
Mai multe persoane au creat o bandă pentru a asasina parlamentari şi judecători, în Brazilia. Aveau puști și explozivi
Poliția Federală din Brazilia a anunțat miercuri că a reținut cinci persoane suspectate de implicare într-un grup organizat care plănuia să spioneze și să asasineze parlamentari și judecători de rang înalt, potrivit Reuters.
Banda a fost creată de un ofiţer din armată, precum şi de civili, a spus o sursă aflată la curent cu ancheta.
Un document confiscat de poliţie şi văzut de Reuters arată că organizaţia era cunoscută sub numele de C4, denumirea sa completă fiind Comandamentul pentru vânarea comuniştilor, oamenilor corupţi şi criminalilor.
Documentul a arătat de asemenea că banda a perceput 250.000 de reali (44.000 de dolari) pentru a viza persoane de rang înalt din justiţie şi 150.000 de reali (26.000 de dolari) pentru a viza senatori.
Organizaţia era dotată cu puşti şi explozivi şi folosea prostituate ca momeală, conform documentului.
Nu este clar dacă oficiali brazilieni de rang înalt au fost victime ale organizaţiei, dar investigaţia a fost declanşată după ce poliţia a început să ancheteze uciderea unui avocat în oraşul Cuiaba, în statul Mato Grosso.
Conform site-ului de ştiri UOL, un colonel în rezervă, încarcerat de anul trecut pentru presupusa sa implicare în asasinarea avocatului, s-a numărat printre cei vizaţi în raidul de miercuri.
În plus, ofiţerii Poliţiei Federale au efectuat miercuri şase mandate de percheziţie şi de confiscare în trei state diferite din Brazilia ca parte a anchetei.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat luni că a trimis președintelui Nicușor Dan o scrisoare deschisă, după ce șeful statului nu a semnat decretele de pensionare și de numire în funcție a peste 50 de judecători, generându-se „consecințe negative” în activitatea instanțelor judecătorești.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole