Tot ce trebuie să știi despre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024. 80 de ecrane gigant, instalate pe chei
Cu aproape 3.000 de artişti, staruri ale muzicii, Sena şi monumentele sale emblematice vor fi, vineri, în centrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Organizatorii promit „cel mai mare spectacol al secolului XXI”, potrivit AFP.
Combinând un spectacol artistic, o paradă a sportivilor, imnuri şi discursuri, show-ul va începe la ora 19.30 (17.30 GMT) şi se va desfăşura pentru prima dată în afara unui stadion olimpic, pe o distanţă de şase kilometri de-a lungul fluviului, urmându-l de la est la vest până la Turnul Eiffel, unde va avea loc show-ul final.
Dansatori, muzicieni, comedianţi, jongleri, patinatori şi motociclişti BMX vor lua cu asalt ambele maluri ale râului, podurile şi acoperişurile, pentru a crea 12 tablouri artistice.
În culise, aceştia vor fi asistaţi de 200 de costumieri şi aproape 300 de stilişti şi make-up artişti.
În acelaşi timp, aproape 7.000 de sportivi, reprezentând naţiunile participante, vor defila în 85 de bărci, purtând culorile delegaţiei lor, grecii fiind primii şi francezii ultimii.
Aproape 80 de ecrane gigant au fost instalate pe chei pentru cei 326.000 de spectatori.
Ceremonia, urmărită de peste un miliard de telespectatori, va fi în proporţie de 98% în direct, cu 2% înregistrări video, inclusiv prologul.
Au fost instalate peste 100 de sisteme de camere de supraveghere, precum şi peste 200 de smartphone-uri pe bărcile sportivilor.
Spectacolul a fost pregătit în secret, în secvenţe, pe baze nautice şi în hangare foarte mari, dar şi cu ajutorul unui soft care recreează Sena şi malurile sale.
Ca punct de plecare, directorul artistic Thomas Jolly şi-a imaginat că flacăra olimpică, purtată de celebri chelneri parizieni, a fost furată de un misterios acrobat cu glugă albă. Flacăra a devenit un fir roşu, ducând spectatorul într-o călătorie plină de evenimente prin cele mai frumoase locuri din centrul Parisului.
Catedrala Notre-Dame, care este în curs de reconstrucţie după incendiul din 2019 şi unde repetiţiile au avut loc pe schele, va fi în centrul atenţiei, la fel ca Musee du Louvre şi toate monumentele emblematice de pe Sena, unde Jolly a promis să facă câteva incursiuni.
Cele 12 tablouri vor spune povestea unei ţări bogate în „diversitatea” sa, „incluzivă”, „nu o singură Franţă, ci mai multe Franţe”, şi vor celebra „lumea întreagă reunită”, potrivit lui.
Directorul artistic a fost inspirat şi de zeiţa Sequana, fiica lui Bacchus, „urmărită de Neptun, care îi scapă şi se transformă într-un râu”.
Cei patru autori care au lucrat cu el – printre care romanciera Leila Slimani şi scenarista Fanny Herrero (‘Dix pour cent’) – au promis o poveste „foarte generoasă”, cu „bucurie, emulaţie, mişcare, emoţie”.
Va fi „opusul unei poveşti cu eroi”, într-un spectacol care abundă de referinţe literare, muzicale şi cinematografice, contracarând „clişeele” cu „umor”.
Coloana sonoră include creaţii ale directorului muzical Victor Le Masne, combinând pop, orchestră simfonică, coruri şi electro tipice „French Touch”.
Ea va fi punctată de contribuţii ale unor staruri ale muzicii. Niciun nume nu a fost anunţat oficial, dar zvonurile abundă: Aya Nakamura, cea mai ascultată cântăreaţă franceză din lume, Lady Gaga şi Céline Dion sunt menţionate, la fel ca şi melodii de Edith Piaf şi Charles Aznavour în repertoriu.
De asemenea, sunt vehiculate numele cântăreţilor francezi Juliette Armanet şi Philippe Katerine, precum şi cele ale pianistei Sofiane Pamart şi mezzosopranei Marina Viotti.
Coregrafia va celebra sportul şi va prezenta breaking, o disciplină nouă la aceste Jocuri Olimpice.
Dansatorii din mai multe balete vor evolua pe acoperişuri, inclusiv vedeta Operei din Paris, Guillaume Diop, în calitate de solist.
La apelul CGT, dansatorii au lansat un preaviz de grevă, dar acesta a fost ridicat miercuri, după ce salariile lor au fost majorate.
Au fost create aproximativ 3.000 de costume, toate unice, realizate din materiale reciclate, care traversează universul costumelor istorice cu cel al ţinutelor sportive şi de gală, promiţând să fie un spectacol de neuitat.
Două treimi din spectacol se vor desfăşura în timpul zilei. Finalul, la căderea serii, va fi asigurat de Thomas Dechandon, care a semnat luminile pentru opera rock „Starmania”, pusă în scenă de Thomas Jolly, în 2022. Raze laser puternice vor lumina de pe Turnul Eiffel.
Ceremonia se va încheia cu aprinderea vasului olimpic în Grădinile Tuileries.
Sursa: News.ro
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, cu lovituri de topor luni, într-o gară din regiunea pariziană, transmite AFP, citând o sursă din cadrul poliţiei.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole