Polonezul Donald Tusk, în vârstă de 62 de ani, a devenit miercuri primul est-european ales, în cadrul Congresului Partidului Popular European (PPE) de la Zagreb, să conducă marea familie a dreptei din Uniunea Europeană.

Fostul premier polonez Donald Tusk a fost ales miercuri în funcţia de preşedinte al Partidului Popular European (PPE) de delegaţii reuniţi la Zagreb în congresul formaţiunii paneuropene, informează Agerpres.

Tusk, singurul candidat înscris pentru preşedinţia PPE, a fost validat cu 491 de voturi pentru şi 37 de voturi împotrivă.

Preşedinţia sa va începe la 1 decembrie 2019, se precizează pe site-ul PPE.

El îi succede lui Joseph Daul, care s-a aflat timp de două mandate în fruntea formaţiunii, şi devine primul est-european la preşedinţia Partidului Popular European de la fondarea acesteia, în anul 1976.

Cei doi politicieni – preşedintele la sfârşit de mandat şi preşedintele ales al PPE – vor susţine o conferinţă de presă comună joi dimineaţă în capitala croată.

Până acum funcţia a fost deţinută de doi belgieni (Leo Tindemans şi Wilfried Martens), un olandez (Piet Bukman), un francez (Joseph Daul) şi un luxemburghez (Jacques Santer).

Primul est-european ales președinte al PPE

Polonezul Donald Tusk, în vârstă de 62 de ani, a devenit miercuri primul est-european ales, în cadrul Congresului Partidului Popular European (PPE) de la Zagreb, să conducă marea familie a dreptei din Uniunea Europeană.

Născut la Gdansk, oraşul şantierelor navale şi leagăn al sindicatului Solidaritatea, acest liberal convins i-a răpit în 2007 puterea conservatorului Jaroslaw Kaczynski, actualul preşedinte al Partidului Lege şi Justiţie (PiS), care are faţă de el de atunci o ură persistentă, scrie France Presse într-un comentariu dedicat carierei politice a lui Tusk.

În cei şapte ani ai săi ca prim-ministru, el a lăsat amintirea unui om care nu a încercat să transforme radical ţara, dar s-a pus bine în slujba dezvoltării ei, într-o relativă stabilitate, „garantând că apa caldă curge tot timpul la robinet”.

Mandatul său a fost marcat şi de catastrofa aeriană de la Smolensk, în care a murit pe 10 octombrie 2010 preşedintele Lech Kaczynski, fratele geamăn al lui Jaroslaw. Acesta a încercat în van să împiedice alegerea sa la preşedinţia Consiliului European, unul dintre posturile cheie ale UE.

Donald Tusk a beneficiat de retragerea prim-ministrului danez Helle Thorning-Schmidt din cursa pentru preşedinţia Consiliului European, aflându-se din decembrie 2014 în fruntea acestui for.

Şef de orchestră al summit-urilor europene, unde a depus eforturi să menţină unitatea celor 27 în raport cu Regatul Unit în timpul negocierilor spinoase privind Brexitul, el a fost timp de cinci ani unul dintre cele două chipuri ale Europei, alături de luxemburghezul Jean-Claude Juncker, preşedinte al Comisiei Europene.

Or, pentru acesta din urmă, postul „prietenului” său Donald a fost „un job part time”, propunând chiar ca funcţia lui să fuzioneze cu a sa.

Ocupând o „funcţie aproape total lipsită de putere”, cum a descris-o chiar el într-un recent interviu pentru cotidianul belgian Le Soir, Donald Tusk a încercat să-şi utilizeze în primul rând „puterea de convingere şi de comunicare”.

Unele dintre afirmaţiile sale au făcut vâlvă, ca şi cele ale unui alt Donald, american de această dată. „Nu mai avem nevoie de duşmani când avem prieteni ca Donald Trump”, a declarat Tusk.

Sau o alta referitoare la ieşirea Regatului Unit din UE, potrivit căreia ar trebui să existe „un loc special în infern pentru cei care au promovat Brexit-ul fără să aibă nici cea mai mică idee privind modul de a-l realiza”.

Succesor al belgianului Herman Van Rompuy, Donald Tusk a curăţat praful de pe comunicarea Consiliului European, utilizând cu umor reţelele sociale.

În cinci ani, numărul urmăritorilor contului de Twitter al preşedintelui Consiliului a crescut de la 200.000 la peste 1,1 milioane. În paralel, rata acţiunilor precum redistribuiri sau like-uri a crescut de patru ori. Twiplomacy l-a făcut din acest motiv pe @eucopresident unul dintre liderii mondiali cei mai influenţi pe Twitter în 2018.

Unul dintre momentele care i-au sporit popularitatea pe internet a fost în septembrie 2018, când Tusk a postat pe Instagram o fotografie în care propunea un sortiment de patiserie prim-ministrului britanic Theresa May.

„O bucată de prăjitură? Ne pare rău, nu avem cu cireşe. #Brexit”, o referire puţin voalată la strategia pe care Bruxellesul a reproşat-o multă vreme Londrei că a utilizat-o în negocierea Brexit-ului, respectiv că vrea să aleagă („cherry-pick” în engleză) numai ce o interesează.

Numindu-l pe Tusk în fruntea familiei lor politice, PPE, în mare parte dominat de creştin-democraţii Angelei Merkel, chiar dacă ea însăşi este în pierdere de viteză, încearcă să-şi arate muşchii în special în relaţia cu Emmanuel Macron, foarte prezent în prim-planul scenei europene.

Ca şi lidera germană, a cărei limbă o vorbeşte, Tusk şi-a trăit prima parte a existenţei într-o ţară comunistă aflată sub jugul sovietic, de unde o mare suspiciune faţă de Rusia.

Într-un discurs remarcat pe 13 noiembrie la Bruges, el a luat deschis poziţie împotriva lui Emmanuel Macron, un „prieten foarte drag”.

Într-o replică adresată preşedintelui francez care a afirmat că doreşte o apropiere a UE de Moscova, Donald Tusk a pledat cu claritate pentru o poziţie „fermă” faţă de Rusia.

El a avertizat Franţa şi în legătură cu extinderea UE. „Nu putem avea o Europă suverană fără Balcani stabili, integraţi cu restul continentului”.

Mandatul de preşedinte al PPE atribuit miercuri seară lui Donald Tusk este unul de trei ani, dar poate fi prelungit pe termen nedefinit. Această funcţie a fost ocupată de altfel timp de 23 de ani de belgianul Wilfried Martens (1990-2013), căruia i-a succedat francezul Joseph Daul. De la crearea formaţiunii în 1976, PPE a avut cinci preşedinţi, doi belgieni (Leo Tindemans şi Wilfried Martens), un olandez (Piet Bukman), un francez (Joseph Daul) şi un luxemburghez (Jacques Santer).

Sursa: Agerpres