Armata americană a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran
Statele Unite au lovit marţi în Siria un „depozit de arme” aparţinând unui grup „sprijinit de Iran”, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP.
„Lovitura a fost efectuată ca răspuns la un atac legat de Iran, desfăşurat cu o zi înainte împotriva forţelor americane din Siria”, a declarat CENTCOM pe X.
Obiectivul vizat a fost de reducere a capacităţilor grupului „de a planifica şi lansa atacuri împotriva forţelor americane şi ale coaliţiei prezente în regiune”, a precizat comandamentul.
Statele Unite au desfăşurat aproximativ 2.500 de soldaţi în Irak şi 900 în Siria în cadrul unei coaliţii internaţionale creată în 2014 pentru a lupta împotriva jihadiştilor din gruparea Stat Islamic (SI), care preluaseră controlul asupra unor zone întregi din teritoriile siriene şi irakiene înainte de a fi învinsă în 2019.
Dar celule jihadiste rămân active, în special în zonele rurale şi îndepărtate, în afara marilor oraşe.
De la începutul războiului din Fâşia Gaza, grupări pro-Iran au reluat atacurile împotriva intereselor americane în Irak şi Siria, la care Washingtonul, principalul susţinător al Israelului, a răspuns în numeroase rânduri.
La mijlocul lunii noiembrie, Statele Unite au efectuat mai multe atacuri în Siria împotriva unor grupări pe care le consideră susţinute de Iran.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Presa de stat din Iran a difuzat recent imagini surprinzătoare în care îl arată pe comandantul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, generalul Hossein Salami, inspectând o instalație subterană de rachete.
Articole pe subiecte simiare