
Avioane de luptă Eurofighter Typhoon ale forțelor aeriene britanice, în România
Forțele aeriene britanice vor trimite în România patru avioane Eurofighter Typhoon, care vor participa la misiuni de poliție aeriană, a anunțat luni ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, citat de publicația The Mirror, citată de Agerpres.
Avioanele vor ajunge în câteva săptămâni la baza de la Mihail Kogălniceanu, unde vor rămâne cel mult patru luni, timp în care vor sprijini avioanele de vânătoare românești în misiunile de patrulare aeriană în zona Mării Negre.
„Marea Britanie își consolidează sprijinul față de apărarea colectivă a NATO de la nord până în sudul Alianței”, a menționat ministrul Michael Fallon în anunțul legat de trimiterea celor patru avioane Eurofighter Typhoon în România, potrivit Agerpres.
„Prin această desfășurare, avioanele RAF (Royal Air Force) vor participa la securizarea spațiului aerian al NATO și vor asigura aliații noștri în regiunea Mării Negre”, a adăugat oficialul britanic.
(Sursa: romaniatv.net)
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un raport confidenţial al serviciilor de securitate naţională din Spania arată că Rusia a desfăşurat campanii de dezinformare după inundațiile din 2024, vizând subminarea încrederii în instituțiile democratice și sprijinul oferit Ucrainei.
Articole pe subiecte simiare