Turcii au mers duminică, 16 aprilie, la urne să îşi exprime opinia în al saptelea referendum naţional. La nouă luni după ce a înfrânt o tentativă sângeroasă de puci, preşedintele Recep Tayyip Erdogan joacă totul într-un referendum pe tema revizuirii Constituţiei care ii va permite, în cazul unei victorii, să-şi consolideze puterea. Ieri, şeful statului a participat la patru manifestaţii în Istanbul şi a promis reintroducerea pedepsei cu moartea şi renegocierea relaţiilor cu Europa. De partea cealaltă, oponenţii săi şi-au anulat toate mitingurile pentru a evita tensiunile înainte de vot. 

Recep Tayyip Erdogan este din ce în ce mai aproape de o putere absolută. După numărarea a aproximativ 95% din buletine, a rezultat că 51,7% dintre turci au votat în favoarea modificării Constituției, dar cei care se opun acestor reforme au câștigat în cele mai mari orașe ale Turciei — Istanbul, Ankara și Izmir — și în sud-estul țării, majoritar kurd.

Peste 55 de milioane de turci cu drept de vot au fost chemați la urne pentru a spune „da” sau „nu” în privința unei reforme constituționale în 18 puncte care ar institui un sistem prezidențial cu puteri ample în locul actualului model parlamentar. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a fost cel mai mare promotor al reformei, pe care o consideră necesară pentru a obține o mai mare stabilitate și a garanta astfel mai eficient creșterea economică și securitatea. Atât Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP, de guvernământ), cât și Mișcarea Acțiunii Naționaliste (MHP, dreapta) au susținut reforma, în timp ce opoziția social-democrată și cea pro-kurdă au respins-o.

La Istanbul, Recep Tayyip Erdogan a promis o mare sărbătoare în cazul în care votul DA va câştiga la referendum. Preşedintele turc a afirmat că doar teroriştii se opun schimbării propuse şi a promis că va reintroduce pedepsa capitală dacă Parlamentul îi va supune spre aprobare această lege. Măsura îi vizează pe mulţi dintre cei implicaţi în lovitura de stat eşuată, de anul trecut. Până acum, autorităţile au arestat 40.000 de oameni şi au concediat sau suspendat încă 120.000.

Epurările au produs indignare în Occident, dar Erdogan promite să rupă legăturile cu UE pentru că ţara sa a fost lăsată să aştepte prea mult timp la porţile blocului comunitar.

Un câștig al taberei DA i-ar da puteri lui Erdogan să numească miniștri, înalți oficiali și judecători, să dizolve parlamentul și să declare starea de urgență. Sunt superputeri de care susținătorii președintelui spun că are nevoie în lupta cu Statul Islamic și militanții kurzi.

Ce schimbări ar aduce victoria lui Erdogan la referendum

Erdogan spune că actuala Constituție – fiind rezultatul unei lovituri de stat, a fost votată când era armata la putere – este încremenită, nu funcționează și nu permite Turciei să se modernizeze. Președintele s-a implicat cu toată forța în campania pentru DA la referendumul din 16 aprilie. Cere alegatorilor să aprobe modificarea Constituției, pentru că ar fi un vot – spune Erdogan – pentru o Turcie nouă, modernă și stabilă.

Practic, președintele va deține monopolul, dacă se aprobă reforma constituțională. Tabăra NU, cei care se opun schimbărilor și îi îndeamnă pe alegători să voteze împotrivă, cred că în Turcia se va instaura dictatura.

Iată care sunt principalele schimbări:

– Postul de prim-ministru dispare. Președintele va fi șeful statului și va conduce și guvernul. Tot el îi va numi pe miniștri și în, mare parte, va face numirile în posturile cheie din justiție.

– Președintele va putea dizolva Parlamentul, care crește de la 550 la 600 de deputați. Președintele va putea guverna prin decrete de urgență.

– Președintele ar putea rămâne la putere mai mult de 10 ani, adică două mandate, cât are dreptul acum. Dacă dizolvă parlamentul la finalul celui de al doilea mandat, își poate prelungi șederea în fruntea statului și a guvernului.

– Acum, Constituția interzice președintelui să mai aibă legături cu partidul său. În cazul în care trec modificările propuse, situația va fi alta: președintele își va putea conduce partidul.

