fbpx
 
Fostul şef al Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică, şi un ofiţer de poliţie au fost achitaţi definitiv într-un dosar de corupţie în care au fost trimişi în judecată de DNA Ploieşti, în 2016, pentru mai mai multe infracţiuni.

Fostul deputat Cătălin Rădulescu, cunoscut și ca „Deputatul Mitralieră”, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată, în legătură cu obţinerea titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant".

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş efectuează marţi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, 21 de percheziţii în patru judeţe şi municipiul Bucureşti, la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane, pentru destructurarea unei grupări infracţionale implicate în fapte de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii.

Președintele Klaus Iohannis i-a cerut ministrului Justiției să înceapă urmărirea penală în cazul lui Victor Grigorescu, fost ministru al Energiei în Guvernul Cioloș. Acesta este acuzat de fals în declarații în formă continuată.

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, fugit din România la Chișinău după ce a fost condamnat pentru corupție, a fost trimis în judecată de Procuratura din Republica Moldova, pentru fals în declarații comis la obținerea cetățeniei acestei țări, scrie deschide.md.

Poliţiştii şi procurorii efectuează, miercuri, percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov într-un dosar în care se investighează demolarea ilegală a unui imobil din centrul Capitalei.

Fostul parlamentar PSD Cătălin Rădulescu, supranumit ”deputatul Mitralieră” de unele publicații, este urmărit penal de către DNA pentru complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și fals în declarații .

Procurorii moldoveni au ajuns la concluzia că în procesul acordării cetăţeniei Republicii Moldova pentru fostul deputat român Cristian Rizea au fost comise presupuse ilegalităţi de natură penală, respectiv fals în declaraţii, informează miercuri deschide.md.

Până la momentul actual, la nivel național, s-au deschis 62 de dosare penale pentru zădărnicirea în combatarea bolilor, fals în declarații și neglijență în serviciu.

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei „diferențe nejustificate" în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către Cătălin Cherecheș, primar al municipiului Baia Mare, județul Maramureș, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017.

Pagina 2 din 3

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31