fbpx
 

Items filtered by date: Sambata, 16 Martie 2024

Oţelul Galaţi a învins-o pe Politehnica Iaşi cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din prima etapă a fazei play-out a Superligii de fotbal.

Publicat in CSMS Iasi
Biroul Electoral Central a respins, sâmbătă dimineața, propunerea Partidului Mișcarea Populară în BEC, declarat pentru G4Media surse din partid. Conform legii, fiecare partid parlamentar și europarlamentar își desemnează un candidat în BEC.

Publicat in Parlament
Fosta deputată USR Cosette Chichirău anunţă că la locale va candida pe listele partidului „România ECO”, care este înregistrat deja la Tribunal, după ce noua sa formaţiune „CURAJ pentru România” nu a finalizat formalităţile juridice pentru a putea intra în alegeri, transmite News.ro.

Publicat in Administratie Locala
Procurorul Eugen Stoina de la Sibiu este acuzat că ar fi condus băut şi a lovit două autoturisme, iar poliţiştii sosiţi la faţa locului nu l-ar fi testat pentru stabilirea alcoolemiei. Poliţia Sibiu a deschis o anchetă internă.

Publicat in Justitie
Patru tineri au fost grav răniţi, sâmbătă dimineaţă, unul aflându-se în comă şi altul suferind o amputaţie de membru inferior, după ce maşina în care circulau a intrat într-un cap de pod, în localitatea Văleni, comuna Pădureni.

Publicat in Moldova