fbpx
 
O femeie din Uganda, în vârstă de 70 de ani, a născut gemeni, în urma tratamentului de fertilizare in vitro.

O femelă de elefant din Kenya a născut gemeni, un eveniment rar întâlnit în cazul celui mai mare mamifer terestru, a anunţat vineri o asociaţie care militează pentru protejarea acestei specii ameninţate cu dispariţia, informează AFP.

Cei doi frați gemeni din Timiș, acuzați că împreună cu iubita unuia dintre ei, au abuzat și violat mai mulți copii, au fost trimiși în judecată de procurori.

Trei echipaje ale SMURD Târgu Mureş, formate din pompieri-paramedici, medici, asistenţi şi voluntari, au reuşit să salveze viaţa unei mame şi a doi gemeni care au intrat în stop cardio-respirator imediat după ce au fost născuţi într-o ambulanţă, a anunţat, duminică, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

3 ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă: aceasta este pedeapsa primită de mama gemenilor care au murit, anul trecut, după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești. Copiii în vârstă de 2 ani erau nesupravegheați. Instanța i-a interzis femeii și unele drepturi, dar decizia nu este definitivă.

O tânără refugiată din Ucraina a adus pe lume gemeni, la spitalul din Vaslui.


A fost decăzută din drepturile părinteşti mama celor doi copii care au murit după ce au căzut de la etajul al zecelea al blocului în care locuiau. Judecătoria Ploieşti a admis acţiunea introdusă de Protecţia Copilului Prahova. Femeia mai are un băiat în vârstă de şase ani.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova a depus la instanţa de judecată un dosar prin care solicită decăderea din drepturile părinteşti a femeii ai cărei copii gemeni au murit, la 2 ani şi 2 luni, după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploieşti, transmite G4Media. Cel de-al treilea copil al femeii, un băiat în vârstă de cinci ani, a fost luat de lângă ea şi se află în familia lărgită a tatălui.

Mama celor doi copii care au murit după ce au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc este cercetată pentru ucidere din culpă, a anunţat, miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Un bărbat din județul Botoșani și-a înjunghiat mortal fratele geamăn, chiar în casa părintească, din comuna Unteni.

Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31