiții. Firma lui Boz și Nechita a obținut 450.000 de lei în 10 zile. Unele contracte au fost încheiat pe SICAP în 20 de minute. Banii vin de la primari care abia acum au intrat în PNL, cumpărând lozul de bun-venit. Direcție nouă în PNL: lupii tineri veniți la Guvernare sunt disperați după contracte cu statul, lucrând pe față, cu firme proprii, așa cum nici pesediștii nu îndrăzneau.

O suveică de manual. Eduard Boz, consilier local liberal și unul dintre artizanii aducerii primarului Mihai Chirica în PNL, se află în centrul unui grup cu interese uriașe în domeniul Energiei.

Intriga: în ianuarie 2020, Boz și-a făcut o firmă cu o anume Raluca Nechita. În februarie și martie, societatea a prins patru contracte la patru primării liberale: realizare de studii de fezabilitate pentru înființarea rețelelor de gaz.

Eduard Boz (PNL) a devenit specialist în studii de fezabilitate pentru reţele de gaz la primării comunale (vezi ZDI de vineri). A făcut 450.000 de lei în câteva luni din patru contracte. Banii vin din fieful lui Gheorghe Flutur, baronul Sucevei.

Inspectoratul Județean de Poliție Iași a amendat organizația PNL Iași cu 5.000 de lei, pentru nerespectarea normele stării de alertă la ședința la care au participat, duminică, peste 100 de persoane, inclusiv ministrul Mediului, Costel Alexe, și primarul Mihai Chirica, transmite 7IASI.

Peste 100 de oameni au participat la o ședință a PNL organizată astăzi, 28 iunie, în incinta Restaurantului Liria de lângă Iași, situat pe malul lacului Aroneanu, încălcând legislația impusă de starea de alertă decretată de Guvern. Restaurantul care a găzduit întrunirea și care nu a respectat legislația aparține lui Dragoș Samoilă, om de afaceri apropiat de șefii PNL, dar și  abonat la contracte de sute de mii de euro la Primăria Iași.

PLUS Iași cere autorităților să se autosesizeze cu privire la întâlnirea care a avut loc în acest week-end la sediul PNL Iași. La ședință au participat mai mult de 15 persoane, care nu au respectat distanțarea socială, fapt care încalcă flagrant regulile impuse de starea de alertă.

Pagina 7 din 24

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31