fbpx
 
Ștefan Cupeț, cu handicap grav, a dispărut acum două zile, din Goruni (Tomești). Ieri a apărut în Păun (Bârnova), însetat, flămând după ce-a traversat pădurea, iar oamenii au anunțat Poliția. Aceștia n-au băgat în seamă apelul, iar bărbatul cu encefalită a dispărut din nou. E căutat, în prezent, cu jandarmi, câini și voluntari. IPJ îl scuză pe Garcea din Bârnova: „Alerga după alt dispărut, bolnav de COVID”.

Un băiat cu handicap din satul Goruni, comuna Tomești, a dispărut de acasă și rătăcește încă în pădurile dintre Tomești și Bârnova sau prin Iași. Cu o totală lipsă de profesionalism, Poliția Bârnova a ratat găsirea lui pentru că pur și simplu agenții s-au deplasat într-un loc unde fusese văzut la aproape trei ore după ce au primit telefon, iar acum dau vina pe Covid 19.


Colegiul Farmaciștilor a făcut, miercuri, un apel la responsabilitate în ceea ce privește aprovizionarea și eliberarea paracetamolului în perioada stării de urgență în România.

Tribunalul Iaşi a decis, luni, ca Alex Corduneanu, fiul cel mare al lui Costel Corduneanu, să fie condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, informează România TV.

„Închiderea județului este o măsură de protecție în primul rând a Sucevei, pentru că ar stopa intrarea în altor infectați și ar crește eficiența folosirii resurselor concentrate acolo. Județul Suceava trebuie ajutat ACUM de toată România! Soluția nu este «închidem și abandonăm»!

Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de miercuri a fost facilitată repatrierea a 100 de cetăţeni români (74 din Malta şi 26 din Egipt) care au revenit în siguranţă în ţară, iar în cursul acestei dimineţi alţi 89 de cetăţeni români au revenit din Spania.

Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost găsit mort într-un taxi pe care l-a parcat în zona Super Copou, după ce a suferit un stop cardio-respirator.

Fostul premier Mihai Tudose face apel la parlamentarii Pro România să voteze Guvernul Orban, pentru că România este într-o situație critică și are nevoie de un guvern cu puteri depline. Victor Ponta, preşedintele Pro România, care are condiţii pentru susţinerea Guvernului Orban, ameninţă că îl dă afară din partid pe Mihai Tudose. Parlamentul votează luni după-amiază pentru învestirea Guvernului Orban. În ciuda acordului cu partidele de opiziţie, PNL nu poate avea majoritate fără trădări de la PSD sau Pro România.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că urmează o perioadă extrem de complicată în interiorul PSD, după pierderea guvernării.

Tribunalul Olt a respins, marți, printr-o soluție definitivă, apelul făcut de procurorul general în cauza privind interzicerea ca Sorina, fetița din Mehedinți adoptată de o familie din SUA, să părăsească România.

Asociațiile civice „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, „Moldova vrea Autostradă” și „Împreună pentru A8” cer o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă.

Pagina 6 din 12

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31