fbpx
 
Liderul filialei de tineret al ALDE Vâlcea anunţă într-un comunicat de presă că întreaga organizaţie pleacă din partid şi se înscrie în PNL, acuzând „dezinteresul" pe care conducerea partidului l-a manifestat faţă de tineri şi faptul că listele de candidaţi „abundă de traseiști şi oameni de casă ai preşedintelui partidului la nivel local".

 

„Am întregul sprijin al organizaţiei pe are o conduc atunci când afirm că demisia noastră, în bloc, este consecinţa directă a dezinteresului pe care conducerea  partidului l-a manifestat faţă de tineri", afirmă Daniel Câmpeanu în comunicatul trimis presei.

 

„Tinerii nu au niciun cuvânt de spus în ALDE Vâlcea, chiar dacă efortul lor e necesar în fiecare campanie electorală. Proiectele noastre, dorinţele noastre, ale tinerilor, nu au reuşit să atragă atenţia niciunui lider ALDE de la Vâlcea. De fapt, singurii tineri din ALDE Vâlcea care contează pentru conducerea partidului sunt cei aflaţi în prag de pensie sau deja pensionari. Tinerii oneşti, care au dorit să se profesionalizeze politic în ALDE, atraşi de ideea unui partid nou, liberal, au descoperit în scurt timp că drumul ales este unul înfundat. Acestea sunt motivele pentru care, împreună cu toţi colegii mei din organizaţia de tineret ALDE Vâlcea, am luat decizia de a părăsi acest partid. Ca o previziune personală, am convingerea că, în viitorul apropiat, singurii tineri rămaşi în ALDE vor fi cei care, prin diferite legături mai puţin ştiute, sunt conectaţi direct la preşedintele filialei vâlcene", explică acesta.

 

„În mod firesc, noi am ales Partidul Naţional Liberal comparând listele sale cu cele depuse de ALDE, care abundă de  traseisti şi oameni de casă ai preşedintelui partidului la nivel local" mai spune acesta, lăudând în continuare felul în care Pentru orice om cu principii şi logica, modul în care „PNL a decis să promoveze nu doar tineri, dar şi reputaţi specialişti care nu au mai făcut politica anterior".

 

(Sursa: HotNews.ro)


Un poster de campanie al PNL stârneşte hohote de râs pe reţelele sociale: candidaţii liberali din Bucureşti - sobri şi pătrunşi de misiunea lor - au fost fotografiaţi având pe fundal grupul statuar de la Teatrul Naţional compus din personajele celebre ale lui Caragiale.

 

Astfel, în spatele lui Cristian Bușoi, Leon Dănăila, Florin Cîtu. Adriana Săftoiu şi Radu Carp se află statuile lui Caţavencu, Brânzovenescu şi Farfuridi - tipologii ale imposturii politice.

 

Acest poster de campanie este al treilea exemplu nereuşit, după posterul cu Dacian Cioloș stricat de culori stridente şi clipul Alinei Gorghiu încercând să convingă un copil că Dragnea şi Ponta copiază şi fură sendviciuri.

 

(Sursa: HotNews.ro)


Marius Bodea demisionează de la conducerea Aeroportului Internațional Iași.

 

„Nu vreau să amestec activitatea politică cu cea de manager. De aceea am decis să demisionez pentru a mă implica mai activ în campania electorală. La Aeroport am adus multe curse Iașului. Sunt mulțumit de ceea ce las în urmă”, a spus el

 

Marius Bodea deschide lista PNL Iași pentru Camera Deputaților, după alegerile din 11 decembrie urmând a ocupa, mai mult ca sigur, fotoliul de parlamentar.

„În cazul în care voi fi ales, voi susţine ca în primul an de guvernare liberală să se aloce cercetării 0,7% din PIB şi voi iniţia o lege prin care statul să devină un investitor în cercetare, restituind o parte din investiţia cercetătorului, dar fără a pretinde o parte a drepturilor de autor“, sunt promisiunile pe care Bodea le face alegătorilor ieșeni.

 

În ceea ce privește locul de manager rămas liber la Aeroport, șeful Consiliului Județean, Maricel Popa, spune că: „Deocamdata nu sunt propunneri pentru manager, dar ca acesta va fi cu siguranță un specialist în activități aeroportuare”.


Devenit oficial candidatul PNL pentru un nou mandat de premier după alegerile parlamentare, Dacian Cioloş a atras atenţia că este nevoie de o schimbare a modului în care se face politică în ţara noastră.

 

România nu se mai poate construi pe lideri mesianici, este nevoie ca fiecare dintre noi să-şi asume schimbarea în bine pentru ca societatea să evolueze într-o direcţie pozitivă, le-a transmis, duminică, premierul Dacian Cioloş celor peste 20.000 de liberali prezenţi la mitingul din Capitală pentru lansarea candidaţilor la alegerile parlamentare.

 

„Sunt aici pentru că aţi decis să susţineţi platforma România 100 şi îmi doresc să nu fie o înşiruire de enunţuri, să nu fie o iluzie, cum ar spune un politician. Ele trebuie să ne modeleze fiecare acţiune în anii care vin. Din punctul meu de vedere, onestitatea, bunul simţ, a munci cinstit, a aştepta o remuneraţie după muncă, nu sunt iluzii. Simt că acest lucru este posibil, să coborâm idealurile în fapte şi în decizii de zi cu zi, nu doar când ne e uşor, dar şi când avem dificultăţi", a declarat Cioloş, citat de News.ro.

 

Potrivit premierului, pentru a face aceste lucruri, pentru ca democraţia să rămână o valoare care să transforme România, este nevoie de o schimbare în politică şi în partidele politice.

 

„Sunt multe lucruri pe care partidele le-au învăţat în aceşti 25 de ani, dar sunt multe lucruri pe care trebuie să le uităm. Să avem onestitatea, de la baza partidului până la vârf să respirăm onestitate, adevăr, să avem forţa să spunem că atunci când ne implicăm nu o facem pentru un interes propriu sau al unui grup, ci o facem pentru că am venit în politică să dăruim. Eu cu astfel de partide mi-aş dori să lucrez, şi sunt convins că astfel de atitudini ar duce la recâştigarea încrederii în partide şi că prin alegeri libere putem alege oameni oneşti", a afirmat Cioloş.

 

Şeful tehnocraţilor de la Palatul Victoria a precizat, făcând referire la clipul de susţinere pe care i l-au făcut liberalii, că România nu se mai poate construi cu lideri mesianici, ci are nevoie ca fiecare să provoace această schimbare.

 

„Am cerut de multe ori schimbare şi unor lideri să îşi asume schimbarea, de multe ori am cerut să o facă în locul nostru. V-aş ruga, întorşi acasă, să vă gândiţi în ce fel fiecare dintre noi putem să ne schimbăm pentru a cere apoi societăţii şi leadership-ului să se schimbe, să fie mai direct şi să fie cu bun simţ. Cred că schimbarea, astăzi, începe în primul rând cu noi înşine, fiecare în parte, şi apoi asumându-ne această schimbare în bine, a accepta că se poate şi altfel şi că noi, românii, suntem la fel de buni ca şi ceilalţi, această schimbare de atitudine se va traduce şi într-o schimbare în societate", a punctat Cioloş.

 

În ceea ce îl priveşte, premierul a ţinut să sublinieze că el încearcă să îşi ghideze întreaga acţiune după propria conştiinţă, care izvorăşte din inimă.

 

„Nimeni, în nicio condiţie, nu îmi poate cere şi nu vă poate cere să minţim, să nu spunem adevărul de frica de a nu răni. Eu sunt convins că fiecare dintre noi are felul lui de a fi şi, în măsura în care îşi asumă, doar în această măsură, noi, ca societate, putem să evoluăm. Pentru mine, România guvernată cu bun simţ înseamnă România asumată prin propria conştiinţă", a explicat Cioloş.

 

În acelaşi timp, şeful Executivului a atras atenţia că lipsa implicării naşte adevăraţi "monştri".

 

„Lipsa implicării naşte monştri, e mult mai greu să ne batem cu aceşti monştri decât să o facem la timp şi să ne asumăm această implicare, prin vot şi tot ce trebuie făcut de Parlament şi Guvern. Sper să avem un Parlament în care toţi parlamentarii să lucreze pentru oameni, absolut toţi. Unii oameni spuneau vrem România înapoi, eu cred că mai mult ca oricând, având România noastră, şi nu trebui că o cerem, e bine să vrem o Românie înainte! Sper să vă văd la fel de entuziaşti în fiecare zi a vieţii", a mai declarat premierul.

 

(Sursa: Epoch Times România)


Aproape 20.000 de persoane sunt în Piața Revoluției, la mitingul PNL pentru lansarea candidaților, transmite Mediafax. Evenimentul este transmis Live pe Internet.
 

Liberalii afişează pancarte cu ”Cioloş prim-ministru”, ”Cioloş premier 2015-2020”, ”PNL Răcari susţine Julien”, ”Go, Ciolo! Oltul e cu tine”, ”Iaşiul merge cu Cioloş” şi steaguri PNL şi UE.

 

La mitingul de duminică, ce va dura o oră, PNL își lansează candidații la alegerile parlamentare din 11 decembrie, precum și sloganul din campania electorală. La eveniment este prezent și Dacian Cioloș, premierul susținut de liberali în aceste alegeri. Liberalii au anunțat duminică faptul că prim-ministrul va veni la mitingul de la ora 17:00. „Dacian Cioloş participă azi la prima sa acţiune electorală de amploare, în mijlocul oamenilor. Vino şi tu la ora 17.00 să-i vezi pe cei care, împreună cu Cioloş, pot îndrepta destinul României”, anunță PNL, pe pagina de Facebook.

 

Miercuri, Dacian Cioloș a fost prezent la Consiliul Național al PNL, în cadrul căruia s-a votat atât susținerea sa, cât și a Platofmei România 100.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Cele 17 mandate de parlamentari agită spiritele în partide cu câteva zile înainte de campania electorală. Un sondaj de opinie comandat de liberali dărâmă una dintre speranţele forţelor de dreapta pentru municipiul Iaşi. De exemplu, cifrele arată că, în cazul unei prezenţe la vot de 33%, PSD va obţine în oraş cu 20% mai mult decât PNL.

 

Date bombă furnizate de măsurătorile sociologice comandate de liberali. Un sondaj electoral comandat de PNL Iaşi şi realizat în perioada septembrie-octombrie 2016 arată starea dezastruoasă în care se află filiala locală. Surse din PNL Bucureşti au declarat pentru REPORTER DE IAŞI că filiala este una dintre cele mai slabe din ţară, total diferit faţă de situaţia de acum 5-6 ani. Deloc surprinzător, în aceste condiţii, PSD ar urma să câştige la pas alegerile în judeţ. Datele au fost adunate înainte de definitivarea listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie.

 

Se bazează pe prezenţa slabă la vot

Conform datelor furnizate de acest sondaj, pentru a obţine o diferenţă cât mai mare faţă de PNL, social-democraţii contează pe o prezenţă mai slabă la vot. În cazul Iaşului, dacă prezenţa ar fi de doar 33 la sută, rezultatele ar arăta în felul următor: PSD – 48%, PNL – 27,6 %, PMP – 6,9 %, USR – 5,2 %, ALDE – 4,1 %, ANR (Alianţa Noastră România) – 2,6 %, PRM – 2,3%, PRU – 1,5 %, PSRO 0,6%, Altul – 1,1%. În cazul în care electoratul lui Andrei Postolache (Partidul Pentru Iaşi) va conştientiza alianţa acestei formaţiuni cu USR, PNL va pierde un bazin important din electorat.

 

 

Ponta încă are imagine bună

Întrebaţi ce partid va câştiga alegerile dacă scrutinul ar avea loc duminica viitoare, ieşenii au acordat un scor net favorabil celor de la PSD. Astfel, procentele ar arăta în felul următor: PSD – 56,2%, PNL – 17,5 %. Restul partidelor s-au încadrat în intervalul 0,1 – 1,9 %.

Din totalul celor intervievaţi, 17% au declarat că sunt nehotărâţi în privinţa votului. Aici s-ar putea „bate” PNL ca să recupereze, sau PSD, să mărească distanţa. Ieşenii se duc tot în zona PSD când sunt întrebaţi de numele viitorului prim-ministru. Peste 25% îl vor pe Victor Ponta, dar la distanţă mică se află Dacian Cioloş, cu 24,6%.

 

Deşi Blaga a dispărut din peisaj, Bodea are încă o susţinere puternică la Bucureşti

Chirica, lider la încredere

Ieşenii şi-au exprimat şi părerea în ceea ce priveşte liderii locali. Astfel, primarul PSD, Mihai Chirica, înregistrează o încredere de 62,1%, cu o notorietate de 84,6%. Tot la capitolul încredere, candidatul PSD, Camelia Gavrilă, înregistrează 29,6%, Petru Movilă (PMP) – 27,5%, Varujan Vosganian (ALDE) – 23,5%, Andrei Postolache – 13%.

 

 

Liberalii nu au ţinut cont de sondaje

În ciuda acestor rezultate, PNL Iaşi nu a ţinut cont de acestea. Astfel, membrii de partid care aveau notorietate şi încredere din partea ieşenilor nu s-au mai regăsit pe liste, cum ar fi cazul liberalului Cătălin Moroşanu. Acesta a primit puţine voturi din partea colegilor din partid la momentul propunerii candidaţilor. Situaţia s-a repetat când s-au făcut listele finale, la Bucureşti. Au avut succes, însă, cei cu rezultate foarte slabe în sondaj. Aflat pe poziţia a treia pe listele destinate Camerei Deputaţilor, deputatul Costel Alexe a înregistrat un record negativ. Raportul încredere /neîncredere în cazul său arată un procent neverosimil: - 0,7%. La fel este situaţia şi la senatorul Dumitru Oprea, aflat pe poziţia a doua: - 0,4%. Marius Bodea, care se află în capul listei pentru deputaţi, are o medie de 4,1%. Lista este continuată de Alexandru Muraru, cu 2,1%, în timp ce Eduard Boz înregistra -0,1%.

Media încredere/neîncredere este la fel de proastă şi în cazul candidaţilor de pe lista Senatului. Mihaela Popa se „bucură” de 0,8%, în timp ce Dragomir Tomaşeschi de -2,1%.

 

 

Costel Alexe, vizibil iritat

Costel Alexe s-a enervat în momentul în care a fost întrebat de rezultatele sondajului. Acesta consideră că susţinerea colegilor de partid este suficientă. „Nu ştiu despre ce sondaj este vorba. Eu am avut o nominalizare câştigată în urma votului colegilor din mediul rural. Ce să comentez? În cadrul Colegiului Director Judeţean am primit votul de încredere a 87 de colegi. Acest lucru este foarte important pentru mine, mă obligă pentru mandatul viitor.”, a exclamat Alexe, când i-a fost repetat rezultatul sondajului.

 

Preşedinte PNL: „Au răspuns emoţional”

Preşedintele PNL Iaşi, Emil Bălteanu, a precizat că rezultatele sondajului nu ar fi foarte slabe, deoarece cei intervievaţi au răspuns într-o perioadă în care scandalurile în partid erau la ordinea zilei. „Noi am avut acest sondaj, comandat pe municipiu. Cei care au vrut să apară în acest sondaj au decis să fie făcut numai pe municipiu. În cazul rezultatului domnului Alexe, el a fost ales în mandatul trecut în zona rurală. Asta ar fi explicaţia rezultatului său. În cazul lui Boz: a prins o perioadă în Consiliul Local şi s-a scris tendenţios la adresa sa. În afară de sondaj, au fost şi alte criterii pentru nominalizare, legate de CV-ul profesional, politic. De asta domnul Moroşanu nu a fost inclus pe liste. Lumea a răspuns şi emoţional la întrebări. Era o perioadă cu multe frământări în partid”, a spus Bălteanu.

 

 

 Andrei a mai lucrat pentru liberali

Cine a făcut sondajul

De realizarea sondajului s-a ocupat Agenţia de Rating Politic din Bucureşti, pe un eşantion de 823 de persoane din municipiul Iaşi, interviurile fiind realizate faţă în faţă. Operatorul de sondaje este condus de Cristian Andrei, cel care s-a ocupat de campania prezidenţială a lui Klaus Iohannis, în calitate de consultant politic. Aceeaşi agenţie s-a ocupat de campania din 2009 a lui Crin Antonescu sau de campania pentru Primăria Botoşani a lui Ovidiu Portariuc.

