fbpx
 
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, scapă definitiv de închisoare în dosarul de corupţie în care au fost iniţial condamnaţi la 8, respectiv 5 ani de închisoare cu executare.

Ioana Băsescu, Șerban Pop, două judecătoare șpăgare și trei afaceriști se numără printre numele sonore de inculpați care au scăpat prin prescripție de acuzațiile de corupție în anul 2023, scrie Ziare.com. Numărul cauzelor închise prin constatarea împlinirii termenului de tragere la răspundere penală a ajuns la 6.747 la sfârșitul lunii decembrie.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, scapă de închisoare în dosarul de corupţie în care primiseră iniţial 8, respectiv 5 ani de închisoare cu executare, Tribunalul Prahova dispunând încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei faptelor.

Asta-i toată România. Victime şi călăi. S-au găsit zeci de azile cu bătrâni exterminaţi. Era evident, dar toată lumea se făcea că nu observă. Unde să mai existe empatie într-o ţară condusă de o reţea de mafii locale?

Asta-i toată România. Victime şi călăi. S-au găsit zeci de azile cu bătrâni exterminaţi. Era evident, dar toată lumea se făcea că nu observă. Unde să mai existe empatie într-o ţară condusă de o reţea de mafii locale?

Medicul ginecolog care a fost trimis în judecată în cazul femeii din Prahova care a născut în taxi, fătul fiind ulterior declarat mort, scapă de pedeapsă după ce instanţa de judecată a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc scapă de închisoare, urmare a deciziei Curții Constituționale privind prescripția, a decis definitiv Curtea de Apel București, la finalul lunii martie.

Fostul şef al Poliţiei Mizil Marius Rotaru, care a fost condamnat pe fond la trei ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea făptuitorului într-un dosar de trafic de minori, scapă de pedeapsă ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, transmite Agerpres.

Tribunalul Suceava a dispus în ședința din 17 ianuarie încetarea procesului penal, prin prescriere, în dosarul de trafic de persoane al procurorilor DIICOT Suceava privind exploatarea sexuală a unor minore în municipiul Suceava și în Italia, anunță Monitorul de Suceava.

Organizația județeană a USR Iași a organizat sâmbătă, 5 noiembrie 2022, un protest pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în zona Primăriei, protest la adresa deciziei magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție și a Curții Constituționale, de prescripție a mii de dozare penale, cu prejudiciu de peste 1 miliard de euro.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31