Admiterea de succes din vară, când s-au înregistrat cele mai bune rezultate din ultimii 20 de ani, se reflectă și în cifrele pe care Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași le scoate la concurs în toamnă: au rămas doar 178 de locuri la buget, 394 la taxă și 145 pentru candidații români de pretutindeni. Absolvenții de liceu se pot înscrie pentru aceste locuri la sesiunea de toamnă, între 2 și 13 septembrie. Mai mult decât atât, Politehnica ieșeană a solicitat din partea Ministerului Educației suplimentarea locurilor bugetate la programele de licență și a primit 44 de locuri, cifră integrată deja în cele 178 propuse candidaților.