 

Citește și Bivolari, patria lui Gafița! Cum să umfli tot bugetul unei comune prin 70 de contracte dedicate

 


Moment crucial la sfârșitul acestei săptămâni pentru una dintre cele mai importante funcții din județ. Doar doi candidați au trecut de proba dosarelor: fostul interimar de la Iași, Doina Naum, și actualul director de la Suceava, Petrică Ropotă. Va juca factorul politic un rol decisiv, ca de fiecare dată în ultimii 25 de ani?

 

La finalul acestei săptămâni se anunță un concurs foarte important pentru ocuparea funcției de director general la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice. Până acum două săptămâni, interimatul era asigurat de Doina Naum, funcție ocupată după plecarea lui Marian Bosianu.

 

Ropotă, girat de PNL

Înainte de interimat, Naum ocupa funcția de director executiv adjunct Colectare în cadrul DGRFP Iași. În aceste condiții, Doina Naum este unul dintre candidații pentru postul de director general, concurs ce va avea loc vineri, 4 iulie, la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), ora urmând să fie anunțată ulterior.
În condițiile în care interimatul lui Naum a expirat, a fost numit pe perioadă determinată Eugen Ciorici, fost vicepreședinte ANAF, susținut de Partidul Național Liberal (PNL).
Însă mai există un contracandidat, fiind validate în total doar două dosare la înscrierile pentru  concurs. Este vorba de Petrică Ropotă, care a reușit să treacă de selecția dosarelor. Ropotă este un personaj controversat în lumea Finanțelor. În perioada 2005-2014, acesta a fost șeful Administrației Județene a Finanțelor publice Suceava. În 2014, a fost detașat pentru o perioadă de șase luni la conducerea instituției similare din Drobeta Turnu Severin. Ropotă a ajuns șef la Fiscul din Suceava grației susținerii PNL. Și-a păstrat funcția în perioada 2008-2012, având sprijinul, de data asta, din partea PD-L. Mai apoi, a revenit cu gânduri mai bune spre PNL.

 

Doina Naum (stânga) și Petrică Ropotă sunt firi diferite, ieșeanca fiind discretă, acționând din umbră, iar suceveanul un actor căruia îi place prim-planul în spațiul public

La Iași au fost probleme cu concursurile

Concursurile organizate pentru ocuparea funcțiilor din Finanțe s-au lăsat în ultima perioadă cu scandaluri. Mai mulți candidați care au fost admiși pentru posturile de la Vamă nu au fost validați, neexistând vreo explicație, motivul pentru care litigiul se judecă în instanță. Modul de organizare a concursurilor este și unul din motivele pentru care Marian Bosianu a fost demis. Gelu Diaconu, fostul șef al ANAF, a explicat la acea dată că Bosianu nu a respectat o decizie potrivit căreia, la fiecare concurs de promovare organizat de Finanțe, trebuie să facă parte din comisii și un inspector de integritate.

 

Citește și EXCLUSIV: Noii „băieți deștepți” în afacerile cu Primăria. Ziarul lui Manuel Onofrei și Rareș Neamțu este ținut pe banii regiilor


Partidul Naţional Liberal organizează, duminică, începând cu ora 17.00, în Piaţa Revoluţiei din Capitală, un miting pentru lansarea candidaţilor la alegerile parlamentare, dar şi de susţinere a propunerii lui Dacian Cioloş ca premier după alegeri. Din această cauză, traficul în Capitală va fi restricționat.

 

Potrivit unor surse din partid citate de News.ro, va fi un eveniment inedit, cu prezentator şi discursuri ale unor personalităţi din afara politicii, susţinători ai acestui partid, precum Tudor Giurgiu.

PNL a anunţat de sâmbătă, pe pagina oficială de Facebook, evenimentul de lansare a candidaţilor la parlamentare, dar şi a sloganului partidului la aceste alegeri.

 

„Dacă îl susţii pe Dacian Cioloş să conducă guvernul şi după alegerile din 11 decembrie, vino duminică alături de noi la mitingul de susţinere a lui Dacian Cioloş şi de lansare a candidaţilor PNL şi a programului de guvernare. Partidul Naţional Liberal a fost şi rămâne fidel principiilor care stau la baza Platformei România 100 şi are pentru funcţia de prim-ministru al guvernului rezultat după alegeri o opţiune fermă: Dacian Cioloş. Dacă eşti printre cei care nu doresc sub nici o formă un condamnat penal în fruntea guvernului, dacă nu vrei ca gaşca infractorilor PSD să pună din nou mâna pe putere, vino alături de noi duminică, 6 noiembrie, în Piaţa Revoluţiei, să spunem împreună:  #goCiolos #goPNL”, se arată în mesajul de pe Facebook al PNL. 

 

Premierul Dacian Cioloş este aşteptat să participe la mitingul liberalilor, după ce miercuri a fost la Consiliul Naţional al PNL care a votat în unanimitate susţinerea sa ca premier şi după alegerile din 11 decembrie.

 

Potrivit liberalilor, la miting sunt aşteptaţi în jur de 35.000 de susţinători, aceasta fiind capacitatea maximă pentru Piaţa Revoluţiei. Vor trimite activişti de partid filalele PNL din jurul Capitalei. Acţiunea va dura maximum o oră.

 

Iniţial, mitingul PNL trebuia să aibă loc în luna octombrie, atunci liberalii anunţând că vor aduce la Bucureşti 50.000 de persoane, în Piaţa Constituţiei. Pentru că Primăria Generală a întârziat acordarea avizelor pentru desfăşurarea mitingului, liberalii au anulat acţiunea preelectorală şi au decis să facă un miting mai restrâns, în Piaţa Revoluţiei.

 

(Sursa: digi24.ro)


Cele 17 mandate de parlamentari agită spiritele în partide cu câteva zile înainte de campania electorală. Un sondaj de opinie comandat de liberali dărâmă una dintre speranţele forţelor de dreapta pentru municipiul Iaşi. De exemplu, cifrele arată că, în cazul unei prezenţe la vot de 33%, PSD va obţine în oraş cu 20% mai mult decât PNL.

 

Date bombă furnizate de măsurătorile sociologice comandate de liberali. Un sondaj electoral comandat de PNL Iaşi şi realizat în perioada septembrie-octombrie 2016 arată starea dezastruoasă în care se află filiala locală. Surse din PNL Bucureşti au declarat pentru REPORTER DE IAŞI că filiala este una dintre cele mai slabe din ţară, total diferit faţă de situaţia de acum 5-6 ani. Deloc surprinzător, în aceste condiţii, PSD ar urma să câştige la pas alegerile în judeţ. Datele au fost adunate înainte de definitivarea listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie.

 

Se bazează pe prezenţa slabă la vot

Conform datelor furnizate de acest sondaj, pentru a obţine o diferenţă cât mai mare faţă de PNL, social-democraţii contează pe o prezenţă mai slabă la vot. În cazul Iaşului, dacă prezenţa ar fi de doar 33 la sută, rezultatele ar arăta în felul următor: PSD – 48%, PNL – 27,6 %, PMP – 6,9 %, USR – 5,2 %, ALDE – 4,1 %, ANR (Alianţa Noastră România) – 2,6 %, PRM – 2,3%, PRU – 1,5 %, PSRO 0,6%, Altul – 1,1%. În cazul în care electoratul lui Andrei Postolache (Partidul Pentru Iaşi) va conştientiza alianţa acestei formaţiuni cu USR, PNL va pierde un bazin important din electorat.

 

 

Ponta încă are imagine bună

Întrebaţi ce partid va câştiga alegerile dacă scrutinul ar avea loc duminica viitoare, ieşenii au acordat un scor net favorabil celor de la PSD. Astfel, procentele ar arăta în felul următor: PSD – 56,2%, PNL – 17,5 %. Restul partidelor s-au încadrat în intervalul 0,1 – 1,9 %.

Din totalul celor intervievaţi, 17% au declarat că sunt nehotărâţi în privinţa votului. Aici s-ar putea „bate” PNL ca să recupereze, sau PSD, să mărească distanţa. Ieşenii se duc tot în zona PSD când sunt întrebaţi de numele viitorului prim-ministru. Peste 25% îl vor pe Victor Ponta, dar la distanţă mică se află Dacian Cioloş, cu 24,6%.

