Transportul urmează să fie făcut cu autocarul primăriei, plecarea din satul Icuşeni fiind programată la ora 6.30. Autocarul va urma apoi traseul Luceni - Victoria - Sculeni - Foişor - Iaşi, coborârea elevilor urmând să se facă în staţia Târgu Cucu. Plecarea spre Victoria va avea loc zilnic la ora 15.30, din aceeaşi staţie.
Elevii şi studenţii navetişti se vor putea înscrie pe o listă deschisă de primărie până pe 9 septembrie, în baza unei copii după cartea de identitate şi a unei declaraţii tip unde se va specifica liceul urmat şi clasa. Prioritate la transportul gratuit asigurat de primărie vor avea studenţii şi elevii din clasele a XII-a şi a XI-a, urmând ca locurile libere să fie ocupate de elevii din clasele a IX-a şi a X-a.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)
Luni noapte, câinele a fost găsit mai mult mort decât viu, de o femeie care îl cunoştea.
Georgeta Bertea, femeia care l-a găsit: „A venit rănit, târându-se, efectiv târându-se. Când a ajuns în dreptul meu am văzut cruzimea şi halul în care era. Mutilat complet. Avea foarte multe tăieturi, deci avea toată pielea jumulită de la cap până la coadă”.
Animalul a fost dus imediat la un veterinar. Din păcate, rănile erau mult prea grave, iar câinele prea bătrân, aşa că pentru a-i curma suferinţa, a fost eutanasiat.
Adina Blagoci, medic veterinar: „Şoc hipotermic, undeva la 34,5 temperatură, cu plăgi pe o suprafaţă mai mare de 50 la sută din corp, plăgi provocate prin tăiere cu un obiect ascuţit şi smulgerea pielii de pe corp. Accident nu, mai mult ca sigur o persoană, mâna unui om”.
Cazul e şi în atenţia autorităţilor, care îl caută acum pe autorul oribilei fapte.
Nicolae Ivanciu, reprezentant al Poliţiei Animalelor Iaşi: „Nici nu ştiu să îmi găsesc cuvintele, mă doare sufletul. Vom lua toate măsurile care se impun”.
Cel sau cei care au mutilat câinele riscă până la trei ani de închisoare. În urmă cu mai puţin de două luni, tot la Iaşi, patru pui de câine au fost aruncaţi în smoală abia turnată. Medicii veterinari au reuşit să-i salveze, însă cei care au chinuit căţeluşii nu au fost prinşi până acum.
(Sursa: digi24.ro)
Pe lista clădirilor rezidenţiale care urmează să fie reabilitate se numără blocurile din şos. Păcurari (549, 556, 557, T7, T6, T1, 583), strada Plantelor (753, 754), strada Arcu (CL5, CL6, scara B1 nr.5), strada Străpungerii Silvestru (CL10, CL17), bulevardul Nicolae Iorga (Z4), strada Tabacului (257), aleea Sucidava (261), bulevardul Ştefan cel Mare (A), strada Grădinari (F1-1), strada S. Şchiopu (F-4 nr. 10, F-4 nr. 14), bulevardul Dacia (SA3), şoseaua Nicolina (A4, 978C), Splai Bahlui (B1, B3), şoseaua Naţională (251), strada Eternitate (305), strada I. Lozonschi (C1, C2 şi C3), strada Horia (Horia 1, Horia 2), strada Cuza Vodă (C, D), bulevardul Poitiers (C6), strada Toma Cozma (8), Piaţa Unirii (scările A-B, nr. 9), strada Vitejilor (SC13) şi strada Macazului (11C).
După realizarea proiectării, autoritatea locală intenţionează să depună proiectul pentru accesarea de finanţare nerambursabilă în cadrul axei 3.1 a Programului Operaţional Regional 2014 - 2020. Conform ghidului solicitantului, valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 5 milioane euro, iar cea minimă de 100.000 euro, în contextul în care cofinanţarea beneficiarului (primărie şi asociaţie de proprietari) ajunge la 40%. La nivelul Regiunii de Nord-Est, sunt disponibile aproape 64 milioane euro.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)
O analiză prezentată marți de către portalul imobiliare.ro arată că ieftinirea apartamentelor a fost de cu 0,7%, suma medie solicitată de proprietari scăzând de la 1.035 la 1.028 de euro pe metru pătrat util. Valoarea actuală este cu 8,2% mai mare decât consemnată în perioada similară a anului precedent, respectiv 950 de euro pe metru pătrat util.
