fbpx
 
Gabriel Gachi

Camelia Gavrilă și Liviu Pop au tăiat panglica la noua școală din Păun. „Dascăli avem, e nevoie de investiții în Educație”

Prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, a fost prezentă la sfârșitul săptămânii la întâlnirea cu Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian POP, în cadrul vizitei pe care acesta a făcut-o la Şcoala Gimnazială Păun, din comuna Bârnova, școală construită cu fonduri asigurate de Banca Europeană de Investiții, Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul României, prin intermediul ministerului de resort și inaugurată în luna noiembrie.

În județul Iași există în prezent 232 de unități de învățământ cu personalitate juridică, și anume 22 de grădinițe cu program prelungit, 133 de școli gimnaziale, 17 licee și colegii teoretice, 4 licee și colegii vocaționale, 36 de licee tehnologice și 6 școli profesionale care necesită investiții și corelare cu standardele europene.

„Dincolo de anvergura educațională a județului și de numeroasele proiecte și reușite consemnate statornic, încă este nevoie de investiții la categoria infrastructură educațională,  pentru că sunt școli din mediul rural care nu au standardele europene firești sau oportunitățile tehnologiilor didactice de secol XXI, menite să sprijine procesul educativ, existența unor ateliere dotate pentru o practică eficientă, laboratoare de fizică, biologie sau chimie, rețele de calculatoare și conexiunea la internet, acesta fiind doar un inventar sumar pentru ceea ce presupune o școală modernă. Desigur că semnalăm cu aceeași preocupare și importanța resursei umane, a dascălilor bine pregătiți, prezența insuficientă încă a unor consilieri de orientare în carieră, care să îndrume elevul spre un mediu profesional potrivit, spre un traseu liceal și ulterior academic, care să consilieze din perspectiva psihologică sau pedagogică drumul elevilor spre implinirea socială, personală și profesională.“, a apreciat deputatul Camelia Gavrilă.

Întâlnirea cadrelor didactice din școală cu Ministrul Educației a fost un prilej de discuții și analize, o dezbatere deschisă și colegială care a semnalat atât reușitele programului de guvernare în domeniul educației, cât și urgentele din etapele următoare. S-a reiterat faptul că județul Iași este un pilon cultural, istoric, dar mai ales educațional important al României și are nevoie de o finanțare adecvată, prin care exemplele de bună practică, precum inaugurarea de față, să poată continua, pentru a desăvârși proiectele începute și pentru a asigura o evoluție constantă în domeniul educației. Unitățile de învățământ din Județul Iași trebuie să fie integrate în proiectele finanțate de ministere, dar și în alte programe de modernizare ale Uniunii Europene, cu finanțare externă.

Prof. dr. Camelia Gavrilă afirmă faptul că „județul Iași are nevoie de investiții consistente în sectorul educațional dacă dorim să rămânem o zonă de interes atât pe plan local, un sprijin, un nucleu de formare pentru regiunea Moldovei, dar mai ales un reper de încredere față de educația românească, integrată și apreciată la nivelul Uniunii Europene.  Ne dorim ca exemplul de bune practici înregistrat de Şcoala Gimnazială Păun și de celelalte școli din comuna Bârnova să se regăsească și la alte unități de învățământ din alte comune, printr-o multiplicare a modelului și a experiențelor acumulate. Școala ieșeană reprezintă un cumul de valori și certitudini, un reper pentru sistemul educațional românesc prin rezultatele pe care le are la evaluările naționale, prin inovația și creativitatea demersurilor educaționale și în proiectele inițiate și derulate în anii anteriori, consemnând cu aceeași consecvență și performanțele academice notabile, la competițiile și concursurile naționale și internaționale ale elevilor și studenților. Acestea sunt premize ale succesului, ale seriozității și competenței profesorilor și managementului educațional ieșean care merită aprecierea, finanțarea programelor și valorizarea expertizei la nivel național.”

Marian Uscatu (PMP), după seria de accidente grave: „Județul Iași are nevoie de echipaje de prim ajutor!”. Exemplul Hunedoarei

Consilierul județean PMP Marian Uscatu face un apel către Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, să reînființeze echipajele de prim ajutor. Solicitarea consilierului PMP vine în contextul în care în ultimele săptămâni numărul accidentelor rutiere de pe raza Județului Iași s-a înmulțit.

„Este nevoie stringentă de astfel de echipaje. Numărul accidentelor rutiere din ultimele săptămâni a crescut alarmant. Multe din aceste accidente sunt grave, implicând mai mulți răniți. Orice secundă contează, pentru că vorbim despre vieți omenești. În acest sens, în data de 5 septembrie am depus un proiect de hotărâre la Consiliul Județean privind înființarea unei asociații pentru acordarea, în teritoriu, a primului ajutor de bază și primului ajutor calificat. Din păcate, președintele Consiliului Județean refuză să pună pe ordinea de zi acest proiect. Este tot mai evident că pe Maricel Popa nu îl interesează salvarea de vieți omenești. Mi se pare că dă dovadă de rea voință și chiar sadism față de cetățenii acestui județ, fiind mai preocupat de excursiile în străinătate. Îi asigur pe ieșeni că nu mă voi opri până nu voi rezolva problema echipajelor de prim ajutor. Voi lupta în continuare pentru acest proiect pentru că fiecare viață este importantă”, a declarat Marian Uscatu.

Acesta susține că modelul este aplicat, cu succes, încă din 2005 în Județul Hunedoara. În anul 2005 în județul amintit a fost înființată Asociaţia „Salvital” prin libera exprimare a voinţei de asociere a unui număr de 11 membri fondatori - autorităţi ale administraţiei publice locale şi instituţii publice, cu scopul de a asigura asistența medicală calificată de urgență, mai ales în zonele greu accesibile de pe raza teritorială a județului. Ulterior, la statutul acestei asociaţiii au aderat şi alte autorităţi ale administraţiei publice locale, instituţii publice şi alte persoane juridice, astfel încât în prezent asociaţia are un număr de 61 membri.

„Asociaţia urmează să se finanțeze, pentru început, prin contribuţii din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale membre. Cotizațiile ar urma să fie stabilite de Adunarea Generală a membrilor Asociației, în funcție de numărul de locuitori. Presiunea financiară care ar putea greva, la un moment dat, bugetele unităților administrativ-teritoriale în timp va putea să scadă, dat fiind faptul că legislația permite și acceptarea unor eventuale donații. În același timp, Asociația poate beneficia de redirecționarea celor 2% din impozitul pe venit, demers la care sunt convins că se vor alătura mulți locuitori ai Județului Iași”, a mai declarat Marian Uscatu.

Iarna e ca vara. Aivănoaie critică dur șefii CJ pentru că Iașul nu are încă o firmă de deszăpezire

Consilierul județean PMP Alin Aivănoaei critică dur conducerea Consiliului Județean Iași pentru nefinalizarea procedurii de desemnarea a firmelor care să se ocupe de deszăpezirea județului în sezonul de iarnă. Recent, CJ a organizat o licitație, dar la care nu s-a prezentat nimeni. Aivănoaei atrage atenția că președintele CJ, Maricel Popa, a avut la dispoziție 10 luni pentru a rezolva toate procedurile și pentru a se asigura că drumurile nu vor fi blocate de nămeți. Consilierul PMP remarcă faptul că se repetă povestea de anul trecut, când deszăpezirile au fost date în regim de urgență, prin încredințare directă, la mijlocul lunii decembrie. Alin Aivănoaei cere convocarea comitetului județean pentru situații de urgență pentru a găsi rapid soluțiile pentru a ieși din această criză. 

Iată comunicatul integral al consilierului județean PMP Alin Aivănoaei:

„<Iarna a luat prin surprindere autorităţile locale>.  Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, doreşte să nu rateze nici în acest an clasica frază cu care presa relatează modul în care autorităţile judeţene fac faţă iernii care se apropie cu paşi repezi.

Tot păstrând tradiţiile, românii spun şi că omul din greşeli învaţă. Se pare totuşi că fraza nu se aplică şi membrilor PSD, cu precădere a celor care sunt la conducerea CJ Iaşi. În prag de iarnă, actuala conducere a CJ repetă greşelile pe care le-a făcut şi anul trecut, tratând cu iresponsabilitate subiectul deszăpezirii, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul concursului pentru funcţia de director al Direcţiei Judeţene de administrare a drumurilor şi podurilor (DJADP).

Cu o doză de consecvenţă şi de maturitate politică, astăzi, locuitorii judeţului Iaşi puteau fi asiguraţi de faptul că vor putea înfrunta iarna pregătiţi, fără pericolul de a rămâne localităţi izolate de Municipiul Iaşi şi, cel mai important, private de un acces facil la serviciile medicale.

PMP Iaşi trage un semnal de alarmă cu privire la comportamentul lipsit de responsabilitate al liderilor CJ şi îndeamnă forţele politice care asigură majoritatea în Consiliul Judeţean să dea dovadă de maturitate. Chiar dacă am atras atenţia de nenumărate ori asupra sintagmei iarna car şi vara sanie, deja noţiunea de om gospodar nu mai există la nivelul judeţului Iaşi. Au avut la dispoziţie 10 luni pentru a finaliza procedurile, dar ne trezim în pragul iernii că încă mai lansăm documentaţii pe SEAP, demonstrând o totală lipsă de responsabilitate faţă de ieşeni. Funcţia de preşedinte a CJ este o responsabilitate majoră şi nu un privilegiu, aşa cum este percepută de actualul lider al instituţiei”, a declarat liderul consilierilor judeţeni, Alin Aivanoei.

