![c459143cb9a6fcc0314cded5e1a3b540 I se mai spune „Monstrul din Huși”: român condamnat în Austria pentru uciderea și violarea post-mortem a unei tinere franțuzoaice](https://reporteris.ro/wp-content/uploads/2020/06/c459143cb9a6fcc0314cded5e1a3b540.jpg)
I se mai spune „Monstrul din Huși”: român condamnat în Austria pentru uciderea și violarea post-mortem a unei tinere franțuzoaice
Un român de 43 de ani, şofer de camion, condamnat deja la închisoare pe viaţă, a fost găsit marţi vinovat de uciderea şi violarea post-mortem a unei studente franceze în Austria în 2014, a anunţat tribunalul din Innsbruck, citat de AFP.
Juraţii au decis în unanimitate vinovăţia lui Cătălin Ciolpan, la peste şase ani după comiterea faptelor. Ei s-au abţinut de la pronunţarea unei pedepse suplimentare, justiţia germană dând deja în decembrie 2017 un verdict în care acesta era vizat într-un alt dosar penal.
Acuzatul a pledat nevinovat la acuzaţia de ucidere a tinerei Lucile. Pedeapsa nu este definitivă şi el poate contesta încă verdictul, arată Agerpres.
Lucile Klobut, de 20 de ani, originară din regiunea Lyon, a fost găsită moartă în dimineaţa zilei de 12 ianuarie 2014 pe malul râului Inn la Kufstein, o localitate în Tirol (vestul Austriei), unde beneficia de o bursă Erasmus.
Anchetatorii austrieci au conchis că ea a fost victima unei agresiuni cu o seară în urmă când se ducea la o prietenă, fiindu-i aplicate mai multe lovituri violente în cap cu o bară de fier.
Poliţiştii au făcut apoi legătura, datorită ADN-ului şi unor similitudini în modul de operare, între acest omor şi cel din noiembrie 2016 a unei tinere de 27 de ani, care făcea jogging, Carolin Gruber, la Endingen, în apropiere de Freiburg, în Germania. Aceasta din urmă fusese violată înainte de a fi ucisă.
Citat ca martor la bară, un psihiatru german a declarat că „există probe care sugerează că acuzatul este un ucigaş în serie clasic”, susceptibil de a recidiva în caz de eliberare, potrivit AFP.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Interpretul de manele Dani Mocanu a fost condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare, cu executare, într-un dosar de proxenetism și spălare de bani. A scăpat de acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat, doar pentru că fapta s-a prescris.
Articole pe subiecte simiare