fbpx
 
Camera Deputaților a respins cele trei proiecte privind autonomia Ținutului Secuiesc

Camera Deputaților a respins cele trei proiecte privind autonomia Ținutului Secuiesc


Camera Deputaţilor a respins, joi, cele trei proiecte referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc, iniţiate de doi deputaţi afiliaţi UDMR.

Astfel, s-au înregistrat 260 de voturi pentru respingerea propunerii legislative privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, 16 voturi contra respingerii şi o abţinere. Actul normativ prevede „autonomizarea judeţelor Covasna, Harghita şi a unei părţi din judeţul Mureş şi constituirea lor ca regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român" şi stabileşte limitele teritoriului care ar urma să devină Ţinutul Secuiesc.

De asemenea, în cazul propunerii legislative privind Statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România au fost înregistrate voturi 260 pentru respingere şi 16 voturi contra şi o abţinere. Actul normativ prevede constituirea unui cadru juridic pentru structurile organizate ale minorităţilor naţionale autohtone, care au întreţinut relaţii strânse cu statul român şi reglementează condiţiile de înfiinţare, pe plan local şi naţional, a structurilor acestei autorităţi, organele de conducere, sursele financiare şi patrimoniale, precum şi competenţele şi atribuţiile de drept public ale statului, necesare pentru a-şi desfăşura activitatea în interesul comunităţilor naţionale.
În privinţa celei de a treia propuneri - "Lege Cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale" - s-au înregistrat 255 voturi pentru respingere şi 15 contra şi o abţinere. Proiectul prevede constituirea bazei juridice a autonomiei culturale a comunităţilor naţionale, respectiv înfiinţarea unor instituţii specializate pentru gestionarea problemelor unei minorităţi naţionale care ţin de păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale.
Camera Deputaţilor este prima sesizată cu aceste proiecte. Acestea vor fi transmise la Senat, care este for decizional.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30