Tendinţa generală de ieftinire nu a afectat însă toate marile oraşe.
Dintre marile oraşe analizate, în Iaşi a fost consemnat cel mai mare declin în luna august, respectiv 1,3%, de la 891 la 879 de euro pe metru pătrat util; faţă de perioada similară a anului trecut, preţul actual este cu 2,6% mai mare.
Totuşi, segmentele vechi şi nou au consemnat variaţii semnificative în ultima lună, dar în direcţii opuse, ceea ce a dus la îngustarea vizibilă a diferenţei dintre cele două: apartamentele vechi s-au depreciat până la 888 euro/mp, iar cele noi s-au apreciat ajungând la 853 euro/mp.
Chiar şi aşa însă, cele dintâi sunt cu aproximativ 10% mai scumpe, iar cele din urmă cu 6% mai ieftine decât în urmă cu 12 luni.
(Sursa: digi24.ro)
Proba specială de la Cioca-Boca va începe la 10.26, fiind urmată de proba specială de la Mădârjac. Pe 10 septembrie, de la aceeaşi oră şi din acelaşi loc, participanţii vor pleca spre Păun, unde se va desfăşura la 10.21 proba specială, urmată de proba specială Dobrovăţ. Festivitatea de premiere va fi organizată la ora 19.00, în faţa Primăriei.
„Anul acesta vom înregistra un record de participare. Avem mai mult de 55 de echipaje înscrise până acum. Competiţia propriu – zisă va debuta miercuri, 7 septembrie, cu o recunoaştere a traseului de către echipaje. Joi, 8 septembrie, de la ora 13.00, în localitatea Poieni este programată o sesiune de Shakedown (reglare a maşinilor de curse), urmând ca seara, de la ora 20.10, să aibă loc Super Speciala de la Râpa Galbenă, deschisă de campionul Vali Porcişteanu care va efectua o demonstraţie de măiestrie automobilistică”, a precizat Dan Codreanu, managerul Cotnari Rally 2016, citat de „Ziarul de Iași”.
O tribună ar putea fi amenajată în parcarea Romtelecom. Tot ca element de noutate, proba automobilistică de la Râpa Galbenă va fi urmată de un super concert susţinut de către Delia, pe o scenă amenajată în faţa Casei de Cultură a Studenţilor.
În ceea ce priveşte logistica raliului, va fi păstrată organizarea parcului auto pe pietonalul Ştefan cel Mare şi în faţa Palatului Culturii, cu măsurile aferente de deviere a transportului cu tramvaiul prin zonele Tătăraşi, Târgu Cucu şi Tudor Vladimirescu. Acest lucru va duce la o suplimentare a mijloacelor de transport în comun de pe traseul 9 care se va face integral cu cele 12 autobuze noi sosite de curând la Iaşi.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)
Zborul Iaşi-Constanţa va fi o dată pe săptămână. Preţurile încep de la 90 de lei, iar bagajul de cală este gratuit.
Totodată, de la 1 octombrie 2016, Blue Air aduce două curse interne noi ce vor lega regiunea Moldovei de vestul țării, prin două orașe importante: Cluj și Timișoara.
Bărbatul le-a povestit anchetatorilor că a aruncat cu un detartrant puternic în faţa blocului, pentru că a vrut să dezinfecteze zona. Oamenii străzii folosesc intrarea în bloc pe post de toaletă publică, spune el, şi nu mai putea suporta mirosul.
Copilul a trecut prin acest gang la scurt timp după ce bărbatul a stropit cu soluţia corozivă. Băiatul a alunecat şi a căzut pe spate în substanţa care i-a produs arsuri”. El a ajuns la Spitalul de Pediatrie cu răni grave, dar este stabil.
„Copilul momentan este stabil. Prezenta arsuri de gradele 1 şi 2 pe aproximativ 10 la sută suprafaţă corporală. Noi am bănuit că e vorba de un acid după cum arătau arsurile, acid sulfuric poate”, spune Lucian Cernahovschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Iaşi.
Deşi recunosc că au probleme cu oamenii străzii, locatarii din bloc sunt revoltaţi de gestul bărbatului.
„Cine a făcut treaba asta, nu-i sănătos. Asta să fie clar. Nici nu are dreptul locatarul să facă treaba asta. Sunt firme specializate”, spune un bărbat.
„Poliţiştii au fost informaţi de către tatăl minorului în legătură cu această situaţie. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, declară Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la trei ani de închisoare.
(Sursa: digi24.ro)
Înscrierile se fac pe platforma www.ateliere.aptamil.ro, acolo unde este afișat programul workshop-urilor. Atelierele se vor desfășura în Iași în 3 locații: Colegiul „Sfântul Nicolae”, Grădinița „Căsuța Zânelor” și Oz, Magia Jocului.
Atelierele Aptamil Junior IQ își propun să-i invite pe părinți să privească noțiunea de „joc/joacă” dintr-o nouă perspectivă: jocul este mai mult decât o activitate firească în primii ani de viață - el este un instrument de învățare extrem de eficient pentru cei mici, care accelerează și coordonează dezvoltarea abilităților și a inteligenței.
Astfel, în urma Atelierelor Aptamil Junior IQ, mămicile vor afla de la specialiști care sunt etapele de dezvoltare a creierului, precum și care este ordinea dezvoltării diferitelor părți ale creierului.Aceste argumente de natură științifică au rolul de a oferi o bună înțelegere a modului în care părintele poate accelera dezvoltarea cognitivă a copilului în cel mai plăcut mod pentru copil: prin jocuri.
Cea de-a doua parte a workshop-ului este una aplicată, în care mămicile vor afla care sunt jocurile pe care le pot face alături de copilul lor și care:
Studiile au arătat că părinții ai căror copii au devenit, mai târziu, sclipitori, au pus în practică un principu comun: acela că fiecare proces de învățare, fiecare descoperire pe care o face copilul, trebuie să treacă prin joc și plăcere. Ei și-au încurajat copii să dea curs curiozității lor native, să exploreze mediul înconjurător, să se bucure de activitățile care le plac, ceea ce a favorizat, de asemenea, crearea unei relații excelente părinte-copil.
Cu o experiență de peste 40 de ani de cercetare a proprietăților laptelui matern, Nutricia (www.nutricia.ro) urmărește înţelegerea nevoilor nutriţionale ale copiilor de vârsta mică. Aceasta pasiune a stat la baza înfiinţării celui mai mare centru de cercetare a laptelui matern din Friedrischdorf, Germania, sediu al numeroaselor descoperiri importante în ceea ce privește compoziția laptelui matern și identificarea nutrienților importanți pentru un sistem imunitar sănătos. Nutricia a dezvoltat formulele de lapte (premium) Aptamil Junior. Laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugari și copii mici. Atunci când nu mai pot să alăpteze, mamele trebuie să ceară sfatul medicului.
CCI Iași a publicat analiza economică a societăţilor înregistrate în judeţul Iaşi. Clasamentul a fost structurat pe 6 domenii de activitate: Cercetare-Dezvoltare şi High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură şi Pescuit; Construcţii; Servicii; Comerţ şi Turism.
Din analiza datelor financiare a reieşit că 4.801 firme au îndeplinit criteriile de admitere în clasament, dintre care 2.485 s-au clasat pe locurile 1-10.
Oficialii CCI au realizat un top 10 în funcţie de cifra de afaceri, de numărul de angajatori şi de exporturi. Cele mai puternice firme, în funcţie de cifra de afaceri, sunt: Delphi Diesel Systems Romania SRL – 1,8 miliarde de lei, Antibiotice – 331,7 milioane de lei, Arcelormittal Tubular Products Iaşi SA – 303,1 milioane de lei, Iasicon SA – 231,8 milioane de lei şi Media Rom Grup SRL – 223,7 milioane de lei. Afaceri de sub 200 de milioane de lei au avut Fidelis Energy SRL, Conex Distribution SA, Conest SA, Apavital SA şi Industrializarea Cărnii (Kosarom) SA.