Prin urmare, PMP Iaşi solicită preşedintelui CJ să convoace o şedinţă de îndată în care, alături de comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, să se identifice soluţiile optime pentru a feri populaţia de eventualele pericole care vor veni odată cu instalarea iernii.”

Consilierul local Răzvan Timofciuc a iniţiat un proiect pentru promovarea Iaşului în rândul a cel puţin 500.000 turişti străini

Consilierul local Răzvan Timofciuc a iniţiat un proiect de hotărâre de Consiliul Local pentru introducerea oraşului în reţeaua turistică USE-IT.

Scopul acestui proiect este acela de a creşte numărul de turişti în Iaşi, în condiţiile în care Iașul a atras, în primul semestru al acestui an (2017), 28.352 turiști străini, pe când Brașovul 65.000, Clujul și Sibiul câte 46.000, iar Timișoara 50.000 de turiști străini.

La Cluj, la Untold, au venit mai mulți turiști străini decât au venit în tot anul la Iași.

USE-IT este o reţea care include 41 de oraşe din Europa care au creat hărți turistice gratuite (Map for Young Travellers), website-uri și puncte de informare adresate turiștilor tineri, turiștilor itineranți care călătoresc cu rucsacul în spate (backpackers). Practic, prin acest demers orașul nostru ajunge să fie promovat prin hărţi turistice în 41 orașe din Europa.

Hărţile turistice, care trebuie să respecte o serie de reguli de comunicare de bază, vor fi distribuite în punctele frecventate de turiștii care călătoresc cu rucsacul în spate (hosteluri, cafenele, centre de informare turistică, parcuri etc.).

Prin acest proiect, iniţiatorii estimează că Iaşul va fi promovat în rândul a cel puţin 500.000 turişti.

Din rețeaua USE-IT mai fac parte orașe precum: Praga, Oslo, Haga, Timișoara, Utrecht, Zagreb, Verona sau Anvers.

“Prin această iniţiativă estimăm că cel puţin 500.000 de turişti străini vor lua contact cu oportunităţile turistice oferite de Iaşi. Vom ajunge cu această hartă, special concepută pentru acest proiect, în cele mai frecventate locuri de către turiştii care călătoresc cu rucsacul în spate. Aceşti turişti reprezintă o categorie aparte, iar Iaşul poate fi o destinaţie interesantă pentru ei. Vorbim mereu la modul abstract despre potenţialul turistic al Iaşului, dar acţiuni concrete sunt prea puţine pentru a valorifica acest potenţial”, a spus Răzvan Timofciuc, consilier local în Comisia de Turism din Consiliul Local şi unul dintre iniţiatorii proiectului.

Răzvan Timofciuc a mai precizat că a iniţiat acest proiect de hotărâre la propunerea administratorului Bicycle Hostel, singurul spaţiu de cazare din Iaşi dedicat turiştilor care călătoresc cu rucsacul în spate din oraş în oraş. 

Deja a fost creată  o hartă turistică de promovare a oportunităţilor turistice din Iaşi de către Asociaţia Outventure şi Content Wizards, o firmă de marketing. Această hartă respectă principiile USE-IT. Realizatorii o oferă gratuit în cadrul proiectului, cu condiţia ca Primăria să asigure resursele pentru includerea Iaşului în reţeaua USE-IT.

Rețeaua USE-IT există din 1971 și a pornit din Copenhaga, iar în 2008 a fost creată și organizația internațională USE-IT Europe. Conținutul și designul materialelor sunt create de localnici, însă există reguli de comunicare de bază care necesită a fi respectate pentru a deveni membru USE-IT.

Pentru concretizarea acestui proiect, este nevoie de un parteneriat între Asociația Outventure, care a realizat harta turistică, și Primăria Municipiului Iași pentru finanțarea cu cei 7000 euro necesari tipăririi hărţilor, distribuţiei acestora în toate oraşele partenere USE-IT şi înscrierii Iaşului în acest circuit turistic.

Liberalii cer anularea contractului Chirica-Asimionesei din Sărărie: „Afacere marca Chirica. Teren de 1 milion de euro pentru 4.000 euro/an”

Partidul Naţional Liberal îi solicită primarului Mihai Chirica să rezilieze contractul dintre Consiliul Local al Municipiului Iaşi Iaşi şi S.C. Delta Press Investment S.R.L. din data de 01.07.2005 ce are ca obiect realizarea unui sediu de firmă şi spaţii de cazare tip pensiune pe terenul în suprafaţă de 1.351 mp situat în Iaşi, strada Sărăriei, nr. 202, proprietatea Municipiului Iaşi. Considerăm că acest lucru este o obligaţie legală şi morală. Acest contract este păgubos pentru oraş. Practic, pe baza acestui contract, Primăria vine într-o asociere cu un teren care valorează aprox. 1 mil. euro, iar cei care l-au primit ar trebui să facă o investiţie de 900.000 euro constând în construirea unei pensiuni şi a unui centru de afaceri, plătind Primăriei doar  4000 euro pe an sau 10% din profit.

Acest lucru înseamnă că Primăria şi-ar amortiza valoarea terenului în 250 ani.

“Este foarte important de precizat că primarul Chirica are toate argumentele juridice să solicite rezilierea contractului pentru că, după momentul când Primăria a eliberat cartea funciară, adică în 20.09.2009, S.C. Delta Press Investement S.R.L. trebuia să înceapă realizarea obiectivului de investiţii. Acest lucru nu s-a întâmplat timp de 8 ani. Dacă acest contract nu va fi reziliat, se va produce un prejudiciu imens la bugetul Iaşului. În contractul iniţial, terenul fusese evaluat la 75 de euro/mp, or acum valoarează peste 700 de euro/mp. Mai mult, vedem că firma care a prelaut concesiunea terenului nu respectă obiectivele declarate în contractul din 2005. În contract scrie că se vor face spaţii de cazare (pensiune) si sediu firmă. În acest moment, firma care a preluat concesiunea anunţă că face blocuri. Aşadar, avem toate elementele unei fraude masive, pe spinarea ieşenilor: un bun al oraşului înstrăinat pe nimic, un contract extrem de dezavantajos pentru Primărie şi, colac peste pupăză, nici măcar prevederile iniţiale ale contractului nu se respectă”, a spus Marius Bodea, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Iaşi.

Totodată, Partidul Naţional Liberal dezavuează faptul că Primăria Municipiului Iaşi s-a asociat cu o firmă nesolvabilă, cu o cifră de afaceri mai mică decât datoriile, a cărui obiect de activitate nu este specific activităţilor HORECA, adică activităţile care fac obiectul contractului de asociere în participaţiune cu Primăria Municipiului Iaşi.

“Câte dintre firmele din Iaşi cu o cifră de afaceri de 1.2 mil. lei şi cu datorii de 2.1 mil. lei pot lua un teren al municipalităţii, în cea mai bună zonă a Iaşului, estimat la 1 mil. euro? Practic, prin acest contract, Primăria Iaşi nu a urmărit atragerea unei  persoane juridice private în scopul realizării unor obiective de interes public, ci doar a răspuns  nevoilor unui agent economic privat. Este un contract cu dedicaţie, prin care primarul Chirica înceacă să îşi cumpere un ciomag de presă pentru a-şi ponegri adversarii politici”, a spus Marius Bodea, preşesintele PNL Municipiul Iaşi.

S.C. Delta Press S.R.L. avea datorii in:

2008 - 3 326 461 lei

2007 - 3 160 982 lei

2006 - 2 531 450 lei

2005 - 2 107 239 lei

Partidul Naţional Liberal îi solicită primarului Chirica să rezilieze acest contract pentru că, altfel, încurajează o formă făţişă de evaziune, în condiţiile în care acţionarii S.C. Delta Press Investment S.R.L. au băgat firma în insolvenţă, cu datorii de aprox. 3 mil. lei, după ce, în prealabil, au transferat concesiunea terenului aflat în proprietatea Primăriei Municipiului Iaşi către altă firmă controlată tot de aceeaşi acţionari, Global Impex Distribution. Acest lucru s-a petrecut fără acceptul celeilalte părţi, Primăria, care ar fi avut nevoie de votul Consiliului Local.

„Faptul că Primăria face contracte oneroase cu firme care sunt băgate în insolvenţă, care prejudiciază statul, ar trebui să dea de gândit oricăuim om de bună-credinţă. În această speţă, avem malversaţiuni clare ca lumina zilei. Firma care ia aproape pe nimic un teren de la Primărie în valoare de 1 mil. euro este băgată în insolvenţă, cu datorii către stat şi alţi furnizori în valoare de 3 mil. lei, iar cesiunea terenului este transferată către altă firmă, care are fix aceiaşi administratori şi acţionari. Este un comportament mafiot şi e trist că e validat de Primăria Iaşi”, a mai spus Marius Bodea.

 Partidul Naţional Liberal respinge minciuna primarului Chirca şi a celor care au primit, pe nimic, terenul municipalităţii de pe Sărărie 2020, cum că există o hotărâre judecătoarească definitivă şi irevocabilă prin care acest contract trebuie dus la bun-sfârşit.

Aşa cum reiese din hotărârea definitivă şi irevocabilă, procesul intentat de către Primărie a fost unul de faţadă. Apărătorul Primăriei a lipsit, iar în lipsa unei susţineri nu se pot aduce argumente noi pentru rezilierea contractului. Totodată, din cuprinsul hotărârii reiese fără echivoc că acţiunea a fost introdusă prematur. A fost o acţiune superficială pentru că Primăria, la acea dată, nu îndeplinise o obligaţie din contract, şi anume introducerea în cartea funciară a terenului.

