
Două turiste au murit pe insula indoneziană Bali, după ce mai mulți copaci s-au prăbușit peste ele (VIDEO)
Două turiste străine, printre care o franţuzoaică, şi-au pierdut viaţa, marţi, după prăbuşirea unor copaci în urma unor vânturi violente produse într-un parc turistic foarte frecventat de pe insula indoneziană Bali, a anunţat poliţia, informează AFP.
Vânturi puternice, însoţite de precipitaţii abundente, au lovit marţi după-amiază Pădurea Maimuţelor din Ubud, situată în centrul insulei Bali, provocând prăbuşirea mai multor copaci, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Bali, Jansen Avitus Panjaitan, într-un comunicat.
„Două persoane au murit şi o alta a fost rănită”, a indicat Jansen.
O turistă franceză în vârstă de 32 de ani şi una sud-coreeană de 42 de ani au decedat.
O altă sud-coreeană, de 43 de ani, a fost rănită.
Victimele au fost transportate la un spital din apropiere, în Ubud, a adăugat Jansen.
„Pădurea Maimuţelor” din Ubud, un sanctuar popular printre turişti, oferă posibilitatea de a observa de aproape macacii cu coadă lungă.
Indonezia a fost recent afectată de o serie de fenomene meteorologice extreme, care, potrivit experţilor, sunt mai probabile din cauza schimbărilor climatice.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Scene de coșmar într-un apartament din Botoșani. Un bărbat și-a sechestrat copilul de 10 ani și, furios pe fosta parteneră, a amenințat că îl va omorî pe băiețel, apoi își va lua viața. Jandarmii au intrat cu forța și l-au încătușat pe individ.
Articole pe subiecte simiare