Aeronave britanice, interceptate de avioane de luptă ruseşti deasupra Mării Negre
Rusia a mobilizat, joi, două avioane de luptă Su-27 deasupra Mării Negre pentru a împiedica intrarea în spaţiul său aerian a trei avioane militare britanice, a anunţat Ministerul rus al Apărării, transmite Reuters.
Potrivit ministerului, avioanele ruseşti au fost trimise să intercepteze „trei ţinte aeriene” care se apropiau de frontieră, identificându-le ca fiind un avion de recunoaştere RC-135 şi două avioane de luptă Typhoon.
„La apropierea aeronavelor de luptă ruse, aeronavele militare străine s-au îndepărtat de graniţa de stat a Federaţiei Ruse”, se adaugă în comunicat.
Nu este clar cât de aproape s-au aflat avioanele celor două ţări unele de altele, notează Reuters, care menţionează totodată că Marea Neagră a devenit un teatru tot mai important în războiul dintre Rusia şi Ucraina, care se apropie de finalul celei de-a 20-a luni.
Miercuri, preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că a ordonat Ministerului Apărării ca aeronave MiG-31 echipate cu rachete hipersonice Kinjal să patruleze deasupra Mării Negre.
Rusia a mai raportat recent o serie de incidente în care a mobilizat avioane pentru a intercepta avioane militare din Norvegia, stat membru al NATO, deasupra Mării Barenţ.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
În fața cabinei de vot, duminica aceasta românii nu aleg doar viitorul președinte al țării. Miza este mult mai mare: viitorul democrației, locul nostru în familia europeană și protecția NATO împotriva amenințărilor care încearcă să ne destabilizeze.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare