Arcadia Spitale si Centre Medicale
Tatăl lui Boris Johnson cere naționalitatea franceză ca să păstreze „o legătură” cu Uniunea Europeană
0b52fdd12d3df4cfe71d9e473ad71b9c_XL

Tatăl lui Boris Johnson cere naționalitatea franceză ca să păstreze „o legătură” cu Uniunea Europeană

Ultima actualizare: 31 decembrie 2020Autor: Vizualizări: 96

0b52fdd12d3df4cfe71d9e473ad71b9c XL

Tatăl premierului britanic Boris Johnson a declarat joi că dorește să ia naționalitatea franceză și să păstreze astfel „o legătură” cu Uniunea Europeană (UE), în timp ce țara sa a renunțat la construcția europeană, potrivit AFP.

„Dacă am înțeles corect, sunt francez. Mama mea s-a născut în Franța, mama ei era în întregime franceză, de asemenea bunicul ei”, a explicat Stanley Johnson, în vârstă de 80 de ani, la radio RTL.

„Pentru mine, este o problemă de a revendica ceea ce am deja și, prin urmare, sunt foarte fericit”, a adăugat el, în franceză, excluzând astfel orice supoziție că ar face acest pas ca reacție la Brexit și împotriva fiului său.

Stanley Johnson a fost unul dintre primii funcționari publici britanici de la Bruxelles, membru al Parlamentului European și al Comisiei.

„Voi fi întotdeauna european, asta e sigur. Nu le puteți spune englezilor „nu sunteți europeni”. Europa înseamnă mai mult decât piața comună, este mai mult decât Uniunea Europeană”, a declarat el.

„Acestea fiind spuse, da, este important să ai o legătură de genul acesta cu Uniunea Europeană”, a recunoscut el, referindu-se la pașaportul european.

Fiica sa, Rachel Johnnon, a sugerat deja în martie că va începe acest proces după ce Marea Britanie a părăsit UE. „Este o veste bună, aș putea deveni și eu franceză”, a spus ea într-o carte.

După o jumătate de secol de integrare europeană și patru ani și jumătate de saga Brexit cu multe întorsături, Regatul Unit își trăiește ultimele ore joi în ritmul normelor europene.

La ora 23:00, ora locală și GMT (miezul nopții la Bruxelles), marcată de gongul Big Ben, Brexitul va deveni realitate pentru țara care a părăsit oficial UE pe 31 ianuarie, dar a beneficiat de o perioadă de tranziție pentru a amortiza șocul.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Cutremurător! Copil mort de o lună, găsit în cușca unui câine: cadavrul ar fi fost ascuns de tată pentru a primi pensia de handicap

Naturalizările cetățenilor britanici au explodat în Franța după referendumul Brexit din 2016, crescând de la 439 în acel an la 1.605 în 2017, 3.124 în 2018 și 3.827 în 2019, potrivit statisticilor Ministerului de Interne francez. În primele șase luni ale anului 2020, au fost înregistrate 1.580 de cereri.

 

Sursa: HotNews

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Reprezentanți ai NATO și UE consideră că războiul din Ucraina va continua și în 2024
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Italia reintroduce „scăderea notei la purtare” și exmatricularea, pentru a „readuce respectul în școli”
Palas Iasi

Alte articole