 

Deşi Blaga a dispărut din peisaj, Bodea are încă o susţinere puternică la Bucureşti

Chirica, lider la încredere

Ieşenii şi-au exprimat şi părerea în ceea ce priveşte liderii locali. Astfel, primarul PSD, Mihai Chirica, înregistrează o încredere de 62,1%, cu o notorietate de 84,6%. Tot la capitolul încredere, candidatul PSD, Camelia Gavrilă, înregistrează 29,6%, Petru Movilă (PMP) – 27,5%, Varujan Vosganian (ALDE) – 23,5%, Andrei Postolache – 13%.

 

 

Liberalii nu au ţinut cont de sondaje

În ciuda acestor rezultate, PNL Iaşi nu a ţinut cont de acestea. Astfel, membrii de partid care aveau notorietate şi încredere din partea ieşenilor nu s-au mai regăsit pe liste, cum ar fi cazul liberalului Cătălin Moroşanu. Acesta a primit puţine voturi din partea colegilor din partid la momentul propunerii candidaţilor. Situaţia s-a repetat când s-au făcut listele finale, la Bucureşti. Au avut succes, însă, cei cu rezultate foarte slabe în sondaj. Aflat pe poziţia a treia pe listele destinate Camerei Deputaţilor, deputatul Costel Alexe a înregistrat un record negativ. Raportul încredere /neîncredere în cazul său arată un procent neverosimil: - 0,7%. La fel este situaţia şi la senatorul Dumitru Oprea, aflat pe poziţia a doua: - 0,4%. Marius Bodea, care se află în capul listei pentru deputaţi, are o medie de 4,1%. Lista este continuată de Alexandru Muraru, cu 2,1%, în timp ce Eduard Boz înregistra -0,1%.

Media încredere/neîncredere este la fel de proastă şi în cazul candidaţilor de pe lista Senatului. Mihaela Popa se „bucură” de 0,8%, în timp ce Dragomir Tomaşeschi de -2,1%.

 

 

Costel Alexe, vizibil iritat

Costel Alexe s-a enervat în momentul în care a fost întrebat de rezultatele sondajului. Acesta consideră că susţinerea colegilor de partid este suficientă. „Nu ştiu despre ce sondaj este vorba. Eu am avut o nominalizare câştigată în urma votului colegilor din mediul rural. Ce să comentez? În cadrul Colegiului Director Judeţean am primit votul de încredere a 87 de colegi. Acest lucru este foarte important pentru mine, mă obligă pentru mandatul viitor.”, a exclamat Alexe, când i-a fost repetat rezultatul sondajului.

 

Preşedinte PNL: „Au răspuns emoţional”

Preşedintele PNL Iaşi, Emil Bălteanu, a precizat că rezultatele sondajului nu ar fi foarte slabe, deoarece cei intervievaţi au răspuns într-o perioadă în care scandalurile în partid erau la ordinea zilei. „Noi am avut acest sondaj, comandat pe municipiu. Cei care au vrut să apară în acest sondaj au decis să fie făcut numai pe municipiu. În cazul rezultatului domnului Alexe, el a fost ales în mandatul trecut în zona rurală. Asta ar fi explicaţia rezultatului său. În cazul lui Boz: a prins o perioadă în Consiliul Local şi s-a scris tendenţios la adresa sa. În afară de sondaj, au fost şi alte criterii pentru nominalizare, legate de CV-ul profesional, politic. De asta domnul Moroşanu nu a fost inclus pe liste. Lumea a răspuns şi emoţional la întrebări. Era o perioadă cu multe frământări în partid”, a spus Bălteanu.

 

 

 Andrei a mai lucrat pentru liberali

Cine a făcut sondajul

De realizarea sondajului s-a ocupat Agenţia de Rating Politic din Bucureşti, pe un eşantion de 823 de persoane din municipiul Iaşi, interviurile fiind realizate faţă în faţă. Operatorul de sondaje este condus de Cristian Andrei, cel care s-a ocupat de campania prezidenţială a lui Klaus Iohannis, în calitate de consultant politic. Aceeaşi agenţie s-a ocupat de campania din 2009 a lui Crin Antonescu sau de campania pentru Primăria Botoşani a lui Ovidiu Portariuc.

