O fetiţă de 4 ani, înjunghiată într-un supermarket din Germania de un sirian a cărui motivație nu este clară
2053087afa48359a1b00fe321eed45a0

O fetiţă de 4 ani, înjunghiată într-un supermarket din Germania de un sirian a cărui motivație nu este clară

Ultima actualizare: 4 aprilie 2024Autor: Vizualizări: 112
O fetiţă în vârstă de patru ani a fost atacată de un bărbat cu un cuţit într-un supermarket din oraşul german Wangen şi transportată la spital cu răni grave, relatează joi agenţia DPA.

Motivaţia atacului, care a avut loc miercuri după-amiază, încă nu este clară. Potrivit poliţiei, suspectul în vârstă de 34 de ani, un sirian care deţine şi cetăţenie olandeză, nu era un cunoscut al fetei sau a mamei acesteia.
Potrivit poliţiei, suspectul a atacat brusc, iar un martor a intervenit, „l-a deposedat de cuţit şi apoi l-a urmărit”, dar până să intervină martorul atacatorul a reuşit să o rănească grav pe fetiţă, care a fost între timp operată şi se află în stare stabilă.
Suspectul a părăsit magazinul după atac, dar a fost arestat după ce acel martor a anunţat poliţia şi a precizat unde se afla acesta. Suspectul este prezentat joi după-amiază unui judecător.
Magazinul unde a avut loc atacul era deschis normal joi. Primarul oraşului Wangen, din landul Baden-Württemberg, a declarat că este alături de familie, pe care o cunoaşte. „Nu am avut niciodată o infracţiune ca aceasta”, a remarcat edilul, în timp ce şi poliţia a ţinut să menţioneze că „agresiuni de acest fel sunt foarte rare”
.

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Editorial

Ateneu Iași - program ianuarie 2025

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Româncă răpită și sechestrată în Spania: a reușit să-și anunțe familia, iar autoritățile au eliberat-o după 6 ore de la apel (VIDEO)
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

Palas Iasi

Alte articole

REPORTERIS îți recomandă și ...
Rețea de spărgători români, anihilată de carabinierii italieni: aduceau în țară arme Beretta, biciclete de cursă și un dric