Cei 24 de membri ai Biroului Naţional au fost aleşi prin votul celor 600 de delegaţi care au participat la Congresul extraordinar USR, organizat sâmbătă.
Potrivit statutului USR, cel de-al 25-lea membru al Biroului Naţional este preşedintele partidului, ales prin votul electronic al tuturor membrilor.
„Când am vorbit despre reconstrucţia partidului, nu am aruncat vorbe în vânt. Eu am promis – şi de asta mă ţin – că voi aduce voci reprezentative din partid, alese democratic, la aceeaşi masă şi vom arăta împreună că USR este singura speranţă pentru o Românie care pare că s-a colorat toată în roşu. România merită un viitor bun şi, împreună, o echipă USR unită şi puternică poate să construiască acest viitor pentru ţara noastră. Am încredere în colegii mei, am încredere în toţi oamenii de bună-credinţă din ţara asta care înţeleg că nu reconstruim un partid, ci o mişcare menită să ducă la bun sfârşit ce am început în 1989”, afirmă Elena Lasconi, preşedinta USR.
Cei 24 de membri ai Biroului Naţional al USR sunt:
1. Armand Clotilde-Marie-Brigitte
2. Baciu Cristian-Mihai
3. Bogdan Horia-Daniel
4. Coliban Allen
5. Costescu Anisia-Georgiana
6. Dinică Silvia-Monica
7. Drăgoescu Cezar-Mihail
8. Echert Adrian
9. Fritz Dominic Samuel
10. Gârbacea Florin-George
11. Ion Stelian-Cristian
12. Mălureanu Liviu
13. Mihaiu Radu-Nicolae
14. Miruţă Radu-Dinel
15. Moşteanu Liviu-Ionuţ
16. Murariu Oana
17. Năsui Claudiu-Iulius-Gavril
18. Nistor Andrei
19. Prună Cristina-Mădălina
20. Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel
21. Tanasă Ştefan
22. Ţoiu Oana-Silvia
23. Vasile-Voiculescu Vlad
24. Wiener Adrian
Sursa: News.ro