Arcadia Spitale si Centre Medicale
MApN: Deplasări de tehnică și trupe pe teritoriul României, în cadrul exercițiului multinațional Dacian Spring 2025
MApN

MApN: Deplasări de tehnică și trupe pe teritoriul României, în cadrul exercițiului multinațional Dacian Spring 2025

Ultima actualizare: 6 mai 2025Autor: Vizualizări: 184

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis marți că până pe 23 mai au loc deplasări de tehnică și trupe pe teritoriul României, în cadrul exercițiului multinațional Dacian Spring 2025 (DASP 25).

Astfel, arată sursa citată, în zilele de 16 și 17 mai sunt planificate mișcări ale unităților din cadrul Grupului de Luptă Înaintat dislocat la Cincu către Smârdan și deplasări ale unor structuri aliate spaniole aflate la Frecăței către Smârdan și Cincu. Aceste activități operaționale se desfășoară în cadrul scenariului exercițiului și contribuie la creșterea coeziunii și mobilității forțelor participante.

Pentru a limita impactul asupra comunităților locale și traficului rutier, majoritatea deplasărilor se desfășoară pe timp de noapte.

Exercițiile multinaționale precum DASP 25 și componentele sale, inclusiv Scorpions Legacy 2025 (SCLE 25), sunt defensive, transparente și se desfășoară cu respectarea deplină a angajamentelor internaționale asumate de România.

REPORTERIS îți recomandă și ...
O rachetă rusească ar fi trecut prin spaţiul aerian al României în proximitatea localităţii Darabani – Botoșani. MApN infirmă informația

Aproximativ 4.000 de militari și 913 de mijloace tehnice din 10 state aliate – Belgia, Bulgaria, Franța, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România și Spania – participă la acest amplu exercițiu aliat, desfășurat în poligoanele din Smârdan, Cincu, Capu Midia, Bogata și Frecăței.

DASP 25 este planificat și condus de Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) și are ca obiectiv principal consolidarea capacității de apărare colectivă și întărirea coeziunii între structurile aliate. În cadrul acestuia, are loc, în premieră, dislocarea unui batalion de manevră belgian pe teritoriul României.

SCLE 25, planificat și coordonat de Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est, face parte din DASP 25 și include antrenamente tactice în teren și trageri reale, contribuind direct la întărirea capacității de reacție și descurajare în context aliat.

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

Amtibiotice Iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Includerea României în programul Visa Waiver, revizuită. Vizele pentru SUA ar putea să nu fie eliminate la finalul lunii