Palas Winter
Cel puțin 100 de soldați nord-coreeni au murit în luna decembrie, în războiul Rusiei cu Ucraina
YouTube

Cel puțin 100 de soldați nord-coreeni au murit în luna decembrie, în războiul Rusiei cu Ucraina

Ultima actualizare: 19 decembrie 2024Autor: Vizualizări: 68
Cel puţin 100 de soldaţi nord-coreeni trimişi să lupte alături de forţele ruse împotriva Ucrainei au fost ucişi pe câmpul de luptă în decembrie, a declarat, joi, deputatul sud-coreean Lee Sung-kwon.

„În decembrie, ei au luat parte la lupte reale, în timpul cărora au avut loc cel puţin o sută de decese”, a declarat Lee, după un briefing în faţa parlamentarilor de Serviciul Naţional de Informaţii (NIS).

„NIS a mai spus că se aşteaptă ca numărul răniţilor să ajungă la aproape 1.000″ în rândul trupelor nord-coreene, a adăugat parlamentarul.

Conform acestuia, există informaţii potrivit cărora „mai multe victime nord-coreene, inclusiv ofiţeri de rang înalt, au fost înregistrate în atacuri cu rachete şi drone ucrainene, precum şi în accidente în timpul antrenamentelor”.

Potrivit NIS, citat de Lee, numărul mare de victime poate fi explicat prin „mediul necunoscut al câmpului de luptă, unde forţele nord-coreene sunt folosite ca unităţi de asalt în prima linie care pot fi sacrificate, şi lipsa lor de capacitate de a contracara atacurile dronelor”.

De asemenea, parlamentarul a raportat „plângeri în rândul armatei ruse că trupele nord-coreene, din cauza lipsei lor de cunoştinţe despre drone, sunt mai degrabă o povară decât un avantaj”.

SRI „monitorizează îndeaproape posibilitatea desfăşurării de noi trupe nord-coreene, anticipând în acelaşi timp că Rusia ar putea oferi beneficii în schimb, cum ar fi modernizarea armamentului convenţional al Coreei de Nord”, a continuat Lee.

Mai multe mii de soldaţi nord-coreeni au fost trimişi în Rusia în ultimele săptămâni pentru a sprijini armata rusă, potrivit Occidentului. La rândul său, Kremlinul a evitat întotdeauna întrebările pe această temă, nedorind să confirme informaţiile. Phenianul nu a confirmat şi nici nu a infirmat această desfăşurare fără precedent.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Accidente în serie, în Brăila: o fetiță de numai 12 ani și un bărbat au murit

Marţi, comandantul-şef al armatei ucrainene, Oleksandre Sirski, a declarat că „timp de trei zile, inamicul a desfăşurat operaţiuni ofensive intensive în regiunea Kursk, folosind în mod activ unităţi ale armatei nord-coreene”, adăugând că acestea din urmă au suferit deja „pierderi grele”. Un înalt oficial american a raportat că „sute” de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi sau răniţi în regiunea Kursk.

 

Sursa: News.ro

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Șeful spionilor ruși spune că invadarea Ucrainei s-a bazat pe o evaluare „extrem de precisă”
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Un jurnalist român și doi americani, anchetați de FSB pentru că ar fi trecut „ilegal" frontiera rusă dinspre Ucraina
Palas Iasi

Alte articole