fbpx
 
Elena Lasconi a demisionat din funcţia de vicepreşedinte USR Argeş

Elena Lasconi a demisionat din funcţia de vicepreşedinte USR Argeş


Elena Lasconi, primarul oraşului Câmpulung Muscel, a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al filialei USR Argeş. Ea rămâne însă membră USR și a negat că ar fi în negocieri cu alt partid, potrivit G4Media.

Lasconi a confirmat demisia din funcția de conducere a organizației USR Argeș și pentru că în presa locală s-a speculat că ar fi în negocieri cu PNL, aceasta a ținut să dezmintă „intoxicările” și să anunțe că nu pleacă din partid, „chiar dacă unii și-ar dori”.

„Sunt mai multe care s-au tot strâns. Pur și simplu nu mai vedeam rostul. Nu am să vorbesc despre bucătăria noastră internă pentru ca nu vreau să fac rău. Sunt lucruri pe care le discut în interiorul partidului dacă o să intereseze pe cineva. E o perioadă grea și aglomerată pentru mine, iar prioritatea este Primăria Câmpulung. Am multe proiecte în implementare. Cu asta mă ocup. Nu m-au interesat și nu mă interesează funcțiile. Asta am simțit să fac și îmi asum toate acțiunile mele. Sunt sigură că majoritatea colegilor înțeleg și respectă decizia mea. Vreau să dezmint intoxicările cum ca aș fi în negociere cu vreun alt partid. O să rămân în USR și o să lupt pentru principiile și valorile care l-au format deși cred că unii  s-ar bucura dacă aș renunța”, a transmis Elena Lasconi pentru G4Media.

Recentul scandal mediatic care a vizat-o pe Lasconi – după ce aceasta a fost criticată public de propria fiică pentru că a recunoscut că a votat favorabil la Referendumul pentru Familie – i-a determinat pe opozanții lui Drulă din partid să devină mai vocali și să-și exprime public dezaprobarea în privința deciziilor sale.

Imediat ce scandalul Lasconi s-a amplificat, Drulă i-a cerut acesteia să facă un pas în spate și să se retragă de pe lista candidaților la Europarlamentare, lucru care s-a și întâmplat.

Vineri seara Elena Lasconi și-a anunțat demisia din funcția de vicepreședinte. Ea le-ar fi transmis colegilor de partid că îi este scârbă. „Vă rog să luați act de demisia mea din funcția de vicepreședinte al Biroului Județean. Nu mă mai interesează. Mie îmi e scârbă. Putem să o luăm cu lămâie, dar tot îmi e scârbă”, le-ar fi spus aceasta colegilor într-o ședință de partid, conform presei locale.

 

Sursa: G4Media


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30