Arcadia Spitale si Centre Medicale
Ministrul de Externe, convocat de urgență la Guvern pentru lămuriri privind cerințele americanilor față de frații Tate. Precizările ministrului Justiției
Agerpres

Ministrul de Externe, convocat de urgență la Guvern pentru lămuriri privind cerințele americanilor față de frații Tate. Precizările ministrului Justiției

Ultima actualizare: 18 februarie 2025Autor: Vizualizări: 201
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a fost convocat de urgență la Guvern pentru a discuta mai multe teme, inclusiv pentru lămuriri în scandalul fraților Tate – declară surse politice. Publicația britanică „Financial Times” a dezvăluit că Statele Unite ar face presiune asupra Bucureștiului să ridice restricțiile care îi vizează pe Andrew și Tristan Tate, acuzați în România pentru trafic de persoane și viol. Cei doi au dublă cetățenie, britanică și americană.

Ministrul de Externe ar urma să explice această situație la Guvern. Emil Hurezeanu a confirmat că subiectul a fost adus în discuție la Munchen, în weekend, în timpul unei discuții scurte avute pe un hol cu trimisul special al președintelui american, Richard Grenell, care i-a menționat pe frații Tate și interesul acestuia pentru ei.

Ministrul de Externe a declarat pentru G4Media că a inițiat un dialog cu trimisul lui Trump pentru a afla dacă Grenell intenționează să viziteze România. Răspunsul a fost că nu știe.

„Mă interesează, cum bine știți, soarta fraților Tate, mi-a răspuns. Și atât. Apoi, i-am mai cerut o întâlnire pentru că voiam să aflu mai multe despre ce vrea să facă, ce intenții are în raport cu România, dar această întâlnire nu a mai avut loc”, a declarat Emil Hurezeanu.

Frații Tate, aflați în arest la domiciliu, sunt acuzați de formarea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol în formă continuată, însă Curtea de Apel București a restituit – în decembrie –  dosarul la parchet, pentru refacerea urmăririi penale.

Reacție și de la ministrul Justiției. Radu Marinescu spune că nu a primit o solicitare pe această temă de la autoritățile americane dar că – și dacă aceasta ar veni – trebuie făcută în cadru legal.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Iohannis către Guvern: „Abandonați demersurile privind grațiere!”

„Nu am primit niciun fel de solicitare sau de comunicare din parta autorităților americane. Încă o dată vă spun, nu cunosc aceste aspecte. Ministerul Justiției nu a primit astfel de solicitări. Ceea ce pot să vă spun cu caracter de principiu este că orice fel de cooperare în materie judiciară între țările noastre trebuie să se desfășoare în acord cu cadrul legal care a fost stabilit, cu convențiile și cu regulile stabilite prin acestea”, a precizat ministrul Justiției, Radu Marinescu.

 

Sursa: Europa FM

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Marius Bodea (PNL): Câți ani cu suspendare mai iau pacienții români din partea Guvernului PSD-ALDE?
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
MAE: Șase din cei 22 de români dați dispăruți la inundațiile din Spania se află în siguranță
Palas Iasi