„Imediat după emiterea cărţii funciare de către Primăria Municipiului Iaşi, lucru care s-a intamplat 20.01.2009, Delta Press era obligată să înceapă construcţia. De la acel moment (cind a fost introdus terenul în cartea funciară), de la data emiterii actului, Delta Press era oligată să execute contractul. Au trecut 8 ani de zile în care partea nu şi-a făcut datoria, terenul statului rămând captiv unei înţelegeri păguboase. Primăria avea datoria an de an să introducă rezilierea contractului. Contractul respectiv putea fi reziliat  unilateral de catre cei de la Primarie in conditiile in care una dintre parti nu-si achita obligatiile  contractuale. Mihai Chirica trebuia să introducă o acțiune de anulare a contractului de asociere in participațiune, nu să continue seria de ilegalități prin aprobarea PUZ-ului în CL şi semnarea autorizaţiei de construcţiei. Terenul nu e al lui Chirica, ci al tuturor ieșenilor. Responsabilitatea liderilor este de a servi interesul ieșenilor și nu de a salva financiar un patron de presă controversat”, a declarat Marius Bodea.

Considerăm că alegerea primarului Chirica, prin finalizarea acestui contract, arată că este continuatorul efectiv al lui Gheorghe Nichita, în condiţiile în care contractele au rămas aceleasi, partenerii de afaceri au ramas aceiaşi, operele incepute sunt duse pana la sfarsit.

Oricât s-ar ascunde, primarul Chirica comite cu mâna lui un prejudiciu Iaşului dacă nu va rezilia acest contract si va trebui să răspundă pentru acest lucru. Este clar ca lumina zilei: nu poţi să îi dai unei firme un teren de 1 milion de euro si sa te alegi cu 4.000 de euro pe an, asa cum este acum contractul. Este revoltător ca cei 300.000 de ieseni să primească 4.000 de euro din această asa-zisă afacere, iar singurul patron de presă condamnat pentru şantaj, Ghiocel Asimionesei, 1 milion de euro. Pentru asa decizie exista un brat al legii”, a mai spus Marius Bodea.

Partidul Național Liberal îi solicită primarului Chirica să inițieze o hotătâre de Consiliu Local prin care deliberativul ieșean să se constituie o parte civilă în procesul pe care Primăria trebuie să îl intenteze S.C. Delta Press S.R.L. Totodată, îi solicităm primarului Chirica să utilizeze calea extraordinară de atac pentru a remedia eroarea judiciară a instanței instanței din 2011 cu privire la acest contract de concesiune.

”Pentru participanţii principali sau subiecţii procesului există posibilitatea căilor de atac extraordinare pentru a se înlătura greşelile cuprinse într-o hotărâre, greşeli care pot fi din cauza părţilor care nu au informat corect pe judecători ori nu s-au apărat în bune condiţii. Primarul Chirica, dacă servește intereselor ieșenilor, poate folosi această cale de atac pentru că firma care a primit terenul l-a cedat către altă firmă fără să notifice Primăria și fără să înregistreze transferul în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Totodată, potrivit legii insolvenței 85/2006, la data care se declară procedura de insolvență de către judecătorul sindic, responsabilitarea firmei o preia administratorul judiciar. Ori în procesul Delta Press, care era în procedură de insolvență, cu Primăria nu apare administratorul judiciar, ceea ce arată că judecătorul care a analizat speța nu a fost informat asupra situației firmei. Dacă domnul primar Chirica nu va folosi calea de atac extraordinară, vom întreprinde noi toate demersurile pentru ca ieșenii să nu fie fraieriți”, a mai spus Marius Bodea, Preșdintele Biroului Politic Local al PNL Iași.

 Contract asociere

Date introducere carte funciara

Situatie economica Delta Press

Accident grav: un tir a intrat intr-un microbuz, la Răducăneni. Nu sunt morti

In urma cu mai puţin de-o ora, un accident grav s-a produs pe raza comunei Răducăneni, judetul Iasi: un TIR a intrat în coliziune cu un microbuz în care se aflau 12 pasageri. Se înregistrează răniti, dar toate victimele sunt conştiente, în afara oricărui pericol. În microbuz nu se afla niciun copil. Şase persoane au fost transportate la spital. 

La nivelul judeţului, s-a instituit cod rosu de intervenţie, activarea fiind făcuta de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenta (ISU). 

FOTO: RADAR IASI/FACEBOOK

Costel Alexe către Liviu Dragnea: „Cronica unei demisii necesare”

De la tribuna Camerei Deputaților, parlamentarul ieșean Costel Alexe (PNL) i-a spus sarcastic președintelui camerei inferioare a Parlamentului, Liviu Dragnea, că speră să fie ultima oară când i se adresează. În discursul său, liberalul îi cere liderului PSD demisia din Parlament, afirmând că aceasta nu este victima niciunei conspirații, politice, juridice sau a agenturilor străine, fiind doar „victima propriei lăcomii”. 

