Arcadia Spitale si Centre Medicale
O tânără de 19 de ani, din SUA, și-a bătut mama cu o tigaie, apoi a înjunghiat-o de zeci de ori
c7bd44ae8684d66238b3284f35b42b14

O tânără de 19 de ani, din SUA, și-a bătut mama cu o tigaie, apoi a înjunghiat-o de zeci de ori

Ultima actualizare: 28 septembrie 2023Autor: Vizualizări: 61
O tânără din Ohio și-a lovit mama în cap cu o tigaie și a înjunghiat-o de 30 de ori în gât, pentru că femeia aflase că fiica ei a fost dată afară de la facultate, scrie Daily Mail.

Crima a avut loc în martie 2020, când fata, Sydney Powell, avea 19 ani. Ea a pledat nevinovată la proces, invocând motive legate de nebunie. Avocații ei au susținut că aceasta suferea o criză psihotică în momentul atacului.

Avocatul apărării, Donald Malarcik, le-a spus juraților că, de la data atacului, Sydney a fost diagnosticată cu schizofrenie și urmează un tratament.

Totuși, jurații au găsit-o vinovată de crimă, agresiune și falsificare de probe în cazul uciderii mamei sale, Brenda Powell, în vârstă de 50 de ani.

Brenda a lucrat timp de 28 de ani ca specialist în viața copilului în unitatea de hematologie oncologică de la Spitalul de Copii din Akron.

O bursă memorială care îi poartă numele o descrie ca fiind altruistă și dedicată, cea mai bună în domeniul ei de activitate.

„Nenumărați pacienți și familii au beneficiat de îngrijirea și sprijinul plin de compasiune al Brendei. Brenda adora să lucreze cu adolescenții din Centrul pentru familii Showers și întotdeauna făcea tot posibilul pentru a se asigura că aceștia reușesc”, arată descrierea femeii.

Procurorii au susținut că Sydney a mințit inițial poliția cu privire la cele întâmplate și a spus că a avut loc o spargere. Ei au spus că a spart chiar și o fereastră pentru a înscena o scenă a crimei.

Martorii de la Universitatea Mount Union, unde Sydney a urmat cursurile, au declarat că vorbeau la telefon cu Brenda, discutând despre exmatricularea fiicei sale, când au auzit zgomote repetate și țipete. Alarmați de ceea ce au auzit, administratorii școlii au chemat poliția la casa familiei Powell.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Un şofer de autobuz din Craiova a refuzat să coboare rampa specială pentru o tânără în scaun cu rotile (VIDEO)

Tatăl inculaptei, Steven Powell, a depus mărturie în apărarea fiicei sale și a spus că soția și fiica sa aveau o relație apropiată. Psihologii angajați de apărare au declarat că Sydney se afla în plină criză psihotică în timpul atacului și că nu a putut înțelege că acțiunile ei au fost greșite.

Procurorii au chemat-o pe Dr. Silvia O’Bradovich, un psiholog clinician, care a declarat că a intervievat-o pe Sydney. Medicul a fost de acord că fata are probleme psihice, dar a spus că nu a suferit o criză psihotică în timpul atacului.

Vineri, 28 septembrie, Sydney Powell va primi verdictul. Ea riscă să-și petreacă întreaga viață în spatele gratiilor.

 

Sursa: Știrile PRO TV

 

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Droguri descoperite în bagajul unei tinere din Spania, în vama Sculeni
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Imagini de război: Convoi rusesc distrus de Forțele de Operațiuni Speciale ale Ucrainei (VIDEO)
Palas Iasi

Alte articole