palas febr
Donald Tusk avertizează: Rusia a planificat „acte de terorism” în transportul aerian din întreaga lume
Polskie Radio

Donald Tusk avertizează: Rusia a planificat „acte de terorism” în transportul aerian din întreaga lume

Ultima actualizare: 15 ianuarie 2025Autor: Vizualizări: 109
Rusia a planificat „acte de terorism” în transportul aerian din întreaga lume, a declarat miercuri premierul polonez Donald Tusk, acuzând Moscova de organizarea de sabotaje şi deturnări atât în Polonia, cât şi dincolo de teritoriul ei, scrie AFP.

Donald Tusk, a cărui ţară exercită în prezent preşedinţia semestrială, prin rotaţie, a Consiliului UE, a făcut această declaraţie într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a sosit la Varşovia pentru o serie de discuţii cu doar câteva zile înainte de învestirea preşedintelui ales american Donald Trump.

Polonia, stat membru UE şi NATO, este unul din principalii aliaţi ai Ucrainei de când Rusia a declanşat un război pe scară largă împotriva Kievului în februarie 2022.


„Fără a intra în detalii, pot să confirm temerile fondate conform cărora Rusia a planificat acte de terorism în aer, nu numai împotriva Poloniei, ci şi împotriva companiilor aeriene din întreaga lume”, a afirmat Tusk, potrivit căruia „actele de sabotaj, versiuni diferite ale războiului pe care Rusia l-a declarat întregii lumi civilizate, şi nu doar Ucrainei, necesită o acţiune comună”.

Serviciile de informaţii americane au detectat în ultimele luni dezvoltarea unui program sofisticat de către GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse) vizând plasarea de explozibili în avioane cargo şi de pasageri care zboară din Europa spre SUA şi Canada, a relatat recent publicaţia New York Times. Primele semne îngrijorătoare au apărut vara trecută când pachete aparent inofensive au explodat în mod misterios în aeroporturi şi depozite din Germania, Marea Britanie şi Polonia.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Drone de atac ucrainene au lovit un bombardier strategic Tu-22M3 pe un aerodrom din nordul Rusiei

Serviciile de informaţii din SUA a identificat aceste incidente drept „teste pe teren” efectuate de GRU pentru a evalua rutele de expediere şi sistemele de control şi securitate.

În faţa acestei ameninţări, Jake Sullivan, consilierul pentru securitatea naţională al preşedintelui american în exerciţiu Joe Biden, şi William Burns, directorul CIA, şi-au coordonat eforturile pentru a transmite un mesaj ferm preşedintelui Vladimir Putin prin numeroase canale diplomatice şi de informaţii.

„Un sabotaj care ar duce la pierderi masive (de vieţi umane) ar desemna Rusia drept stat-sponsor al terorismului”, au avertizat cei doi înalţi oficiali americani.

„Riscul unei erori catastrofale era evident”, a spus ministrul securităţii interne din SUA, Alejandro Mayorkas. „Aceste încărcături s-ar fi putut declanşa într-un avion plin de pasageri”, a adăugat acesta.

Washingtonul consideră că mesajul a fost recepţionat de Moscova, constatând o scădere semnificativă a actelor de sabotaj în Europa. Cu toate acestea, un înalt oficial al actualei administraţii de la Washington s-a arătat mai rezervat în această privinţă, apreciind că „războiul secret continuă, iar Rusia încearcă să frângă voinţa NATO de a sprijini Ucraina fără a risca un război total cu Alianţa”.

Serviciile de informaţii americane nu au putut stabili cu certitudine nivelul implicării directe a liderului de la Kremlin în acest proiect, dar consideră că ar putea fi vorba de o iniţiativă a unor responsabili ambiţioşi din GRU, ceea ce ar permite preşedintelui rus să menţină o „distanţă plauzibilă” faţă de această operaţiune, conform ziarului citat.

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia
REPORTERIS îți recomandă și ...
Putin: Rusia produce rachete antiaeriene cât restul lumii la un loc

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Elon Musk a vândut acțiuni Tesla în valoare de aproape 4 miliarde de dolari
Palas Iasi

Alte articole