Costel Alexe spune că nu este posibil ca al treilea om în stat, președintele Camerei Deputaților, să fie la al treilea dosar penal și să nu facă un pas în spate. Ieșeanul îi cere lui Liviu Dragnea să plece din politică: „Nu faceți cinste României!”. 

Iată discursul integral al deputatului de Iași Costel Alexe:

„Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, 

Vă mărturisesc că îmi doresc să fie pentru ultima dată când mă adresez cu această formulare către domnia voastră! Spun asta pentru că atât eu, cât şi alţi colegi din Camera Deputaţilor v-am cerut în nenumărate rânduri să faceţi un pas în spate, să nu transferaţi ruşinea personală asupra unei instituţii deja zdruncinată de acţiunile PSD, care de fiecare dată a făcut scut în jurul penalilor şi a respins cererile de urmărire penală şi astfel posibilitatea ca justiţia să îşi urmeze cursul!

Se împlineşte un an de când, sistematic şi neobosit, încercaţi direct şi prin diverşi interpuşi să acaparaţi instituţiile anticorupţie şi mai ales să puneţi justiţia sub controlul politic al PSD. Fără o minimă demnitate, dând dovadă de o cruntă iresponsabilitate, aţi ales să fugiţi ca un laş de răspundere şi să jucaţi cartea victimei politice. Ați fi avut ocazia să demonstrați că sunteți un om nevinovat, așa cum susțineți, să lasaţi justiția să își vadă de treabă, iar țara ar fi dus-o mai bine. Nu sunteţi victima agenturilor străine, cum tendenţios încercaţi să induceţi opiniei publice. Nu sunteţi nici victima adversarilor politici şi mai mult ca sigur nu sunteţi victima procurorilor în fel de fel de scenarii închipuite şi sugerate de consultanţii dumneavoastră!

Stiţi prea bine, domnule Liviu Dragnea, că sunteţi victima propriei lăcomii şi mai ales sunteţi autorul celui mai mare şi evident jaf de după anii 2000 şi fără remuşcări v-aţi permis să ţineţi în subdezvoltare un judeţ, aţi prăduit Teleormanul şi apoi v-aţi extins „operaţiunile” la nivelul întregii ţări. Asemenea unui cangrene v-aţi extins conexiunele oneroase uzitând de pârghiile politice şi funcţiile administrative! Nu sunteţi o victimă, domnule Dragnea, ci sunteţi un agresor care se întoarce constant la locul faptei pentru a repeta infracţiunea şi a colecta prejudiciul! E ruşinos că al 3 lea demnitar în statul român are deja trei dosare penale şi nimeni din PSD nu are o minimă decenţă să vă ceară să vă retrageţi, pentru că acest circ dăunează imaginii României în raport cu partenerii externi!

Aţi reuşit să intraţi într-o galerie selectă, a preşedinţilor PSD care colecţionează capete de acuzare pe bandă rulantă! Deşi nu mai era nevoie de confirmări, sunteţi dovada că PSD rămâne un partid nereformat, anchilozat în trecut, refractar şi cu mesaj antieuropean. Este clar că epoca lui Adrian Năstase, continuată de Victor Ponta, a fost perfecţionată de Liviu Dragnea!

            Nu faceţi cinste României! Nu faceţi cinste funcţiei de Preşedinte al Camerei Deputaţilor! Nu faceţi cinste românilor care v-au învestit cu încredere şi acum se simt trădaţi! Nu faceţi cinste nici colegilor dumneavoastră, oameni de bună credinţă: profesori, doctori, avocaţi, academicieni, pe care în repetate rânduri i-aţi umilit  şi forţat să vă facă jocul politic!

            Pentru toate acestea vă solicit public demisia, domnule Liviu Dragnea!”

Participă la conferința „Ctitori de fapte bune”, găzduită de Palas, și ajută copiii din mediul rural

Joi, 16 noiembrie 2017, de la ora 17.00, în sălile Chopin și Vivaldi de la Congress Hall Palas se desfășoară conferința „Ctitori de fapte bune”, organizată de Asociația Aktis. Evenimentul are scop caritabil, fiind dedicat susținerii copiilor din mediul rural.

 Conferința „Ctitori de fapte bune” reunește cinci invitați speciali ai Asociației Aktis. Melania  Medeleanu (Președinte Asociația MagiCAMP), Liana Stanciu (prezentator radio și TV), Felix Pătrășcanu (Fondator şi Managing Partner FAN Courier), Doina Cepalis (CEO Te-Rox Prod) și Bogdan Tanasă (CasaShare) vor discuta despre proiectele lor, activitatea în cadrul asociațiilor pe care le coordonează și bucuria de a face fapte bune.

