
Situație incredibilă în SUA. Genocidul copiilor amerindieni, ascuns de americani zeci de ani. Anchetă Washington Post
Cel puţin 3.104 copii autohtoni, din triburile amerindiene, smulşi din triburile lor şi plasaţi în pensionate cu scopul de a fi asimilaţi culturii americane, au murit, de trei ori mai mulţi decât anunţa Guvernul în această vară, conform Washington Post.
În aceste instituţii, care au existat în perioada 1828-1970 – dintre care unele erau religioase -, mulţi dintre aceşti copii au fost supuşi unor violenţe fizice, psihologice sau sexuale, potrivit unui recent raport guvernamental, care estima la cel puţin 973 numărul elevilor morţi, conform News.ro, care citează ancheta reputatei publicații americane.
Aceste pensionate „nu erau şcoli”, ci „lagăre de prizonieri, lagăre de muncă”, denunţă directoarea Comisiei din Nebraska consacrată amerindienilor, Judi Gaiashkibos, intervievată de WP, ale cărei rude au fost trimise în aceste internate.
Aceste şcoli făceau parte dintr-un sistem complex de peste 400 de instituţii – create toate de către Guvernul american, dar şi în parteneriat cu biserici, ordine religioase şi grupuri de misionari.
Ele ţinteau copiii amerindieni, autohtoni din Alaska şi hawaieni, cu scopul de a-i „americaniza”.
The Washington Post deazvăluia în mai 2024 că peste 1.000 de copii au fost victime ale unor abuzuri sexuale ale unor preoţi, călugăriţe şi călugări catolici în numeroase pensionate de acest fel.
„Boli infecțioase, malnutriție, accidente”
”Sute de mii de documente” consultate de către cotidian în decurs de un an arată că cele mai frecvente cauze ale deceselor erau ”boli in fecţioase, malnutriţia şi accidentele”.
Însă zeci de elevi amerindieni au murit în circumstanţe suspecte, dezvăluie WP, „iar în unele cazuri documentele arată indicii ale unor abuzuri sau rele tratamente care au antrenat probabil moartea copiilor”.
Ziarul citează cazul unui băiat în vârstă de zece ani „împuşcat” şi unei fete „căzute de la fereastră” în mod suspect.
The Washington Post dezvăluie de asemenea că aceşti copii erau adesea bătuţi şi pedepsiţi foarte dur dacă nu respctau regulile şcolilor, care le interziceau să vorbească limba natală.
„Numere şi nume anglicizate le-au fost atribuite copiilor”, scrie ziarul.
„Li se tăia părul lung, iar cea mai mică abatere era sancţionată adesea cu lovituri de bici, interdicţia de a mânca sau plasare la izolare. Copiii sufereau de o singurătate şi de frică extreme”.
Cotidianul dezvăluie cifre edifcatoare privind violenţele la care erau supuşi aceşti tineri şi că, în urma morţii lor, cel puţin 800 dintre aceşti copii au fost îngropaţi în cimitire în apropiere de pensionat şi nu au fost trimişi familiilor lor.
Multi mai multe victime?
Mai mulţi istorici intervievaţi de cotidianul american declară că aceste cifre sunt în continuare subestimate.
De exemplu, Preston McBride, un istoric de la Universitatea Pomona, care şi-a consacrat teza celor mai mari patru pensionate indiene, estimează că numărul deceselor ar putea fi de 40.000.
El consideră că aceste cifre uriaşe „erau tolerate ca pagube colaterale acceptabile în cadrul efortului mai larg al Guvernului de a-i eradica pe idieni şi a le confisca pământurile”.
Preşedintele Joe Biden le-a prezentat scuze amerindienilor, la sfârşitul lui octombrie, catalogând aceste atrocităţi drept un „păcat care ne pătează sufletul”.
Guvernul lui Joe Biden a implementat, în cursul mandatului său, o serie de măsuri menite să susţină naţiunile amerindiene şi să le îmbunătăţească relaţiile cu statul federal.
The Washington Post a asistat, în cadrul anchetei sale, la restituirea tribului lor a corpurilor a trei copii amerindieni îngropaţi la şcoală.
În Statele Unite, majoritatea rezervaţiilor administrate în prezent de către amerindieni sunt sărace şi înregistrează niveluri mari de sinucideri şi overdoză.
Canada, care avea aceeaşi practică a pensionatelor tinerilor autohtoni, şi-a recunoscut greşelile anul acesta. Guvernul canadian estimează la 4.100 numărul copiilor morţi în aceste internate.
Sursa: News.ro
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Cel mai mare proces de abuz asupra copiilor din istoria Franţei se va deschide în această lună în Bretania, pe fondul furiei provocate de faptul că un chirurg, Joël Le Scouarnec, a putut să agreseze sute de pacienţi tineri de-a lungul a zeci de ani, vizându-i pe unii dintre ei atunci când erau anesteziaţi, în sala de recuperare postoperatorie sau în patul lor de spital, relatează The Guardian. După procesul Pelicot, în care ani de zile un soţ îşi droga soţia şi apoi îi chema pe alţii, recrutaţi pe internet, să o violeze în timp ce el filma, francezii au parte de noi dezvăluiri-şoc, care probabil vor atrage din nou atenţia întregii lumi.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole