fbpx
 
Daniel Niculae a fost săltat de mascați, joi dimineața.

Un bărbat din Reşiţa susţine că s-a trezit cu poliţiştii de la trupele speciale la uşă, în dimineaţa de 23 februarie, şi că aceştia l-au pus pe burtă, i-au pus pistolul la cap şi l-au ameninţat în faţa copilului său, care are patru ani. „Au zis că au greşit adresa. Păi nu se poate aşa ceva! Mi-au băgat copilul în panică. Cine a făcut chestia asta, că procuror, că poliţie, să plătească! Uitaţi, intră cu barosul în casă!”; povesteşte bărbatul care postează imagini surprinse de o cameră de supraveghere amplasată la intrarea în locuinţă. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Caraş Severin „a dispus efectuarea de verificări, pentru a se stabili dacă acestea se confirmă”, transmit oficialii instituţiei.

Mascaţii de la Ruginoasa au respectat tradiţia milenară a celebrei bătălii din centrul satului din Ajun de Anul Nou, care are loc între "delenii" şi "vălenii" din comună, fără a fi înregistrate victime.

Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" anunţă că va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, în sistem integrat, împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, la manifestările tradiţionale de Anul Nou desfăşurate în localitatea Ruginoasa, din judeţul Iaşi.

Locuința lui Keanu Reeves de la Hollywood a fost spartă de un grup de intruși, la începutul acestei săptămâni, a anunțat presa locală, citată de Insider.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău au deschis un dosar penal în care fac cercetări după ce, în cadrul unei parade cu mascaţi din comuna Berzunţi, mai multe persoane s-au costumat în soldaţi ruşi şi au defilat cu autovehicule imitând pe cele militare, având inscripţionată litera "Z".

„Mascații” Jandarmeriei din Satu Mare au greșit adresa, miercuri, în timpul unor descinderi, și au intrat într-un apartament situat pe strada Ignișului din municipiul Carei, în care se aflau doi bătrâni. Femeia a avut nevoie de îngirjiri medicale după ce a leșinat la vederea forțelor speciale.

Alt politist din Gorj a fost pus sub acuzare în dosarul în care alți patru de la Serviciul de Acțiuni Speciale sunt arestați pentru tentativă de omor și tortură. Șeful Poliției din orașul Novaci, Daniel Popescu, a fost pus sub control judiciar  pentru următoarele 30 de zile. El este acuzat de purtare abuzivă față de bărbatul bătut crunt de mascați.

Doi bărbaţi din Galați au fost arestaţi preventiv, după ce, mascaţi cu cagule şi înarmaţi cu un topor şi cu bâte, au intrat în curtea locuinţei unui alt bărbat şi au aruncat cocktailuri Molotov spre casă, producând un incendiu.

Sediul ziarului „Bună Ziua Iași” a fost asaltat în această seară de polițiști.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31