
Momentul în care un tânăr sportiv este înghițit cu tot cu caiac de o balenă, în Strâmtoarea Magellan (VIDEO)
Un sportiv pe caiac ar fi fost înghițit de o balenă uriașă în Strâmtoarea Magellan, dar mamiferul uriaș l-a scuipat imediat afară, cu tot cu caiac. Printr-un mare noroc, tânărul a scăpat fără nicio zgârietură.
Întâmplarea incredibilă petrecută în sudul statului Chile,a fost filmată de tatăl tânărului, și a devenit virală, transmite vineri AFP, preluat de Agerpres.
Adrian Simancas, în vârstă de 24 de ani, vâslea în largul localităţii Punta Arenas, Patagonia, pe 8 februarie, când balena cu cocoaşă a ieşit brusc din apă şi, spune el, „l-a înghiţit”, cu tot cu caiacul său galben.
Câteva secunde mai târziu, tânărul uluit a revenit la suprafaţă, în timp ce spatele balenei ieșise din nou deasupra apei.
„Simt ceva între albastru şi alb trecând pe lângă faţa mea, într-o laterală şi deasupra. N-am înţeles ce se întâmplă şi m-am scufundat. Am crezut că (balena) m-a înghiţit”, a declarat pentru postul chilian TVN Adrian Simancas, de origine venezueleană, transmite Agerpres.
Episodul a fost filmat şi postat pe reţelele sociale de tatăl său, Dell Simancas, aflat de asemenea într-un caiac. În înregistrarea video se aude cum îi strigă fiului său: „Haide, haide, calm”, după ce acesta a fost scuipat afară de balenă.
„Când m-am întors, n-am văzut nimic, nu l-am văzut pe Adrian. A fost singura dată când m-am speriat cu adevărat, pentru că nu l-am văzut vreo trei secunde. Şi dintr-o dată a ieşit”, a declarat Dell Simancas pentru TVN.
După incident, tânărul a fost adus la mal de către tatăl său, care a constatat că nu este rănit.
Specialiştii susţin că balena nu l-ar fi putut înghiţi pe tânăr pentru că este o specie cu gâtul mai mic de 40 cm în diametru.
„Se pare că acel caiac se afla chiar în zona de hrănire a balenelor”, a declarat pentru AFP Maria José Pérez, biolog marin la Universitatea din Chile. De aceea balena poate fi văzută „ieşind la suprafaţă pe o parte, cu gura deschisă, ca şi cum s-ar hrăni”, a precizat ea.
O întâmplare asemănătoare a avut loc în 2021, când un pescar din Massachusetts a fost „înghiţit” pentru scurt timp de o balenă cu cocoaşă, înainte de a fi aruncat înapoi în viaţă.
„Făceam scufundări după homari când o balenă cu cocoaşă a încercat să mă mănânce. Am stat în gura ei închisă timp de 30-40 de secunde, înainte ca ea să iasă înapoi la suprafaţă şi să mă scuipe. Am vânătăi peste tot, dar niciun os rupt”, a declarat Packard după ce a fost spitalizat pentru scurt timp.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a plimbat în weekend cu caiacul, pe Nistru. Şefa statului a vâslit alături de canoistul moldovean Serghei Tarnovschi, care a obţinut medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole