Palas Winter
Turcia îl susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO
dce9ced7d150b8a356a1e392390960d2

Turcia îl susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO

Ultima actualizare: 29 aprilie 2024Autor: Vizualizări: 23
Turcia îl susţine pe premierul olandez Mark Rutte pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg în postul de secretar general al NATO, a declarat luni pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe.

„Am anunţat-o astăzi la Bruxelles”, unde se află sediul NATO, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE turc, la trei zile după o întâlnire la Istanbul între preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi premierul olandez Mark Rutte.
Erdogan nu a dezvăluit atunci opţiunea Turciei, dar a subliniat că decizia sa se va baza pe „raţiune” şi i-a urat, zâmbind, lui Rutte succes în „noua sa călătorie”.
Mark Rutte, în vârstă de 57 de ani, este considerat marele favorit pentru a prelua postul de secretar general al NATO, în faţa preşedintelui român Klaus Iohannis, notează AFP.
Mai multe ţări, printre care se numără Franţa, SUA, Regatul Unit şi Germania, şi-au exprimat deja susţinerea pentru premierul olandez, care conduce interimar guvernul în timp ce continuă negocierile pentru formarea unui nou executiv după alegerile care au avut loc în noiembrie. El a precizat că se va retrage din politica internă.
Dar guvernul ungar condus de Viktor Orban a anunţat că nu-l susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, afirmând că nu poate sprijini o persoană „care a dorit punerea Ungariei în genunchi”, referire la o declaraţie a lui Rutte legată de disputa între Bruxelles şi Budapesta asupra unei noi legi ungare ce interzice referirile la homosexualitate în şcoli. Cu această lege, Ungaria ”nu mai are ce să caute în Uniunea Europeană”, iar această ţară trebuie să fie „pusă în genunchi”, declara Mark Rutte în iunie 2021 la un summit european.
Totuşi, unii diplomaţi afirmă că Orban şi-ar putea schimba poziţia dacă Rutte îi face o vizită, la fel cum i-a făcut lui Erdogan, scrie Reuters.
Decizia privind numirea unui nou secretar general al NATO este luată prin consens de către cele 32 de state membre şi este aşteptată până la summitul Alianţei, care va avea loc în iulie la Washington.
Actualul secretar general Jens Stoltenberg îşi va încheia mandatul în octombrie 2024, după ce i-a fost deja prelungit de patru ori în contextul războiului din Ucraina. 

REPORTERIS îți recomandă și ...
Céline Dion, mărturisiri emoționante despre lupta cu boala. Fiii săi au motivat-o. „A trebuit să fiu un erou”

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

  • USR nu va vota Cabinetul Ciolacu şi în acest moment nu există o şansă să-l susţină pe Crin Antonescu la Preşedinţia României, a anunţat, luni, liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.

    Autor: |Ultima actualizare: 23 decembrie 2024|Timp citire: 2,7 min|Vizualizări: 135|

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Cîrstoiu nu se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei: „Nişte lupi în haine de oaie încearcă să transforme oaia în lup”
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Basarabeni cu permise de rezidență turcești false, depistați la controlul de frontieră
Palas Iasi

Alte articole