
Pregătirile pentru întâlnirea Putin-Trump sunt într-un „stadiu avansat”. Un deputat rus anunță când ar putea avea loc
Pregătirile pentru o întâlnire între Vladimir Putin şi Donald Trump sunt într-un „stadiu avansat”, a relatat joi agenţia rusă de stat RIA, citându-l pe Leonid Sluţki, şeful Comisiei pentru politică externă din Duma de Stat a Rusiei.
Sluţki a declarat că întâlnirea ar putea avea loc în februarie sau martie.
Trump şi Putin au declarat amândoi că sunt dornici să aibă o întâlnire a cărei agendă ar putea include controlul armelor nucleare şi preţurile globale la energie, precum şi obiectivul declarat al lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina.
Sluţki a declarat că se aşteaptă, de asemenea, ca aceştia să vorbească despre situaţia din Orientul Mijlociu.
„Demersul necesită o pregătire serioasă, care – nu dezvălui niciun secret – este în prezent într-un stadiu avansat”, a spus el.
Sluţki a refuzat să speculeze cu privire la data exactă când ar putea avea loc o întâlnire. „Februarie sau martie – să nu ghicim şi să le dăm liderilor posibilitatea de a se pregăti pentru aceasta în mod competent şi cuprinzător, dar va fi în curând”, a spus Sluţki, citat de RIA.
Sursa: News.ro
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Donald Trump anunță că va discuta marți cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina
Președintele american Donald Trump a indicat duminică seara că va discuta marți cu omologul său rus, Vladimir Putin, ca parte a apropierii dintre SUA și Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, făcând referire la existența unor 'schimburi' între Moscova și Kiev, informează luni AFP și EFE.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare