Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, că mama lui Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri în localitatea 2 Mai, să rămână în arest preventiv.
Cinci persoane suspectate de spionaj în favoarea Rusiei vor fi acuzate de conspirație în vederea spionajului: Orlin Roussev, Bizer Dzhambazov, Katrin Ivanova, Ivan Stoyanov și Vanya Gaberova se vor prezenta marți la Tribunalul Westminster Magistrates’ Court, relatează BBC.
Un bărbat a fost prins în flagrant joi de jandarmi în timp ce atingea femeile în zonele intime și încerca sa dispară urcând în mijloacele de transport.
Un tânăr de 21 de ani din judeţul Mehedinţi a fost oprit a şaptea oară de poliţişti, în trafic, după ce s-a urcat la volanul unei maşini, deşi nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. El a fost reţinut.
Trei tineri din Bucureşti, cu vârste între 20 şi 23 de ani, au stat mai bine de nouă ore blocaţi cu maşina în albia unui râu, în zona de munte a judeţului Buzău.
Un bărbat a fost înjunghiat în zona gâtului, iar o femeie a fost agresată, joi, în parcarea unui supermarket din Arad, victimele fiind transportate la spital.
Un farmacist din Capitală, care ar fi furnizat timp de un an medicamente narcotice către dealerii de droguri, a fost prins, joi, de procurorii și ofițerii antidrog.
Doi dintre medicii de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta", acuzaţi că primeau mită de la pacienţi, vor fi duşi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Palas Iași își completează portofoliul de branduri de modă premium prin includerea unui nou retailer de top. În această toamnă, Peek & Cloppenburg va deschide un flagship store în ansamblul Palas, intrând, astfel, pentru prima dată în regiunea de nord-est a României.
Miruna Pascu apare pe interceptările DIICOT în timp ce îl sfătuiește pe Vlad să facă denunțuri împotriva tinerilor alături de care a participat la petrecerea cu droguri de la Vama Veche, înainte de producerea accidentului.