În ceea ce priveşte numărul de salariaţi, pe primul loc se află Xerox Business Serices România SRL- 1.945 salariaţi, Delphi Diesel Systems Romania SRL – 1.724, Antibiotice SA- 1.458, Apavital SA – 1.179. Sub 1.000 de angajaţi au fost la Iulius Management Center SRL, SCC Services Romania SRL, Te-Rox Prod SRL, Salubris SA, Iasicon SA şi Confecţii Integrate Moldova SRL.
Cei mai performanți exportatori din 2015 au fost Delphi Diesel Systems Romania SRL, Arcelormittal Tubular Products Iaşi SA, IG Watteeuw Romania SRL, Eurotex Company SRL, Te-Rox Prod SRL, Antibiotice SA, OMCO Romania SRL, Mira Export SRL, Motexco SRL şi CONEX Distribution SA.
40 de echipe din România au luat în serios provocarea lansată de Red Bull Soapbox Race și s-au strâns cu mic, cu mare la start în Parcul Colina din Cluj Napoca. Mulți au crezut că Holoween-ul sau Crăciunul a venit mai devreme pentru că participanții s-au costumat în fel și chip, iar pe traseu s-a văzut mașinute numai una și-una.
Echipele au avut la dispoziție aproape o lună să-și construiască propria mașină artizanală, nemotorizată. Sâmbătă, în ziua cea mare, au reușit să surprindă. Am văzut la start o copie fidelă a MIG-ului, ce înseamnă un partaj adevărat sau cum o butelcă de țuică autentică din prune poate prinde viteză.
Credeați că la o astfel de competiție, a-ți realiza un prototip nu este deloc creativ? Vă înșelați – mașina lui Louis De Funes din seria “Jandarmul și Jandarmerițele”, o ghilotină, un muștarmobil sau o închisoare pe roți, ne-au demonstrat că la Red Bull Soapbox Race, totul este posibil.
Mașinăriile în formă de animale s-au întrecut și ele pe traseul de la Red Bull Soapbox Race – un ghepard, un dinozaur sau un rechin au făcut furori pe patru sau trei roți.
Personaje din desene animate, precum șoricelul și Pinky & The Brain, cei trei purceluși sau ursul Baloo din Cartea Junglei nu aveau cum să lipsească.
La categoria „autentic românesc” am văzut Mocănița fără Frică, iar la „ce le place românilor”, am avut Flori-n Salam.
Prima mașină de raliu Ford nu avea cum să lipsească de la start, arătându-ne ce înseamnă să parcurgi un traseu cu calități de pilot.
Migutzu No.1 a realizat cel mai bun timp, reușind să parcurgă traseul în numai 42 de secunde. La polul opus s-a aflat Geronimo, cu 2 minute și 33 de secunde.
În cele din urmă, primul loc le-a revenit echipei Migutzu No.1 din București (Soare Ovidiu Mihail, Vecu Marius, Briotă Dan Ionel și Ionescu Ionuț). Ei au reușit să impresioneze juriul format din Bogdan Marișca, Roxana Ciuhulescu, Ileana Badiu și Traian Tudorică și au acumulat 14 de puncte.
Locul doi a fost ocupat de Bootelcuța din Iași. Bogdan Băianu, Cristi Bârlădeanu, Adrian Mititelu, Alex Munteanu au adunat 17 de puncte.
Cea de a treia treaptă a podiumului a fost ocupată de către echipă Muștarmobilul (Bulboacă Mihăiță, Cernat Alex, Iordan Florin și Vincă Andrei), din Tecuci, cu 23 de puncte acumulate în clasament.
Pe cei 400 de metri de traseu construit am avut peste 2 km de garduri de protecție și peste 4.000 de baloti din paie, care i-au ajutat pe piloți să nu iasă în decor.
Atmosfera a fost întreținută de Adrian Vancica aka Celentano și Mihai Rait aka Dorel din serialul Las Fierbinți difuzat de PRO TV.