Un Boeing 777 a aterizat urgenţă la Los Angeles după ce a pierdut un pneu (VIDEO)
Un Boeing 777 a aterizat în regim de urgenţă la Los Angeles, joi, după ce a pierdut pneul de pe una dintre roţi în timpul decolării, un nou incident care se adaugă recentelor probleme ale producătorului american de avioane, scrie AFP.
O înregistrare video postată online arată că una dintre roţile trenului de aterizare cade la câteva secunde după ce avionul a părăsit solul, la aeroportul internaţional din San Francisco.
Pneul a sărit şi a ajuns într-o parcare a aeroportului, avariand mai multe maşini, dar fără a face victime, a informat postul local de televiziune KRON4.
Aparatul se îndrepta spre Japonia şi avea 249 de persoane la bord, a indicat compania United Airlines.
Avionul are şase roţi pe fiecare dintre cele două trenuri de aterizare, astfel încât poate ateriza în siguranţă dacă o roată lipseşte sau este deteriorată, a mai spus compania.
Această aterizare de urgenţă intervine la două luni după un incident care a implicat un alt model de la producătorul american de avioane.
La începutul lui ianuarie, uşa din partea stângă a unui avion Boeing 737 MAX 9 al companiei Alaska Airlines s-a detaşat în plin zbor, provocând depresurizarea aparatului.
Au fost deschise anchete de către autorităţile americane responsabile cu securitatea aviaţiei, iar un raport al unei comisii independente desemnate de Autoritatea americană a aviaţiei civile (FAA) a evidenţiat în special deficienţe în sistemele de siguranţă ale producătorului.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Timp de câteva săptămâni, o femeie în vârstă din SUA s-a plâns familiei sale că auzea sunete ciudate de sub casa ei din El Sereno, noaptea târziu. Acum, poliția a făcut acolo o descoperire terifiantă.
Articole pe subiecte simiare