 Conferința are ca scop informarea publicului ieșean cu privire la eforturile existente pentru susținerea comunităților defavorizate și importanța inițiativelor bune. Participarea la eveniment se face doar pe bază de bilet sau invitație, prețul acestuia fiind de 30 lei. Biletele pot fi achiziționate din Palas Mall, de la insula amenajată lângă Centrul Info din zona Subway. Toți banii strânși din vânzarea biletelor vor fi folosiți pentru campania „Ghetuțe călduțe", dedicată copiilor din mediul rural, cu rezultate deosebite la învățătură.

 „Până acum, am organizat cu Aktis campanii de dimensiuni mici și medii, cu scopul de a ajuta copii din mediile defavorizate. Conferința Ctitori de fapte bune este un eveniment diferit, în sensul că își propune să strângă la un loc oameni cu dorința de a face bine și să prezinte poveștile unor oameni inspiraționali care fac o diferență prin activitatea pe care o desfășoară. Mai mult decât atât, prin participarea la conferință, invitații noștri susțin și campania Ghetuțe călduțe, o inițiativă specială pentru noi. Cu susținerea potrivită, sperăm ca inițiativele noastre să ia amploare și să putem ajunge să implementăm chiar și un program de burse, pentru a ajuta mai mulți copii să meargă la liceu și la facultate”, a spus Alex Baciu, Președintele Aktis, ONG-ul ieșean care a desfășurat 12 campanii pentru peste 4.000 de copii defavorizați din mediul rural.

 Campania „Ghetuțe călduțe” va avea loc în luna decembrie 2017 și își propune să ajungă la un număr de 800 copii cu rezultate bune și foarte bune la învățătură din satele din județele Iași, Vaslui și Botoșani, pentru a le oferi acestora o pereche de ghetuțe noi și un cadou dulce.

 Mai multe informații despre conferință și activitatea Aktis puteți găsi pe pagina de Facebook a asociației (facebook.com/SuntAktis/).

Antibiotice Iași - rezultate financiare în primele 9 luni 2017: majorare cu 4% a veniturilor din vânzări și cu 37% a profitului net

Rezultatele Antibiotice în primele 9 luni ale anului 2017 arată o valoare a veniturilor din vânzări de 234,2 mil. lei, în creştere cu 4% față de valoarea estimată în Bugetul de venituri și cheltuieli și cu 3% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, când a înregistrat o valoare de 227.3 mil. lei.

Totodată, profitul net a înregistrat valoarea de 20,24 mil. lei, în creştere cu 37% comparativ cu valoarea bugetată și cu 14% față de primele 9 luni ale anului 2016.

În perioada analizată valoarea taxei clawback a crescut cu 32% față de primele 9 luni ale anului 2016, diminuând profitul.

Politica de gestionare a costurilor companiei a determinat ca an de an Antibiotice să-şi mențină gradul de îndatorare în limitele trendului istoric al societății din ultimii ani, astfel că în primele 9 luni ale anului 2017 acesta a fost de 27,65%.

“Principalii indicatori de performanță din primele 9 luni ale acestui an evidențiază echilibrul financiar și preocuparea continuă pentru eficiența afacerii. Aceste rezultate obţinute s-au datorat atât politicii de a ne extinde portofoliul, dar şi orientării spre consolidarea businessului pe piețele externe unde gradul de rentabilitate este în creştere, valoarea exportului ajungând să reprezinte 31% din venituri, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iași.

Performanțe pe piața internă

  • Antibiotice își menține statutul de lider pe segmentul vânzărilor de generice către spitale

Pe piaţa internă, compania Antibiotice continuă să fie pe primul loc pe piaţa medicementelor generice vândute în spitalele din România, cu o cotă de piaţă de 17,6%, fiind cel mai important furnizor pentru produsele din clasa antiinfecţioase.

  • Antibiotice își menține statutul de lider cantitativ pe formele farmaceutice unguente, supozitoare și pulberi sterile injectabile

Compania Antibiotice își menține statutul de lider din punct de vedere al unităților valorificate pe segmentul unguente cu o cotă de piață de 26,7%, supozitoare cu o cotă de piață de 40,2% și pulberi sterile injectabile cu o cotă de piață de 74,5%.

  • Vânzările din farmacii și spitale în creștere cu 6,8%

Vânzările din farmacii și spitale (sell out) au generat o creștere valorică de 6,8%, ajungând la 236 mil. lei. Segmentul farmacii Retail, cu o pondere de 75% din valoarea totală, înregistrează o creștere cu 7.2% ajungând la valoarea de 177,2 milioane lei. Segmentul Hospital, cu o pondere de 25% din valoarea totală, a ajuns la 58,8 mil. lei în creștere de 5,4% comparativ cu primele 9 luni din 2016.

Astfel, Antibiotice își menține locul 4 în rândul producătorilor de medicamente generice cu prescripție medicală și medicamente fără prescripție medicală (OTC), cu o cotă de piață de 5,4%.

  • Creștere cu 35% a portofoliului de medicamente fără prescripție medicală (OTC)

Antibiotice a dezvoltat în ultimii ani un portofoliu de medicamente fără prescripție medicală (OTC) care în perioada ianuarie-septembrie 2017 a înregistrat o creștere de 35%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, superior ritmului înregistrat de piața totală de profil (+20%).

Portofoliul de OTC-ri a companiei situează Antibiotice pe locul 14 din 213 companii care activează pe piața medicamentelor OTC din România, ajungând să dețină o pondere de 20% din cifra de afaceri a companiei (9 luni 2017).

Totodată, gama de suplimente alimentare s-a dezvoltat continuu în ultimii ani,  produsele ajungând pe locuri fruntașe în vânzări pe piața internă:

-Soriso®, supliment alimentar din categoria produselor antistres, ocupă primul loc în consumul din România la această categorie, cu o cotă de piață de 37,7%, în al doilea an de vânzare;

-Equilibra®, combinație optimă de magneziu și vitamina B6, ocupă locul trei în preferințele românilor, dintr-o varietate de 38 produse din aceeași categorie (13% cotă de piață);

-Fluxiv®, un alt supliment alimentar cu rol în menținerea sănătății circulației vasculare, ocupă locul al treilea în consum pe piața internă(6,7% cotă de piață), dintr-un număr de 26 de produse concurente, fiind lansat în anul 2016;

-Silithor®, supliment alimentar hepatoprotector, ocupă locul șapte în consum dintr-un numar de 55 de produse existente pe piață, cu o cotă de piață de 4,8%.

Performanțe pe piața externă

  • Exporturile Antibiotice - 26% creștere în primele 9 luni 2017 - Veniturile din vânzările obținute pe pieţele externe în primele 9 luni ale anului 2017 au crescut cu 26% față de aceeași perioadă a anului anterior, ajungând la valoarea de 91,7 mil. lei. Principalele destinații ale produselor Antibiotice au fost Asia, America de Nord și Europa, vânzările în aceste zone reprezentând aproximativ 80% din totalul vânzărilor realizate.
  • Vânzări cu 45% mai mari pe piața Statelor Unite ale Americii - Pe piața S.U.A., o piață puternic reglementată, creșterea realizată în primele 9 luni ale anului 2017 a fost de 45% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, fiind generată atât de vanzări mai mari de produse finite injectabile cât și de substanța activă Nistatină. În acest an, Antibiotice a primit inspecția US FDA pentru fluxurile de fabricație a produselor injectabile preparate aseptic și a Nistatinei. În urma inspecției a fost primit de la US FDA raportul final prin care s-a cerificat faptul că fluxurile de fabricație respective sunt compliante cu cerințele impuse de FDA. Acest lucru permite comercializarea în continuare a acestor produse pe piața SUA.

  • Creștere cu 70% a vânzărilor în Rusia &CSI - Exporturile din zona Rusia & C.S.I. au crescut cu 70% în special datorită creșterilor înregistrate pentru exporturile de produse cardiovasculare, antiinfecțioase injectabile și supozitoare. Piața Ucrainei este o piață pentru care a fost analizată oportunitatea deschiderii unei reprezentanțe având în vedere potențialul ridicat al acestei piețe și obiceiurile de consum apropiate de portofoliul companiei Antibiotice. Pe piața Ucrainei, Antibiotice a înregistrat două noi produse în primele 9 luni 2017.

  • Exporturi cu 16% mai mari în Vietnam - În Asia de Sud-Est, exporturile realizate în primele 9 luni ale anului sunt cu 16% mai mari decât perioada de referință din anul 2016. Creșterea se datorează vânzărilor mai mari de produse finite în Vietnam, în special a celor din clasa Antiinfecțioase, clasă pentru care Antibiotice a obținut în anul 2017 autorizații de punere pe piață pentru două noi produse pe lângă cele 12 produse deja înregistrate. Până la sfârșitul anului 2020, Antibiotice își propune să înregistreze înca 20 de produse pe această piață.

Vânzări mai mari în Vietnam au fost posibile și prin aportul Reprezentanței Antibiotice în această țară, care  a deschis noi oportunități de dezvoltare. În perspectiva anilor următori, Antibiotice vizează înregistrarea și valorificarea portofoliului din Vietnam și pe alte piețe din zona Asiei de Sud Est precum Filipine, Hong Kong, Taiwan, unde compania are negocieri în derulare cu parteneri din aceste tări.

Persoanele interesate de informaţii suplimentare pot consulta Raportul Administratorilor ianuarie-septembrie 2017, pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti (iris.bvb.ro), la Autoritatea de Supraveghere Financiară  (www.asfromania.ro) sau pe pagina web a companiei Antibiotice SA (www.antibiotice.ro), secţiunea Investitori – Informații acționari- Informații financiare/2017, 9 luni.

Pagina 42 din 49

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31