Traseul lui Erdogan către islamizare și dictatură

După victoria electorală din 2002, primul deceniu al guvernării lui Recep Tayyip Erdogan, care era premier la acea vreme, și a Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), a fost marcat de succese economice și de reforme în vederea integrării în UE, fără manifestări islamiste. AKP a fost acceptat în Europa ca o versiune musulmană a partidelor democrat-creștine conservatoare, iar în Turcia a fost susținut de sectoarele liberale și de centru-stânga în fața atacurilor venite dinspre armată, sistemul judiciar și partidele naționaliste laice. Și toate acestea în pofida faptului că, în 1996, Erdogan, pe atunci primar al orașului Istanbul, declarase: ‘Democrația este pentru noi ca un tramvai: Vom coborî din el atunci când vom ajunge la stația care ne convine’.

„Erdogan nu era un democrat. Am știut-o din prima zi”, declara recent pentru cotidianul Birgün sociologul și editorialistul Ali Bayramoglu, care a aplaudat inițial politicile lui Erdogan și a fost un apărător al AKP până în urmă cu cinci ani. Dar de-a lungul timpului elementul religios a câștigat teren în politicile guvernului, care a permis portul vălului islamic în administrație și în universități. Armata, care nu a ezitat în trecut să recurgă la lovituri de stat pentru a garanta principiile laice, a început să piardă lupta cu guvernul și, în 2013, conducerea armatei a ajuns la închisoare în urma unui proces de anvergură, acuzația fiind de tentativă de lovitură de stat care în cele din urmă s-a dovedit a fi falsă.

Din 2011, anul „primăverii arabe”, Erdogan și AKP au virat spre islamizare. Ankara a mizat pe transformarea Turciei într-o „putere regională” și a susținut sectoarele islamiste din Egipt și Libia, în timp ce Europa încă mai vedea în Turcia un exemplu de democrație musulmană. Această politică a sfârșit prin a provoca dispute cu Irak, Rusia, Israel și mai ales cu Siria, unde Turcia sprijină milițiile islamiste.

Virajul conservator a continuat cu campanii împotriva alcoolului, avortului și cu apeluri la adresa femeilor de a face cât mai mulți copii. Ruptura definitivă între sectoarele progresiste și AKP a survenit în 2013, când un protest ecologist împotriva unui proiect urbanistic în Istanbul s-a transformat într-un val de manifestații împotriva autoritarismului lui Erdogan, care în 2014 a devenit președinte al țării. Turcia a devenit polarizată, între o masă populară conservatoare și religioasă și o clasă medie laică și liberală.

Tot în 2013 s-a sfârșit alianța dintre AKP și frăția lui Fethullah Gulen, predicatorul islamist exilat în SUA și ai cărui susținători au primit din partea guvernului turc funcții înalte în administrație și justiție, făcând astfel front comun împotriva militarilor. În lupta dintre AKP și Gulen, ambii de factură islamistă, frăția și-a folosit influența din sistemul judiciar pentru a acuza de corupție mai mulți miniștri, însă conflictul s-a încheiat cu destituirea a sute de judecători și procurori din rețeaua predicatorului pe care guvernul o descrie în prezent drept ‘un stat paralel’ și o ‘organizație teroristă’, potrivit Agerpres.

După lovitura de stat eșuată din iulie 2016, de care Erdogan îl acuză pe Gulen, epurările au căpătat noi proporții: zeci de mii de funcționari, polițiști, militari, profesori și ziariști au fost concediați și/sau arestați. Erdogan, care i-a înlăturat treptat de la vârful puterii pe tovarășii săi mai moderați care au fondat AKP, împreună cu el, și-a înăsprit discursul și acuză de terorism pe orice îndrăznește să i se opună, comentează EFE. S-a ales praful și de deschiderea față de minoritatea kurdă, care în anii 2000 beneficia de autorizarea folosirii limbii kurde în universități, la televiziunea publică și, în cele din urmă, în liceele publice.

Pe fondul blocării negocierilor menite să pună capăt unui război soldat cu 40.000 de morți din 1984, guvernul și gherila kurdă au rupt în 2015 un acord de încetare a focului decretat cu doi ani în urmă și mii de membri ai stângii prokurde au fost închiși. Și parcursul european al țării a avut de suferit: Turcia critică faptul că așteaptă de câteva decenii la ușa Uniunii Europene și, în ultimele săptămâni de campanie pentru referendum, autoritățile de la Ankara au crescut presiunea, acuzând mai multe țări europene de islamofobie și practici fasciste.

(Sursa: realitatea.net)