Arcadia Spitale si Centre Medicale
China anunță recompense consistente pentru capturarea unor „agenţi” americani
USACE

China anunță recompense consistente pentru capturarea unor „agenţi” americani

Ultima actualizare: 15 aprilie 2025Autor: Vizualizări: 83
China a anunţat marţi că oferă „recompense” pentru capturarea a trei presupuşi „agenţi secreţi” ai Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) din SUA, suspectaţi că au comis atacuri cibernetice împotriva Jocurilor Asiatice de Iarnă din februarie, scrie AFP.

Agenţia Naţională de Securitate, unul dintre principalele servicii de informaţii din Statele Unite, este specializată în interceptare şi spionaj cibernetic.

Autorităţile chineze nu au făcut nicio legătură cu războiul taxelor vamale lansat de preşedintele american Donald Trump împotriva Chinei, dar acest anunţ survine într-un moment de tensiuni ridicate între Beijing şi Washington pe această temă.

Poliţia din Harbin (nord-estul Chinei) a transmis marţi într-un comunicat că a emis notificări de căutare împotriva a trei „agenţi secreţi” ai NSA.

Aceste persoane, identificate drept „Katheryn A. Wilson, Robert J. Snelling şi Stephen W. Johnson”, sunt acuzate că au efectuat atacuri cibernetice împotriva Jocurilor Asiatice de Iarnă, desfăşurate la Harbin în luna februarie.

Autorităţile chineze au declarat la începutul lunii aprilie că au înregistrat peste 270.000 de atacuri cibernetice din străinătate împotriva sistemelor evenimentului sportiv.

O investigaţie a dezvăluit că atacurile cibernetice ale NSA din SUA au vizat în principal „sisteme informatice cruciale” ale Jocurilor Asiatice de iarnă, legate de înscrieri, gestionarea sosirilor şi plecărilor şi înregistrarea competiţiilor, a relatat marţi agenţia oficială de ştiri Xinhua.

Aceste sisteme „conţineau date sensibile despre participanţi” şi „NSA căuta în mod clar să fure datele private ale sportivilor”, a subliniat agenţia.

Poliţia din Harbin spune că oferă „recompense” pentru cei care furnizează „piste utile” sau „contribuie la capturarea suspecţilor”.

Conform comunicatului, presupuşii agenţi ai NSA au vizat şi companii chineze, inclusiv gigantul chinez privat de telecomunicaţii Huawei, care este supus sancţiunilor SUA din 2019 în numele securităţii naţionale.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Mireasa materialistă! S-a lăsat pipăită contra cost în fața tuturor. Reacția incredibilă a mirelui (VIDEO)

Statele Unite şi China se acuză reciproc în mod regulat de spionaj.

În cele mai grave cazuri, cei condamnaţi pentru spionaj în China pot fi condamnaţi la moarte sau închisoare pe viaţă.

Un fost inginer chinez a fost condamnat la moarte pentru că a transmis informaţii clasificate unei agenţii de informaţii străine, a transmis agenţia de securitate naţională a Chinei în martie.

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Povestea lui Cosette: corporatistă în SUA, politician în România
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Trei copii din China riscă pedeapsa cu moartea după ce și-au ucis un coleg de clasă, lăsându-l desfigurat
Palas Iasi