
Donald Trump: „Ne vom înţelege bine cu toate celelalte naţiuni care vor să se înţeleagă bine cu noi”
Donald Trump a făcut apel în discursul său de învingător la unitatea poporului american şi a spus că va pune întotdeauna mai întâi interesele SUA în relaţia cu celelalte ţări. „Ne vom înţelege bine cu toate celelalte naţiuni care vor să se înţeleagă bine cu noi”, a precizat el.
„Acum este timpul că America să vindece rănile divizărilor… Vă spun că este momentul să ne ajungem împreună ca un popor unit.
Promit fiecărui cetăţean de pe teritoriul nostru că voi fi un preşedinte al tuturor americanilor, acest lucru este important pentru mine.
Pentru cei care au ales să nu mă sprijine… Vin spre voi pentru ajutor şi îndrumare astfel încât să lucrăm împreună pentru a uni măreaţa noastră tara”, a spus viitorul preşedinte al Statelor Unite, potrivit The Guardian.
Trump a vorbit apoi de un “proiect naţional de reînnoire” şi spune că îi va aduce lângă el pe cei mai buni şi mai inteligenţi.
„Ne vom dubla creşterea şi vom avea cea mai puternică economie din lume. În acelaşi timp, ne vom înţelege bine cu toate celelalte naţiuni care vor să se înţeleagă bine cu noi”, a spus el.
„Vreau să spun comunităţii mondiale că noi vom pune întotdeauna mai întâi interesele Americii, vom lucra corect cu toată lumea”, a adăugat el.
(Sursa: HotNews.ro)
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a susţinut marţi cel mai lung discurs al unui preşedinte american în faţa Congresului, o oră şi 40 de minute. Trump a mințit din nou cu privire la ajutorul acordat Ucraina și a menționat Moldova în discurs.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole