fbpx
 
Două persoane sunt cercetate pentru evaziune fiscală, după ce ar fi realizat achiziţii de usturoi şi utilaje din Spania, simulând de pe telefonul mobil efectuarea tranzacţiilor bancare, ulterior neînregistrând venituri în sumă de 500.000 de euro, informează, marţi, IPJ Buzău.

Judecătorii buzoieni au dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, respectiv măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, în cazul a doi bărbaţi, din Sibiu şi Iaşi, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație de valori falsificate și înșelăciune.

O femeie din Buzău, în vârstă de 42 de ani, a sărit de la etajul patru al blocului în care locuiește pentru a scăpa de concubinul agresor.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din comuna Tâmboieşti, judeţul Vrancea a fost dat în urmărire la nivel naţional după ce ar fi plecat fără drept din Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, secţia Ojasca, unde fusese internat.

O autospecială de Poliţie s-a răsturnat, joi, în afara şoselei, pe DN22 în judeţul Buzău. Poliţistul aflat la volan a fost rănit şi a ajuns la spital.

Un şofer în vârstă de 64 de ani şi-a pierdut viaţa şi alte patru persoane au fost transportate la spital, una dintre ele fiind preluată cu ajutorul unui elicopter SMURD, în urma unui accident de circulaţie petrecut, vineri, pe DN2 (E85).

Un şofer ucrainean de TIR, care se afla la volan deşi avea permisul de conducere suspendat, a fost reţinut, pentru 24 de ore, de poliţiştii buzoieni după ce a fost depistat conducând pe drumul naţional DN 2 (E85), cu viteză peste limita legală, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Doi bărbaţi de 51 şi 57 de ani din comuna Ulmeni, judeţul Buzău, sunt cercetaţi pentru furt calificat după ce au sustras mai multe componente ale instalaţiei de semnalizare a căii ferate care tranzitează localitatea.

Trei persoane, între care un copil cu vârsta de şase ani şi un bebeluş de opt luni, au fost rănite şi transportate la spital, cu multiple traumatisme, după ce au fost lovite de un autoturism, pe o trecere de pietoni din municipiul Buzău.

Poliţiştii fac cercetări marţi dimineaţă în urma unui accident rutier produs pe DN2C, în localitatea Smeeni, din judeţul Buzău, unde un autovehicul ar fi lovit un grup de pietoni care traversau drumul. Din primele date, grupul era format din copii care se îndreptau spre şcoală. Conform IPJ Buzău, copiii erau pe trecerea de pietoni. Patru dintre ei, cu vârste între 10 şi 13 ani, au fost transportaţi la spital. Informaţii iniţiale indicaseră că nu sunt persoane rănite.

Pagina 1 din 8

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30