fbpx
 
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru Agerpres, că trimiterea sa în judecată de către procurorii DIICOT în dosarul „Veranda" nu este „o surpriză foarte mare", însă nu credea că se va întâmpla la momentul anunţării şi depunerii candidaturilor, el acuzând „prietenii în justiţie" ale unor partide şi contracandidaţi ai săi.

Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, este trimis din nou în judecată într-un dosar penal. În această dimineață, DIICOT Iași a depus la Curtea de Apel Dosarul Veranda în care, alături de Chirica, sunt inculpate alte 25 de persoane și o societate comercială. Deocamdată, dosarul se află în faza de Cameră Preliminară.

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că îşi cere scuze de la ieşeni pentru că la alegerile locale din 2020 a susţinut, în calitate de lider al liberalilor, candidatura lui Mihai Chirica la Primăria Iaşi după ce acesta a intrat în PNL.

Două sondaje locale făcute în ultima lună, independent unul de celălalt, de două partide importante, AUR şi PNL, relevă două lucruri paradoxale:
- USR conduce în municipiu la votul politic cu 30-33% în ambele sondaje
- singurul lucru care îl ţine pe primar în topul candidaţilor este fragmentarea voturilor

Ieșenii au plătit 40 milioane de lei pentru Campionatul Mondial de jocuri electronice și au încasat doar 2 milioane de lei, adică 5% din ce s-a cheltuit

Gaura de 38 milioane de lei este uriașă și reprezintă cât toată renovarea vilei lui Iohannis din Primăverii, un scandal care a întors România pe dos

Cu 8 milioane de euro se reabilita jumătate din Școala Normală, pentru care Mihai Chirica spune de 8 ani că nu are bani, iar copiii merg prin tot Iașul ca să facă ore

Cu 8 milioane se făceau 4 grădinițe pentru 100 de ani, se luau 5 tramvaie moderne, care mergeau prin oraș 50 de ani, sau se cumpărau 20 de autobuze electrice

Curtea de Conturi a descoperit plăți fără respectarea legii și faptul că Primăria a refuzat să publice cheltuielile pe SICAP

Măsurile dispuse au fost foarte blânde: 2.500 de lei amendă dată Primăriei, fără nicio plângere penală

8 milioane de euro cheltuite fără niciun impact în 7 zile depășesc valoarea vilei pentru Iohannis și este cea mai mare escrocherie din istoria Primăriei. Autor: Mihai Chirica


Impresarul a venit la Iași într-o mașină „second hand” de 2.000 de euro, cu toate conturile blocate, și a plecat după 7 ani cu un Mercedes S Klasse și un alt Mercedes GLA

Majoritatea concertelor organizate de Radu Groza costau 100.000-150.000 de euro și erau atribuite printr-un simplu anunț pe site-ul Primăriei, pe care nu-l vedea nimeni. „Procedură simplificată proprie” se numea această atribuire

Concertele durau 2-3 ore și „playlist”-ul de artiști costa maxim 40.000 de euro. Petrecerile plătite din bani publici evitau legea achizițiilor invocându-se urgența: de Revelion, Sfânta Parascheva – deși organizarea evenimentelor era cunoscută cu mult timp înainte

În calendar, Revelionul și Sf. Parascheva cad în fiecare an în aceleași zile, nu se schimbă niciodată

În Dosarul DNA deschis pentru concertul de Revelion 2022/2023, plătesc cu capul trei funcționari credincioși ai primarului, printre care șeful Registraturii, Vasile Tiron

Aceștia semnau și îi dădeau banii lui Radu Groza, iar impresarul își organiza ziua de naștere în prezența primarului Mihai Chirica


Diferenţa în 2020 între Mihai Chirica şi Cosette Chichirău a fost de 10.000 de voturi (36.000 la 26.000). Doar PSD mai exista ca partid important, AUR şi ceilalţi erau partide cu candidaţi exotici.

Te enervează că orașul este condus de un primar cu 4 dosare penale? Te-ai săturat să tot citești despre blocurile construite ilegal cu semnătura lui Chirica? Ai obosit să stai în trafic sau să circuli cu aceleași autobuze și tramvaie vechi?

Este firesc să fii nemulțumit de cum arată Iașul după 10 ani cu Mihai Chirica. Pentru că arată rău, un haos cu panseluțe.

Dar fii sincer: ai fost la vot în 2020?


Din cauza indiferenței administrației locale PNL, Iașul riscă să piardă încă o oportunitate de finanțare


Primarul Mihai Chirica și Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, s-au lansat recent într-o nouă tiradă electorală, cu promisiuni de mai bine pentru sutele de mii de ieșeni din județ.

Pagina 1 din 166

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30