Palas Winter
Mercenarii Wagner se pregătesc să se mute în Belarus
40dc968c612b56e3ca1b29840ebbbee5

Mercenarii Wagner se pregătesc să se mute în Belarus

Ultima actualizare: 8 iulie 2023Autor: Vizualizări: 24
Mercenarii lui Evgheni Prigojin din grupul Wagner se pregătesc să se mute în Belarus, potrivit termenilor unui acord care a dus la încetarea rebeliunii lor împotriva conducerii militare a Rusiei, a declarat un comandant al grupului, transmite sâmbătă Reuters, conform Agerpres.

De la revolta din 23-24 iunie, în care luptători ai Wagner au capturat pentru scurt timp oraşul Rostov pe Don din sudul Rusiei şi au mărşăluit către Moscova, nu se cunoaşte cu exactitate unde se află Prigojin şi mercenarii săi.
În conformitate cu condiţiile acordului care a pus capăt revoltei, Prigojin urma să se mute în Belarus, iar oamenii săi – mulţi dintre aceştia fiind foşti puşcăriaşi care au fost eliberaţi anticipat în schimbul acceptului de a lupta în Ucraina – aveau de ales să se mute împreună cu el în Belarus, să se alăture forţelor armate regulate ale Rusiei sau să plece acasă.
Totuşi, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat joi că Prigojin şi mii de mercenari de-ai săi sunt în continuare în Rusia, ridicând semne de întrebare cu privire la punerea în aplicare a înţelegerii.
Anton Ielizarov, al cărui pseudonim de luptător este Lotus, citat sâmbătă de un canal de pe aplicaţia Telegram, a declarat că luptătorii intră acum în vacanţă până la începutul lui august, la ordinele lui Prigojin, după care se vor muta în Belarus.
„Trebuie să pregătim baze, tabere de antrenament, să ne coordonăm cu autorităţile şi administraţiile locale, să organizăm interacţiuni cu agenţiile de aplicare a legii din Belarus şi să pregătim logistica”, a declarat Ielizarov, citat de canalul „Evgheni Prigojin pe Telegram”.
Reuters transmite că nu a putut verifica autenticitatea interviului.
Însuşi Prigojin a păstrat tăcerea în ultimele două săptămâni, lucru care nu-l caracterizează, notează Reuters. Din 26 iunie, el nu a mai postat niciun mesaj pe canalul său favorit de Telegram – Evgheni Prigojin Press Service – unde a apărat revolta mercenarilor săi.
Ielizarov a mai declarat că nu au existat încercări din partea forţelor de securitate ale Rusiei de „a lovi” în luptătorii Wagner după revoltă.
Întrebat despre atacurile recente asupra lui Prigojin din partea presei de stat din Rusia, Ielizarov a declarat că reprezintă o încercare a establishment-ului militar rus de a strica relaţiile dintre şeful mercenarilor şi luptătorii săi.
Încercarea va eşua, a adăugat Ielizarov, pentru că însuşi Prigojin a creat şi a modelat luptătorii Wagner „atunci când statul nu avea nevoie de noi”. Ielizarov l-a comparat pe Prigojin şi oamenii săi cu miticul rege Arthur şi ai săi Cavaleri ai Mesei Rotunde.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Belarus acuză Ucraina că a strâns trupe semnificative la frontieră, punându-i în pericol securitatea

 

Sursa: Agerpres

 

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

  • Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.

    Autor: |Ultima actualizare: 10 decembrie 2024|Timp citire: 2,5 min|Vizualizări: 78|

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Fina lui Putin, surprinsă când fugea din Rusia, pentru a scăpa de închisoare. Putin i-ar fi dat „permisiune tacită” (VIDEO)
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Belarus acuză Ucraina că a strâns trupe semnificative la frontieră, punându-i în pericol securitatea
Palas Iasi

Alte articole