Arcadia Spitale si Centre Medicale
Omul care-i procura medicamentele lui Kim Jong-un a dispărut cu tot cu familie. Se presupune că a dezertat
c60cfb343f37a8e5018f56e5bf09588c_XL

Omul care-i procura medicamentele lui Kim Jong-un a dispărut cu tot cu familie. Se presupune că a dezertat

Ultima actualizare: 5 octombrie 2016Autor: Vizualizări: 35

c60cfb343f37a8e5018f56e5bf09588c XL

Un înalt responsabil de la Ambasada Coreii de Nord din Beijing a dezertat, informează miercuri agenţia de presă sud-coreeana Yonhap.

 

Potrivit unei alte surse doi angajaţi ai ambasadei au cerut azil la misiunea diplomatică japoneză din capitala chineză, transmite AFP.

 

Dacă informaţiile se confirmă, această plecare se adăugă unei serii recente de dezertări ale unor înalţi responsabili nord-coreeni, fapt considerat de unii observatori drept un semn al instabilităţii crescânde în cadrul regimului din Coreea de Nord.

 

Citând o sursă „care cunoaşte bine problemele la Phenian”, Yonhap a precizat că înaltul responsabil nord-coreean de la ambasada din Beijing, dar care era afiliat Ministerului Sănătăţii nord-coreean a dispărut împreună cu familia sa la sfârşitul lunii septembrie.

 

Oficialul respectiv era responsabil de aprovizionarea cu produse medicale a unei clinici din Phenian care se ocupă de starea de sănătate a lui Kim Jong-Un şi a familiei sale.

 

Ministerul Unificării sud-coreean – care nu comentează de regulă dezertările nord-coreenilor, în special când este vorba de înalţi responsabili – a indicat că nu este în măsură să confirme această informaţie.

 

La rândul său, cotidianul sud-coreean JoongAng Ilbo informează că doi responsabili ai ambasadei nord-coreene din Beijing au cerut azil în Japonia.

 

Cei doi ar face parte dintr-un organism al guvernului nord-coreean şi nu sunt diplomaţi, precizează o sursă anonimă, citată de publicaţie.

 

Purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Yoshihide Sugă, a dezminţit orice abordare în acest sens a misiunii diplomatice japoneze.

 

„Nu există niciun pic de adevăr în afirmaţiile potrivit cărora solicitanţi de azil nord-coreeni au contactat Ambasada Japoniei şi nu suntem la curent cu nicio situaţie care implică nord-coreeni care se pregătesc să dezerteze şi să vină în Japonia”, a declarat el într-o conferinţă de presă.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Teroare în SUA. Încă cinci bombe descoperite în New Jersey: cinci persoane au fost reținute

 

Coreea de Nord, tara izolată, cu regimul cel mai închis din lume, este afectată în ultimul timp de o serie de dezertări ale unor înalţi responsabili, precum ambasadorul adjunct în Marea Britanie, care a trecut în Coreea de Sud.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
MAI: 3.623 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, de la începerea conflictului
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Imagini incredibile cu un cimpanzeu care îi spală hainele îngrijitorului de la grădina zoologică (VIDEO)
Palas Iasi

Alte articole