fbpx
 
USR cere PNL să voteze proiectul pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989

USR cere PNL să voteze proiectul pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989


USR solicită parlamentarilor PNL să voteze proiectul pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, depus la Parlament în urmă cu mai bine de doi ani şi jumătate.

Conform unui comunicat al USR, proiectul figurează marţi pe ordinea de zi a Comisiei comune a revoluţionarilor din decembrie 1989.
USR aminteşte că parlamentarii PNL au semnat pentru iniţiativa legislativă şi le cere acestora "să nu mai tergiverseze dezbaterea proiectului şi să voteze pentru desfiinţarea acestei instituţii complet inutile".
Proiectul pentru desfiinţarea IRDD a fost adoptat de Senat în iunie 2021 şi de atunci "stă în sertare" la comisii, transmite USR.
„De prea mult timp, legea aceasta a stat prin sertare. Sper că azi vom reuşi să votăm, astfel încât legea să ajungă la vot în plen. La propunerea PNL, am amânat votul până ce proiectul a primit avizul Comisiei de cultură. Acum, nu mai există niciun motiv pentru care parlamentarii PNL, care sunt şi co-iniţiatori ai acestui proiect, să nu dea votul pentru acest proiect", a declarat preşedintele Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989, deputatul USR Nicu Fălcoi.
Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, înfiinţat în 2004 şi "condus de oamenii lui Ion Iliescu, a tocat zeci de milioane de lei de la bugetul de stat fără să îndeplinească scopul pentru care a fost creat", se arată în comunicatul USR.
„În 2022, institutul-sinecură a avut buget de 2,5 milioane lei, în 2023 a primit alte 3 milioane de lei, iar pentru 2024 PSD şi PNL vor să-i dea, prin intermediul bugetului Senatului, şi mai mulţi bani", susţine Uniunea Salvaţi România.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: