Arcadia Spitale si Centre Medicale
Tată vs. fiu: cum au ajuns să lupte în Ucraina unul împotriva celuilalt: „În realitate era un nimeni” (VIDEO)
5a28da32c3b9cf3caa1cfecd51c87e2b

Captură X / Oleksandr

Tată vs. fiu: cum au ajuns să lupte în Ucraina unul împotriva celuilalt: „În realitate era un nimeni” (VIDEO)

Ultima actualizare: 8 februarie 2024Autor: Vizualizări: 158
Orașul ucrainean Avdiivka, care este vizat de câteva luni de o ofensivă rusă de mare amploare, a fost scena unei confruntări dintre fiu și tată. Oleksandr este soldat, iar tatăl său este operator de tancuri. Amândoi luptă în Ucraina, doar că în tabere diferite.

Într-un videoclip publicat miercuri pe X, fostul Twitter, de WarTranslated, Oleksandr, în vârstă de 19 ani, vorbește despre lupta împotriva tatălui său.

Oleksandr, care și-a petrecut o parte din copilărie în Rusia, a mărturisit că a primit un telefon de la tatăl său rus la scurt timp după ce Ucraina a lansat contraofensiva din 2023. Oleksandr și-a descris tatăl ca fiind un „nimeni” pe care nu l-a mai văzut din copilărie, conform Newsweek. 

Tânărul, printre cei mai tineri și mai experimentați operatori ai vehiculelor blindate Bradley, care au fost oferite de SUA Kievului, a vorbit la un post de televiziune despre cum a ajuns să poarte o bătălie „fiu contra tată”. 

„E ca într-un joc video: stai, tragi și ești în siguranță”, a declarat Oleksandr în cadrul unui interviu pentru postul ucrainean TSN.   

Am învățat să operăm de la distanță, iar proiectilele puternic explozive sunt foarte utile aici (n.red pe frontul din Avdiivka). Poate ratezi ținta, dar muniția cu fragmentare termină treaba”, a mai spus el. 

La începutul contraofensivei, vehiculul de infanterie operat de Oleksandr a reușit să scoată din joc două tancuri ale forțelor invadatoare. Reușita și o fotografie cu echipajul de la bordul blindatului au ajuns în atenția presei, după ce adjuncta ministrului apărării din Ucraina, Hanna Maliar, a făcut publică isprava. 

REPORTERIS îți recomandă și ...
Trump vrea să obțină minereurile de pământuri rare ale Ucrainei în schimbul armelor. Kremlinul a intervenit rapid

Izbânda echipajului Bradley a fost prezentată și în Rusia. Ulterior, a fost pusă o recompensă pe capul celor care au reușit să distrugă tancurile rusești. 

Era o sumă de bani pentru fiecare membru al echipajului în parte. Cea mai mare sumă era pe capul comandantului”, a declarat Oleksandr, făcând referire la el. 

Ulterior, tânărul a primit un apel de la un număr necunoscut.  

Fiule, vino la noi”. La capătul celălalt era tatăl său. 

„Tată în teorie, în realitate era un nimeni”, a declarat Oleksandr. 

Tatăl tânărului, care a luptat de partea trupelor ruse, avea sarcina de a împiedica avansul vehiculelor blindate Bradley, precizează „Adevărul”

Era tanchist și tancurile reprezintă un pericol pentru noi. Iar treaba asta, fiu contra tată… Odată am fost loviți în lateral de un obuz. A lovit blindajul, am scăpat fără probleme. Și a zis «Fiule, când am știut că ești tu, nu am mai tras»”, a povestit soldatul ucrainean. 

„A spus asta la telefon”, a afirmat reporterul. 

La telefon, da. Iar eu am spus «Și ce dacă?». Când am plecat de acolo încă se trăgea în noi”, a mai adăugat Oleksandr. 

Într-un final, tancul în care se afla tatăl tânărului a fost nimicit. 

Tancul a ars. Au spus că probabil (n.red tatăl lui Oleksandr) a murit. Iar mai târziu au confirmat că a murit în tanc. Dronele noastre au distrus tancul. A ars pur și simplu. Așa i-a fost soarta”, a mai precizat tânărul.  

 

Sursa: Adevărul

 

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Tudor Cihodaru, acuzat că a luat 1.500 de euro de la Huawei pentru o scrisoare deschisă în Parlamentul European
Amtibiotice Iasi

Articole pe subiecte simiare

Alte articole