
Mihai Tudose, a doua acuzație de plagiat. A copiat pe rupte dintr-o carte pe când era doctorand la Academia SRI
Premierul Mihai Tudose este acuzat de a doua suspiciune de plagiat. Potrivit România Liberă, șeful Executivului ar fi copiat 220 din cele 368 de pagini dintr-o carte semnată în 2009, ce a apărut la Editura Academiei Naţionale de Informaţii din subordinea Serviciului Român de Informaţii.
La acea dată, Tudose era doctorand la Academia SRI.
Cartea e semnată, în afară de actualul premier, și de către Severin Florian Lungu, Gheorghe Toma şi Ştefan Teodoru, toți șefi în SRI.
Cu soacra lui Lungu, Tudose a împărțit și acționariatul unei firme, menționează sursa citată.
Cei patru au copiat pe rupte, inclusiv din cărți de referință mondială, cum ar fi „Şocul viitorului“ de Alvin Toffler.
Aceasta este cea de a doua suspiciune de plagiat care trenează în jurul premierului. Tudose și-ar fi plagiat și lucrarea de doctorat. În acel caz, politicianul PSD a recunoscut tacit încălcarea regulilor academice, depunând, anul trecut, o cerere de renunţare la titlul de doctor. Fără efect, deocamdată.
(Sursa: b1.ro)
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un judecător brazilian a dispus ca piesa ''Million Years Ago'' a cântăreţei britanice Adele să fie retrasă la nivel mondial în urma unei plângeri de plagiat, depusă de un compozitor de samba, informează AFP.
Articole pe subiecte simiare