fbpx
 
S-a dat alarma la Spitalul Universitar din București, iar un cabinet din unitatea de primiri urgențe, a fost închis, după ce medicii au găsit ploșnițe pe un pacient.

S-a dat alarma joi seară în județul Buzău, după ce un pacient al spitalului Ojasca, internat pentru viol, a părăsit fără drept unitatea medicală. Imediat, zeci de polițiști și jandarmi au împânzit zona și l-au dat pe bărbat în urmărire națională.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din comuna Tâmboieşti, judeţul Vrancea a fost dat în urmărire la nivel naţional după ce ar fi plecat fără drept din Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, secţia Ojasca, unde fusese internat.

Un paznic de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila a fost filmat în timp ce leagă de pat un pacient, iar o infirmieră afirmă că acesta ar trebui să fie „la nebuni”. Conducerea unităţii medicale a deschis o anchetă internă, iar Poliţia dosar penal pentru cercetare abuzivă.

Un pacient transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a făcut scandal, fiind violent cu cadrele medicale şi a distrus aparatură medicală, mobilier şi medicamente din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe.

Fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Craiova, Alin Demetrian, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. El este acuzat că a făcut o intervenție chirurgicală în urma căreia pacientul a decedat.

Elon Musk a anunţat luni că start-up-ul Neuralink, al cărui co-fondator este, a realizat duminică primul său implant cerebral la un pacient, operaţie care a fost deja efectuată de mai multe ori de alte companii şi cercetători, informează AFP.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui şi ai Spitalului de Urgenţă „Elena Beldiman" Bârlad au demarat verificări după ce, în spaţiul public, a apărut o înregistrare video cu un pacient agresat fizic şi verbal de angajaţi ai unităţii medicale, în Compartimentul de Primiri Urgenţe.

Este anchetă la Spitalul din Dorohoi, după ce o femeie din județul Botoșani a relatat pe o rețea socială cum soțul ei nu ar fi fost îngrijit cum trebuie în unitatea medicală.

O autospecială din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa a fost implicată, joi, într-un accident rutier. Autospeciala, care transporta o pacientă la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului din Târgovişte, a lovit o bătrână. Femeia a murit.

Pagina 1 din 16

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30