Arcadia Spitale si Centre Medicale
Ministrul Apărării își cere scuze după ce a trimis, în ianuarie, o scrisoare de felicitare generalului Radu Theodoru acuzat de trădare

Ministrul Apărării își cere scuze după ce a trimis, în ianuarie, o scrisoare de felicitare generalului Radu Theodoru acuzat de trădare

Ultima actualizare: 6 martie 2025Autor: Vizualizări: 208
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, își prezintă scuze în numele MApN, după ce, în luna ianuarie, a fost transmisă, sub semnătura sa, către generalul-maior în retragere Radu Theodoru o scrisoare de felicitare cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani.

Șase persoane au fost reținute de DIICOT pentru trădare și legături cu agenți ai Rusiei, fiind membri ai organizației Comandamentul „Vlad Țepeș”, au declarat surse judiciare. În „conducerea” organizației este membru Radu Theodoru, general în retragere în vârstă de 101 ani, care are calitatea de suspect în dosar.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Apărării Naționale, instituția desfășoară constant activități prin care sunt onorați și cinstiți veteranii din al Doilea Război Mondial, iar această scrisoare a fost parte a unui astfel de demers.

„Ministerul Apărării Naționale desfășoară în mod constant activități prin care sunt onorați și cinstiți veteranii celui de al Doilea Război Mondial. Scrisoarea în cauză face parte dintr-o campanie derulată prin Direcția Calitatea Vieții Personalului, structura specializată a MApN care gestionează și relațiile cu veteranii de război. Campania în discuție include diferite acțiuni în sprijinul veteranilor de război, cum ar fi: trimiterea de pachete cu ocazia sărbătorilor, invitarea la diferite ceremonii militare și vizite la domiciliu, în special cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere, prilej cu care aceștia primesc și o scrisoare de felicitare din partea ministrului Apărării Naționale. La acest moment, mai sunt în viață circa 500 de veterani de război”, se arată în comunicatul amintit.

Sursa citată precizează, însă, că, în același timp, MApN desfășoară „în mod activ și sistematic” programe și măsuri de prevenire, combatere și sancționare a radicalizării și discursului instigator la ură, precum și a oricăror forme de negare și distorsionare a Holocaustului, a manifestărilor antisemite și xenofobe și a tuturor formelor de intoleranță.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Miniștrii USR PLUS și-au depus demisiile la Guvern. Barna: Am făcut ceea ce am anunțat

„Ca atare, având în vedere atitudinile publice cu caracter antisemit și xenofob promovate în mod sistematic de către domnul general-maior (rtr.) Theodoru, un asemenea mesaj de felicitare nu ar fi trebuit propus spre semnare și transmitere la destinatar de către structura care gestionează problematica veteranilor. Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, își prezintă scuze în numele ministerului și își exprimă regretul pentru o asemenea eroare, reiterând politica fermă a MApN de a se delimita în mod categoric de orice atitudini din spectrul xenofob, antisemit și instigatoare la ură”, adaugă sursa menționată.

Totodată, se punctează în comunicat, ministrul Tîlvăr a solicitat verificarea de urgență a procedurilor de lucru ale Direcției Calitatea Vieții Personalului în acest domeniu, „astfel încât asemenea erori să nu mai fie posibile”.

„În paralel, secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului a înaintat ministrului propunerea de eliberare din funcție a șefului Direcției Calitatea Vieții Personalului, pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor care îi reveneau în prevenirea unei asemenea situații”, precizează MApN.

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Subprefectul, prefectul de Olt și prefectul de București au fost DEMIȘI oficial
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Grecia intră în scenariul roşu, începând cu 1 august
Palas Iasi

Alte articole