 

Citește și Bivolari, patria lui Gafița! Cum să umfli tot bugetul unei comune prin 70 de contracte dedicate

 


Al doilea „politician" din Iaşi ca încredere, după Mihai Chirica, este luptătorul K1 Cătălin Moroşan, relevă sondajul PNL realizat la nivel de municipiu. Asta arată cât de relevantă e notorietatea, dar e o poveste veche. Am auzit că sportivul e băiat bun, are ceva umor, dar nu ştiu ce înţelege din marile provocări cum ar fi liberalizarea serviciilor de Sănătate, competiţia dintre hub-urile tehnologice sau restructurarea serviciilor publice. Daniel Minciună, de exemplu, un necunoscut în sondaje, mi se pare genul care s-a maturizat în hăţişul administrativ, le vede bine din punct de vedere tehnic şi ar fi fost cu adevărat util Iaşului.

 

Mihai Chirica e campionul detaşat al politicii ieşene cu încredere de peste 60% şi aproape că-i o nebunie să te apuci să-l critici pe cel mai iubit fiu al oraşului. Da, şi vreo 62% din populaţie crede că judeţul merge într-o direcţie bună, deci aproape nu ai arme să combaţi o realitate atât de evidentă, fiind clar că te-ai îmbătat şi trebuie să te culci.

 

Dar există două ciudăţenii care îl pun în gardă pe Mihai Chirica. Prima e analogia cu Moroşan, un produs de marketing 100%, fără nicio legătură cu politica şi administraţia, care presupun competenţă în găsirea soluţiilor bune pentru oameni, idei noi şi abilităţi mari de negociere. Dacă Moroşan are 43%, de ce ne-am mira de Chirica 62%, amândouă fiind produse supraexpuse?

 

Al doilea pericol este cota mare de neîncredere pe care o are primarul nou-ales: 21,4%, cea mai mare dintre toate personalităţile testate. Chirica are în faţa sa o bază masivă care i se opune, o ameninţare latentă. Succesul îl face pe Mihai Chirica iubit de foarte mulţi dar şi urât de mulţi. E paradoxul de care mulţi lideri nu ţin cont, uitând că au opoziţie, spunând şi crezând din toată inima că ei reprezintă soluţia tuturor dorinţelor, aspiraţiilor, nemulţumirilor, ştiind dinainte ce e bine pentru ceilalţi şi uitând că Puterea se împarte cu adversarii şi se exercită deschis, cu toate cărţile pe masă. Paradoxul este că nimeni din Iaşi nu are mai mulţi duşmani decât Mihai Chirica.

 

Văzând la ce cote mici stau ceilalţi, oameni cu experienţă, cunoscuţi de mult timp în politică, unii chiar deştepţi, şi remarcându-l încă o dată pe campionul Chirica, avându-l pe Moroşan la dreapta-i, afirm din nou ceea ce spun de foarte mult timp: în Iaşi nu există o alternativă reală, construită cu maximă determinare, care să se bată pe bune pe piaţă, care să le arate ieşenilor cealaltă faţă a monedei. Succesul nu e atât al PSD, ci al celor care pierd prin neprezentare de un deceniu. Cât timp nu se edifică solid o alternativă, în ani de zile, cu tenacitate, cu echipa unită, cu munca de diseminare a mesajelor, cu proiecte la nivel mare, nu se poate vorbi de o concurenţă reală în ochii publicului. Pur şi simplu acesta nu are ce alege. Ceva-ceva începuse Cristian Adomniței, dar cu accente megalomanice care l-au scos din joc.

 

Avem un Mihai Chirica în Ţara Piticilor, toţi sunt de înălţimea degetelor sale de la picioare. Sondajele confirmă monopolul ofertei electorale. Dacă am fi într-un desen animat, PNL nu i-ar rămâne decât să-l lase pe Cătălin Moroşan să-l bată pe Mihai Chirica, dacă atât au fost în stare să producă. Dar nu să-i dea una la figură, ci să-l snopească în idei. Ridicol, nu?


Pagina 97 din 100

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30