fbpx
 
Este posibil ca populația umană să se fi menținut la aproximativ 1.300 de persoane timp de peste 100.000 de ani, iar acest blocaj al populației ar fi putut alimenta divergența dintre oamenii moderni, neanderthalieni și denisovani.

Ţânţarul comun prezent în Europa a dezvoltat o rezistenţă puternică la insecticide, relevă un studiu recent realizat de Institutul de Medicină Tropicală din Anvers (ITG), relatează agenţia Belga.

Ieșitul la restaurant este o metodă ideală de petrecere a timpul liber și deconectare de la probleme cotidiene, iar conform studiilor din domeniul HORECA, din ce în ce mai mulți români au început să savureze masa în oraș. Și apetitul ieșenilor pentru mâncatul la restaurant a crescut, iar food court-urile sunt printre primele alegeri pe care le fac atunci când vine vorba de luat masa în oraș. Aceştia optează, în special, pentru preparatele cu specific american, dar și pentru cele din bucătăria chinezească.

Două județe din Moldova se află în top trei cele mai periculoase județe din țară, potrivit un studiu realizat recent, care a luat în calcul incidentele violente încheiate tragic. La polul ops se află municipiul București, Arad și Timiș.

Poluarea aerului contribuie la creşterea rezistenţei la antibiotice, care reprezintă o ameninţare semnificativă pentru sănătatea umană la nivel mondial, sugerează un studiu citat de The Guardian, scrie News.ro.

Femeile sunt cele care decid atât destinaţia de vacanţă pe litoralul românesc, cât şi detaliile pachetului turistic, potrivit unui studiu realizat în rândul familiilor şi cuplurilor care îşi rezervă un sejur.

Gheţarii din Himalaya se topesc într-un ritm fără precedent din cauza schimbărilor climatice şi ameninţă aprovizionarea cu apă a aproape două miliarde de persoane, potrivit unui studiu publicat marţi, relatează AFP.

Aproape 80% dintre români vor merge în destinaţii europene în această vacanţă de vară, iar peste jumătate dintre aceştia sunt dispuşi să cheltuiască cel mult 300 de euro pentru biletele de avion, arată un studiu realizat de către un turoperator online.

Consumul de cocaină a crescut în toată Europa, potrivit unui studiu privind apele uzate în UE, care a arătat că cele mai ridicate niveluri de reziduuri au fost descoperite în Belgia, Spania, Portugalia şi Ţările de Jos, relatează Reuters.

Rapelurile vaccinurilor anti-COVID-19 consolidează protecţia oferită împotriva formelor grave de boală, inclusiv în faţa celor provocate de variantele recente ale noului coronavirus, însă acest efect scade rapid, potrivit unui studiu francez publicat marţi, informează AFP.

Pagina 1 din 14

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31