fbpx
 
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează la 1 septembrie ediţia de toamnă a programului „Litoralul pentru toţi", prin care românii se pot caza în hotelurile şi pensiunile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 35 de lei pe noapte.

Turiştii care aleg să îşi petreacă vacanţa în staţiunile autohtone de la Marea Neagră, în perioada 22 mai - 18 iunie, când se derulează o nouă ediţie a programului „Litoralul pentru toţi", vor beneficia de tarife cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.

Pachetele turistice pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu până la 70% de la 1 septembrie, în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, odată cu lansarea programului „Litoralul pentru toţi”, au anunţat reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Rata șomajului în hotelurile și restaurantele din țară a ajuns deja la 60% și, în curând, va urca la 90%. Peste 50.000 de angajați de pe litoral se află într-o situație dramatică, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31