fbpx
 
Primarul, arhitectul-șef și funcționarii care au semnat recepția și edificarea în vederea intabulării unui bloc ridicat ilegal în Moara de Vânt au știut că sunt părtași la o mare ilegalitate, de ordin penal

În dosarul Vixen’s, prezentat în exclusivitate de REPORTER DE IAȘI în martie 2022, două case, așa cum figurau în autorizația de construire, s-au transformat într-un bloc cu 18 apartamente

Primarul a semnat, deși fusese avertizat de un funcționar din subordine despre ilegalitate. REPORTER DE IAȘI prezintă dovada: procesul-verbal 350 din 25 octombrie 2018 prin care funcționarul Gabriel Ghergheșanu a respins recepția imobilului

Refuzul i-a fost fatal lui Ghergheșanu. A fost schimbat din funcție și, în locul său, a semnat Daniela Vasiliu, „săgeata” primarului

Blocul a fost intabulat, apartamentele vândute, profitul încasat

REPORTER a dezvăluit mișmașurile și, în paralel, DNA Iași a deschis un dosar în această speță. În decembrie 2022, procurorii au făcut percheziții în Primărie, în primăvara acestui an - audieri. Cel puțin deocamdată, e liniște și pace

Primăria Municipiului Iași este codașă la implementarea unui sistem devenit, deja, comun în marile orașe: cel al eliberării certificatelor de urbanism în regim online

O monitorizare REPORTER arată că, la Oradea, un astfel de certificat, esențial pentru a obține autorizația de construire, este eliberat în termen de 2 zile în regim de urgență și 5 zile în regim normal

La Cluj-Napoca, cel de informare îl primești în câteva minute, iar cel pentru construcție – în maximum 15 zile

Galați: 24-48 de ore pentru notariat și 7-10 zile pentru construire; Timișoara: 20 de zile normal și 7 zile la urgență

La Iași, actele de depun la ghișeu, iar durata medie de eliberare este, oficial, de 3 luni, fiind multe cazuri în care perioada de întârziere ajunge la un an

O sursă REPORTER susține că, anul trecut, a existat posibilitatea achiziției unui sistem ca acela din Oradea, dar edilul Mihai Chirica l-ar fi refuzat

Legea oferă autorităților un termen între 15 și 30 de zile, așa că, de multe ori, ieșenii disperați să adresează instanței de judecată pentru a-și primi, în final, actul solicitat

Dana Vasiliu era folosită de primar la recepții ilegale de clădiri care nu respectau autorizația, cazul Vixen fiind unul dintre acestea

Într-un alt caz, la vila construită pe fundația unei case bătrânești, funcționara a primit 1.500 de lei de la un intermediar dar a scăpat de flagrant

Petru Veleșcu își făcea veacul pe la Urbanism, fiind samsar de autorizații de construcție

A luat doi ani cu executare pentru această afacere, fiind prins cu 2.500 de lei asupra lui

Dana Vasiliu a fost trimisă în judecată în această toamnă pentru falsificarea recepției

Ea este urmărită penal și în Dosarul Vixen, la DNA, unde a executat ordinele primarului, cei doi semnând împreună edificarea clădirii ilegale

Politicianul și omul de afaceri Viorel Blăjuț și-a anunțat pe pagina sa de socializarea candidatura la funcția de primar al municipiului Iași. El va fi susținut de Partidul Societății Ieșene (PSI).

Sebastian Petercă este exasperat: din cauza PUG-ului din 1999, pe terenul său e trecută „plantație publică”

Alături are însă un bloc cu 5 etaje, iar pe altă latură o clădire cu trei niveluri, care au fost autorizate tot de Primărie

Nebunia obținerii unei autorizații la Iași a depășit limita suportabilității: ieșenii așteaptă câte 5 ani un act care în alte orașe se eliberază într-o lună

Petercă, la fel ca sute de alți ieșeni, a dat Primăria în judecată, exasperat de situație

Are 63 de ani și de 11 ani umblă după o autorizație de casă: „O să mor și tot n-o să apuc să construiesc”, spune șeful CZMI Iași

Vicepreşedintele USR, Dan Barna, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că senatorul Marius Bodea va fi „cel mai probabil'' candidatul formaţiunii pentru Primăria municipiului Iaşi, deşi a arătat că acesta va trebui să mai treacă şi de etapa unei „competiţii interne'', care este „firească".

Pagina 6 din 68

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31